Cercetările din domeniul energiei au ajuns şi la capitolul autostrăzi. Americanii au pus la punct un panou solar ce ar putea acoperi şoselele şi care ar genera de trei ori mai multă energie decât producţia actuală a SUA. Implementarea proiectului este încă împiedicată din cauza costurilor enorme, dar pe măsură ce tehnologia evoluează acesta poate deveni cu uşurinţă realitate.
Soţii Julie şi Scott Brusaw, din statul american Idaho, au pus bazele companiei Solar Roadways la începutul crizei financiare, iar planurile lor au ajuns deja pe masa autorităţilor americane.
„La început, jumătate dintre persoanele cărora le prezentam ideea ne considerau genii şi cealaltă jumătate lunatici. Duritatea sticlei (pe care vor circula maşinile n.red.) se regăseşte între cea a oţelului şi a oţelului inoxidabil. Se va crea şi o infrastructură potrivită pentru autovehiculele electrice, sub forma unor refugii în care se poate reîncărca bateria“, susţine Scott Brusaw. Solar Roadway investighează deja folosirea inductanţei mutuale pentru a încărca bateriile EV în timp ce maşinile circulă pe panouri solare pentru şosele.
America dispune, în prezent, de peste 72.500 de kilometri pătraţi de drumuri acoperite cu asfalt şi beton expuse la soare. Energia produsă de şoselele acoperite cu astfel de panouri ar depăşi de trei ori producţia actuală de energie a SUA şi ar elimina nevoia de termocentrale. Numai în 2009, americanii au consumat 3,741 mld. de kilowaţi oră (kWh) de electricitate.
Cât costă autostrada viitorului
Fondatorii Solar Roadways au estimat eficienţa panourilor la 15% şi timpul de iluminare efectivă a acestora la 4 ore pe zi. În acest fel, un panou va produce 7,6 kWh pe zi, iar un kilometru de autostradă cu patru benzi, 8.300 kWh pe zi. Panourile sunt garantate pentru şapte ani, iar eficienţa poate fi dublată în funcţie tehnologia folosită pentru producţie. Un proiect similar aflat în funcţiune pe o zonă de intersecţie a două autostrăzi din Statele Unite acoperă 740 metri pătraţi şi produce anual 112.000 kWh.
După calculele Solar Roadways, ar fi necesare cinci miliarde de panouri de 3,6 x 3,6 metri pentru a acoperi toate drumurile din SUA. Asta ar presupune o producţie imensă care ar genera locuri de muncă pe măsură. Impedimentul actual rămâne însă costul imens al unui panou, care ajunge la 7.000 de dolari bucata.
Probleme preîntâmpinate
„La prima ninsoare panourile solare nu mai funcţionează, motiv pentru care ne-am gândit că trebuie să punem un element de încălzire pe suprafaţă. Liniile de demarcaţie de pe şosele vor fi înlocuite cu un sistem de leduri, iar dacă apare cineva pe drum, o căprioară sau un biciclist, drumul este atât de inteligent, încât avertizează şoferul să încetinească“, spune Scott Brusaw, de meserie inginer electrotehnic.
America pierde anual 165 mld. dolari în productivitate din cauză că oamenii sunt blocaţi în trafic, din cauza lucrărilor de reparaţii. La şoselele solare, partea de reparaţii se face foarte uşor, doar înlocuind panourile stricate.
În 2009, Solar Roadways a câştigat un contract de la Federal Highway Administration pentru a construi primul prototip de panou solar pentru străzi din lume. Ulterior a primit o subvenţie de 750.000 de dolari din partea aceleaşi instituţii, pentru dezvoltarea unei parcări acoperite cu panouri solare de acest tip, care să fie testată sub toate aspectele climatice şi în diferite condiţii solare.
<iframe src="https://player.vimeo.com/video/40095422" width="640" height="480" frameborder="0" webkitAllowFullScreen mozallowfullscreen allowFullScreen></iframe>