Video Glumă sau o nouă pagină din teoria conspiraţiei – de ce susţine Soros manifestaţiile anti-Wall Street?

Soros nu este doar unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, ci şi unul dintre cei mai controversaţi. Numeroasele construcţii financiare pe care le-a gândit de-a lungul timpului i-au creat o imagine de "guru" al economiei, dar l-au şi transformat în "persona non grata" pentru mai multe guverne din lume. De exemplu, acum 20 de ani, a făcut un profit de peste un miliard de dolari pariind pe deprecierea lirei sterline. Din acel moment, Soros este cunoscut drept "Omul care a învins Banca Angliei".

Acum, după ce a împlinit 81 de ani, veştile cu privire la retragerea sa sunt tot mai dese. Ce va face după ce se lasă de business? Chiar el a delarat că se va implica mult mai mult în acţiuni de caritate.
Să fie acesta momentul în care filozofia de viaţă a miliardarului se schimbă radical?
Într-o conferinţă de presă la ONU, Soros a declarat că susţine manifestaţiile împotriva Wall Street. Miliardarul a explicat de ce sunt nemultumiţi protestatarii, oferind exemplul micilor afaceri din SUA, care au fost sufocate de majorarea dobânzilor la credite. "Pentru că depindeau de acest credit pentru a-şi continua activitatea, mulţi au dat faliment. În acelaşi timp, hotărârea de a nu injecta capitaluri în bănci, ci de a le scăpa de activele proaste şi a le permite să scape de probleme a dat băncilor şansa unor noi profituri şi le permite să ofere bonusuri", a spus Soros.
Fără îndoială, ceea ce spune miliardarul chiar are sens. Întrebarea este dacă, în afară de încercarea de a-şi repara un pic imaginea, Soros are ceva de câştigat de pe urma declaraţiilor anti-Wall Street…