Înainte să plecăm din Capitală, experiența îmi spune să iau legătura cu Uniunea Ucrainenilor din România. Președintele partidului este Nicolae-Miroslav Petrețchi, care este și deputat. Cu o amabilitate desăvârșită, Petrețchi îmi face legătura imediat cu UUR Tulcea . Bănuiam că vom sta de vorbă cu refugiații, și aveam nevoie de un traducător.  A fost desemnată Valentina Batache, o doamnă de 72 de ani care merge zilnic în punctul de frontieră ca să dea o mână de ajutor. Aflăm că suntem singurii din presa centrală sau locală care au luat legătura cu Uniunea…

Aproape patru ore am făcut din București până înTulcea, unde, mai mult ca sigur, locurile de muncă sunt numărate. De altfel, după ce am întrebat ”ce fac tinerii de aici, unde muncesc?” mai toată lumea mi-a dat același răspuns: cine nu pleacă în străinătate, merge în Galați, Brăila sau București.

Haholcele noastre

În Tulcea, oprim la sediul UUR, ca să recuperăm prețiosul traducător. Aici ne așteaptă nu numai Valentina Batache, ci șase doamne, toate ucrainence, dar de cetățenie română. Rar mi-a fost dat să văd atâta energie la femei de vârsta lor. ”Noi cântăm și jucăm, asta ne place să facem!”, ne spune una dintre ele. Desigur, era vorba despre zilele bune, când pacea domnea pe ambele maluri ale Dunării. Acum, sala de dans găzduiește saci cu haine, pături, medicamente, apă și alimente neperisabile. Și ajutoarele continua să vină cu tonele. Oameni din toată țara contribuie la acest uriaș efort.

Olga Grigorov este poeta filialei. Poeziile sale sunt, însă, semnate, parcă prevestind nenorocirea de la vecini, cu pseudonimul Olga Văduva. Pe 28 februarie, Olga a postat pe pagina ei de Facebook următorul hohot de plâns:

UN PLÂNS DE COPIL

Arde penița, iar tocul ei plânge,

Rimele-s triste și strofa e-n sânge.

Să scriu, mi -este greu și nu am cuvinte

M-atinge-o lumină, cerneala-i fierbinte.

 

Privesc spre înalt, nu văd nici un astru,

Explozii în lanț…în jur un dezastru.

Mulți oameni pe jos, căzuți făr’ suflare

Stăpână e moartea…pe ea nu o doare!

 

Mi-s ochii în lacrimi, răsună în vânt

Un plâns de copil cu-n tată-n mormânt.

E de ne-nțeles…de ce atâta ură?

Ucraina-n război, e soarta prea dură.

 

E-o luptă îndărjită. – Dă, Doamne-împăcare,

Iubire frățească, la fiecare.

În cerc de lumină înalță martirii

Și cerne pe semeni, fiorul iubirii!

Câteva zile mai târziu, un haiku vine să completeze imaginea pe care ucrainenii din Tulcea și Isaccea o au despre marele necaz căzut peste neamurile:

Opriți războiul

Lacrimile inundă-

Planeta pământ

Aici, unde nu cad bombe și nici șenilele tancurilor nu zdrobesc ghioceii care înfruntă zăpada care se încăpățânează să nu se predea, toată lumea are dimensiunea exactă a dezastrului.

Valentina Batache, care este o femeie directă și cu o prezență foarte tonică, ne spune că ea este ”haholcă (supranumele ucrainenilor din această zonă, sinonim cu rutean, cum li se zice în Moldova) din Pădurea Letea”. Aprigă femeie!

O tânără pe nume Georgiana se oferă să o ducă ea pe Valentina la refugiați, în Isaccea. MCV-ul UUR ne deschide calea spre Dunăre. Ninge viscolit, vremea nu ține cu noi și nici cu sinistrații ce regăsesc pacea în România. Și Georgiana este ucraineană, dar nu știe deloc limba. Părinții ei nu au vrut să o învețe, pentru că, spuneau ei, ”nu o să-ți folosească la nimic”. Se pare că n-a fost deloc așa.  În schimb, acum, Georgiana face cursuri de coreeană. Vom avea încă un potențial traducător în Tulcea…

Patru ore în bătaia vântului

După ce lăsăm mașinile într-o parcare, trecem, cu greu, de două filtre, lăsăm buletine la polițiști, trecem printre tarabe improvizate de voluntari unde, sub cartoane pe care scrie mare fie ”gratis”, fie ”бесплатно”. Vântul ne îndoaie, zăpada ne udă.

Ajungem la punctul de frontieră. Efervescență mare: voluntari, pompieri, jandarmi și polițiști de frontiere, toți fac câte ceva. Multe corturi mari, foarte bine izolate. Unele adăpostesc mâncare, pături, apă, ceai, băuturi răcoritoare. În altele așteaptă paturi de campanie, cu pleduri călduroase. Aceste corturi sunt și încălzite. ”Mai cade curentul, dar ne descurcăm”, ne spune o femeie-voluntar. Apropo, aici dacă ai vestă verde, reflectorizantă, înseamnă că ești traducător. Dacă e roșie, ești voluntar, și dacă e albastră, ești coordonator. Traducătorii știu ucraineană, rusă, unii și engleză. Și Valentina noastră primește vestă verde. La corturi ne așteaptă și ”nea Ion”. Mustață stufoasă pe oală, ochi de un albastru senzațional, căciulă rusească exact ca alea de pe vremea lui Ceaușescu. El este președintele filialei Uniunii Ucrainenilor din Telița.

În jur, nici o televiziune, nici un reporter, doar noi, de la Capital și Evenimentul Zilei. Aveam să aflăm mai târziu și de ce…

Când am ajuns la frontieră, era înainte de ora două. Polițiștii ne-au spus că bacul vine într-o oră, dar nimeni nu știa precis, pentru că programul nu se mai respectă de o săptămână. Când se umple pleacă. Ninge tot mai rău, dar nu se pune, ci se preschimbă fulgii în apă. Vântul întețește mult senzația de frig, aplicația spune că sunt 1-2 grade, dar că se simt cam minus 5. Ce minus 5, poate minus 10…

Ne băgăm în seamă cu cine putem, mai bine zis cu cine nu are treabă. Așa aflăm  că, pe 24 februarie,  a fost prima seară când au venit refugiați. Atunci, aici, erau numai oameni din primăria din Isaccea, cu apă, și mâncare. A doua zi au apărut voluntarii și ONG-urile, ”apoi s-au implicat cei de la județ”, cum ne spune o doamnă-coordonator. Haholcele mele rezistă eroic, deși amândouă tremură de frig. Valentina își freacă de zor mâinile, Georgiana ar putea să-și stoarcă cizmulițele tip UGG și am umple lejer o sticlă de jumătate.

Comandantul acțiunii, de la ISU, încearcă să organizeze lucrurile. Și bine face, pentru că în seara aceea ura să vină cel mai mare contingent de sinistrați de până atunci.

Și uite așa, printre voluntari, oameni de la ONG-uri sau Crucea Roșie, am stat în bătaia zăpezii aproape patru ore. Când s-a auzit ”a pornit bacul”, au apărut și ziariștii. Care până atunci stătuseră în mașini. Ei stau aici zi de zi, știau deja mersul lucrurilor… Dar, mai important, refugiații plecaseră din Orlovka, pe o Dunăre înfrigurată, către Isaccea. Drumul va dura 10 minute…

Despre venirea bacului cu 750 de refugiați veți citi, foarte curând, în continuarea acestui reportaj. Citiți-ne, chiar aveți ce pierde!