VIDEO: Gest incredibil: Un primar PSD i-a luat la bătaie pe membrii USR care au vrut să depună listele cu semnăturile pentru inițiativa ”Fără penali”

Primarul PSD din Dârmănești, județul Argeș, i-a luat marți la bătaie pe membrii USR care au vrut să depună listele cu semnături pentru inițiativa ”Fără penali” la primăria din localitate. Incidentul a fost filmat și postat pe pagina de Facebook a USR.

S-a întâmplat în urmă cu doar câteva minute. Primarul PSD Ciolan Emilian din comuna Dârmănești, județul Argeș, i-a luat la bătaie pe membrii USR care s-au dus să depună dosarele cu semnături pentru inițiativa #FaraPenali. Oamenii au sunat la 112 și acum sunt la poliție și dau declarații.

Nu este singurul incident care s-a întâmplat astăzi în județul Argeș. În comuna Aninoasa, primarul, tot de la PSD, nu a acceptat înregistrarea cererii pentru depunerea dosarelor cu semnături și i-a dat afară din clădire pe cei de la USR Argeș.

”Suntem pregătiți să luăm și bătăie dacă este nevoie pentru a depune toate cele un milion de semnături pe care le-am primit de la oameni cinstiți care nu mai vor penali în funcții publice. Între timp, domnul Emilian Ciolan se va alege cu dosar penal pentru că vom depune plângere pentru vătămare corporală, loviri și alte violențe.”, anunță membrii USR, citați de g4media.ro.

Un alt incident a avut loc în comuna Aninoasa, tot în județul Argeș, unde un alt primar PSD i-a dat afară pe cei care au venit cu listele de semnături pentru a le înregistra așa cum prevede legea.