S-a aflat: Gestul banal care te ferește de coronavirus

Pentru a ne feri de coronavirus, este nevoie să respectăm câteva sfaturi simple, a căror punere în practică este la îndemâna tuturor. Protejându-ne pe noi, îi protejăm în primul rând pe cei dragi și pe cei din jurul nostru.

Profesorul Adrian Streinu Cercel, directorului Institutului ”Matei Balș”, recomandă câteva măsuri simple și la îndemâna tuturor prin care poate fi prevenită infectarea cu noul coronavirus, originar din China.

Iar prima și cea mai importantă este spălarea cât mai frecventă a mâinilor cu cantități generoase de apă și săpun. Pentru a putea să ne protejăm, pe noi și pe cei dragi, trebuie să știm cum se transmite acest virus, spune directorului Institutului ”Matei Balș”.

Cum se transmite virusul ucigaș

”Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să știm cum se transmite acest virus. Știm că se transmite prin contact direct, dar și aerogen.

În acest context, ce avem noi de făcut?

Primul lucru pe care îl avem de făcut este să folosim din abundență apa și săpunul. Și să ne spălăm cât mai des pe mâini, în așa fel încât să decontaminăm mâinile de posibilul virus care ar fi pe mâinile noastre”, explică Profesorul Adrian Streinu Cercel într-un scurt film de informare.

”Dacă folosiți toaleta cu mâna dreaptă, veți deschide robinetul cu mâna stângă”, precizează el.

”În al doilea rând, trebuie să ne obișnuim să nu mai ducem mâna la față sau la nas. Dacă vă veți urmări, veți vedea că în mod constant, în fiecare minut, duceți mâna la față sau pe nas sau la nivelul pielii capului”, atarge atenția Streinu Cercel.

Ce facem dacă ne îmbolnăvim

”În al treilea rând, este să ventilăm și să aerisim foarte bine camerele în care stăm”, arată profesorul.

”În al patrulea rând, trebuie să știm că, dacă se întâmplă cumva să ne îmbolnăvim, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să ne izolăm la domiciliu și apoi să căutăm medicul de familie prin telefon.

Protejându-ne pe noi, îi protejăm pe cei din jurul nostru”, spune el în concluzie.

Puteți vedea filmul mai jos.