Tara Jane Langston, în vârstă de 39 de ani, are doi copii. Inițial, femeia a fost diagnosticată cu o infecție în piept. Ulterior, starea ei de sănătate s-a înrăutățit și a fost transportată la spital, în vestul Londrei, unde i s-a spus că este infectată cu noul tip de coronavirus, relatează mirror.co.uk, potrivit Antena3.
Tara a înregistrat un videoclip și a spus că se simte „de 10 ori mai bine decât era înainte” când „a pierdut șirul zilelor”. „Oamenii care se gândesc că infecția cu noul coronavirus e o joacă, să mă privească. Sunt la Terapie Intensivă și nu pot să respir. Am pierdut șirul zilelor de când sunt aici. Dacă fumați, renunțați la acest obicei. Veți avea nevoie de plămâni dacă ajungeți să fiți infectați cu coronavirus”, a fost mesajul Tarei.
În filmuleț, femeia respiră cu mare greutate și afirmă că nici nu mai știe a câta zi este de când se află în acel salon de terapie intensivă. Acesta arată toate perfuziile pe care le are și toate aparatele la care este conectată, într-un semnal de alarmă pentru toți fumătorii. Tara afirmă că a fost mult mai rău de atât, dar știe că se va face bine.