VIDEO-DEMONSTRAŢIE Cum va arăta noua generaţie a PlayStation4

Împătimiţii jocurilor video sunt cu sufletul la gură şi abia aşteaptă ca grupul japonez Sony să lanseze pe piaţa următoarea generaţie de jocuri video PlayStation.

Zilele trecute, Sony a anunţat că PS4 va avea o nouă interfaţă şi va permite utilizatorilor să joace jocuri găzduite de servere şi de asemenea să facă schimb de fişiere video cu prietenii. Grupul japonez nu a dezvăluit preţul sau data exactă a lansării, dar a subliniat că PlayStation 4 va fi disponibilă pentru sezonul sărbătorilor de iarnă.

”Ziua de astăzi marchează momentul adevărului şi un pas în faţă pentru PlayStation”, a declarat directorul general al Sony Computer Entertainment, Andrew House.

Pe postul de televiziune NBC a fost făcută o mică demonstraţie a viitoarei console pe care vi-l prezentăm mai jos.

Echipată cu o versiune demo a jocului Killzone: Shadow Fall, PS4 demonstrează abilităţi excelente pentru redarea efectelor speciale, cum ar fi explozii şi diverse lichide, accelerate prin funcţiile de procesare GPGPU suportate de nucleul AMD Radeon. Procesorul octo-core, despre care se presupune că funcţionează la o frecvenţă nu mai mare de 2 GHz, nu pare să fie pus în dificultate de numărul ridicat de obiecte redate în lumea de joc, având drept ajutor nu mai puţin de 8 GB memorie GDDR5 cu lăţime de bandă ce atinge 176 GB/s, scrie go4it.ro.

Chiar dacă designul exterior al consolei PS4 rămâne încă un mister, gamepad-ul DualShock 4 a fost lăsat la vedere. Acesta se deosebeşte de modelul anterior prin prezenţa unui touchpad spaţios cu suport pentru comenzi multitouch, includerea unui buton share şi un LED Light Bar ce poate lua roluri multiple în funcţie de acţiunea din jocul rulat.

<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/rGlu3e9kdks" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>