În urmă cu doi ani, pe 10 august 2018, un protest imens a avut loc în Piața Victoriei. Jandarmeria a intervenit cu gaze lacrimogene, iar evenimentul a rămas în istorie.
Acum, după doi ani de la eveniment, zeci de persoane se află din nou, luni sear, tot pe 10 auguts, în Piața Victoriei din Capitală.
Protestatarii nu s-au strâns în piață pentru a marca împlinirea a doi ani de la nefericitul eveniment din 2018, ci pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile guvernamentale luate în contextul pandemiei de coronavirus.
Totodată, alți protestatari, veniți să comemoreze incidentele de la 10 august 2018, stau pe margine și își exprimă nemulțumirea față de protestatarii din piață. Printre aceștia sunt și protestatarul „Ceaușescu”, Mihai Dide și Sandy Matei.
Printre nemulțumirile scandate de protestatari se numără „dictatura medicală” și restricțiile impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului în țară. Potrivit ultimelor informații, unul dintre liderii acestui miting este chiar Viorel Cataramă, cel care a vrut neapărat să se infecteze cu noul coronavirus.