Firth a prezentat la conferințele TED.com un video de excepție despre cele mai frumoase poduri din lume.

 În acest tur fermecător al podurilor vechi și noi, Firth explorează potențialul pentru inovație și diversitate în această structură esențială – și cum cele spectaculoase ne relevă conectivitatea, ne dezlănțuie creativitatea și ne sugerează identitatea.

Vă prezentăm mai jos întregul discurs susținut la ted.com

Lumea are nevoie de poduri. V-ați gândit vreodată cum ar fi să nu avem niciunul? E greu să ne imaginăm o lume fără poduri fiindcă ele sunt esențiale pentru creșterea și dezvoltarea societății omenești, dar ele nu sunt doar căi sigure de traversare a unui râu sau obstacol. Podurile fac să răsune conectivitatea, comunitatea. Ele relevă creativitatea noastră, ingenuitatea – ne sugerează chiar identitatea. Iar când podurile cedează sau sunt distruse într-un conflict, comunitățile se zbuciumă, dezvoltarea stagnează, oamenii suferă. 

Chiar și astăzi, sunt peste un miliard de oameni care trăiesc în comunități rurale sărace în jurul lumii, care nu au acces sigur, permanent la lucrurile pe care voi și eu le luăm de bune: educație, îngrijiri medicale, acces la piețe… 

De aceea, organizații minunate ca Bridges to Prosperity construiesc poduri în astfel de locuri – acesta este în Rwanda. Iar ele fac o așa mare diferență, nu doar pentru viețile celor din imediata apropiere a podului, ci impactul acestor poduri este uriaș, și afectează întreaga comunitate, până departe.

Sigur că podurile au existat de foarte multă vreme. Cele mai vechi dintre ele sunt de piatră fiindcă este un material foarte durabil. Nu știu voi cum sunteți – eu trebuie să urmăresc dezvoltarea tehnologiei să învăț despre ce au făcut oamenii cu materialele și uneltele disponibile la un moment dat. Pont du Gard din centrul imaginii este un exemplu minunat – apeductul roman din sudul Franței – fantastică tehnologie construită din pietre uriașe puse împreună, uscate – nu există mortar între ele. Sunt doar pietre uscate unite – fantastic și azi sunt ca noi. Sau uneori sus în munți, oamenii construiesc poduri suspendate, deseori peste canioane amețitoare, utilizând o tulpină. În acest caz, acesta e în Peru. Acesta folosește iarbă locală împletită în funii pentru a construi poduri. Și știți că le reconstruiesc în fiecare an? Fiindcă desigur iarba nu este un material durabil. Așa că podul e neschimbat de pe vremea incașilor.

 

Iar podurile pot fi simboluri ale locului. Sigur, Golden Gate și Sydney sunt foarte cunoscute. În Mostar, podul era sinonim cu numele locului, atât de mult încât în războiul din 1993 când podul a fost distrus,orașul aproape și-a pierdut identitatea până la reconstrucția podului. Iar podurile sunt elemente enorme în peisajul nostru — nu doar enorme, uneori sunt mici — și chiar sunt elemente semnificative,și cred că avem datoria să facem podurile frumoase. Din fericire, mulți oameni o fac. Gândiți-vă la uimitorul viaduct Millau din sudul Franței. Inginerul francez Michel Virlogeux și arhitectul britanic Lord Foster au colaborat pentru a produce împreună o spectaculoasă sinergie între arhitectură și inginerie.Sau podul Salginatobel al lui Robert Mailart în munții elvețieni, absolut sublim. Sau mai recent, frumosul și delicatul pod al lui Laurent Ney din Tintagel Castle în Marea Britanie. Acestea sunt proiecte spectaculoase și frumoase și trebuie să avem tot mai multe.

Podurile pot fi clasificate în trei categorii, în funcție de natura structurii lor și de suportul principal. Deci, îndoirea, desigur, este modul în care se modelază o grindă – așadar, grinzi și îndoire. Sau compresia este principalul mod de a lucra cu un arc. Pentru deschiderile foarte mari e nevoie de ceva ușor, cum vom vedea imediat, și se folosesc tensiune, cabluri – poduri suspendate. Iar oportunitatea pentru varietate este enormă. Inginerii au o abilitate fantastică pentru inovare și ingenuitate și dezvoltarea de forme în jurul acestor modele.

Dar schimbarea tehnologică se întâmplă relativ încet în lumea mea, credeți sau nu, comparativ cu schimbările din tehnologia telefoanelor mobile, computere, tehnologie digitală și așa mai departe. În lumea noastră, a construcțiilor, schimbările par glaciale. Iar motivul poate fi sintetizat într-un singur cuvânt: risc. Noi, inginerii de structură, gestionăm riscul. Noi răspundem de siguranța structurii. Asta facem noi. Iar când proiectăm poduri ca acestea, trebuie să cântărim probabilitatea că încărcarea va fi excesivă pe o parte sau că rezistența va fi prea scăzută pe cealaltă parte. Ambele, din întâmplare, sunt de regulă pline de incertitudine, așa că este o problemă probabilistică și trebuie să ne asigurămcă există o marjă de siguranță adecvată între cele două, desigur. Nu există așa ceva, vă spun, ca siguranța absolută. Contrar credinței populare, nu există risc zero.

 

Inginerii trebuie să calculeze și să obțină datele corecte pentru a fi siguri de existența marjei, iar societatea asta așteaptă de la ei. Iată de ce este tot mai alarmant când se întâmplă astfel de lucruri. Nu voi detalia motivele acestor tragedii, dar ele fac parte din motivul pentru care schimbările tehnologice se întâmplă așa încet. Nimeni nu vrea așa ceva. Clienții nu vor să se întâmple asta cu proiectele lor, evident. Și totuși, doresc inovație. Inovația este vitală. Ca inginer, asta face parte din ADN-ul meu. O am în sânge. N-aș putea fi un bun inginer dacă nu aș dori să inovez, dar trebuie să o facem dintr-o poziție de cunoaștere și forță și înțelegere. Nu e bine să facem un salt în întuneric, iar civilizația a învățat din greșeli de la începutul timpului – nimeni mai mult decât inginerii.

Unii dintre voi poate au văzut acest film – acesta este faimoasa prăbușire a podului Tacoma Narrowsdin Tacoma, Washington, în 1940. Podul a devenit cunoscut ca Galloping Gertie (Gertie Călăreața) Este un pod femeie? Nu știu. Ea se legăna astfel destul de mult timp, și observați mișcarea răsucită. Podul era mult prea flexibil. A fost proiectat de Leon Moisseiff, care nu era străin de poduri suspendate, dar în acest caz a forțat limitele un pic prea mult și a plătit pentru asta. Din fericire, nimeni nu a fost ucis. Dar prăbușirea acestui pod a oprit dezvoltarea podurilor suspendatecare au rămas în unghi mort. Timp de zece ani nimeni nu s-a gândit să facă un alt pod suspendat.Absolut nimeni. Și când au apărul în anii ’50, a fost o reacție ușor de înțeles, ca răspuns la protecție față de ceea ce s-a întâmplat. Dar când s-a întâmplat la jumătatea anilor ’60, chiar a fost un pas important – o inovație, un pas tehnologic. Aici e podul Severn din Marea Britanie. Observați linia aerodinamică din secțiune acolo în centru. Este de asemenea o cutie care îl face foarte rigid, acea mișcare răsucită pe care am văzut-o la Tacoma nu se va întâmpla aici. Și chiar este foarte ușor, și vom vedea imediat, este important să fie ușor pentru deschideri mari, și se pare că toată lumea vrea să construim cu deschideri mai mari.

 

Azi cel mai lung pod este în Japonia. Are un pic sub 2000 de metri lungime. Un pic sub doi kilometri. Podul Akashi Kaikyo. Acum lucrăm la unul în Turcia, care este un pic mai lung, și am proiectat podul Messina din Italia, care așteaptă începerea construcției într-o bună zi, cine știe când.

O să revin la Messina imediat. Dar un alt tip de pod cu deschidere mare care utilizează principiul tensiunii este podul cu cabluri și vedem multe din acestea. De fapt, în China se construiesc acum multe astfel de poduri. Cel mai lung astfel de pod este Russky din Vladivostok, Rusia – un pic peste 1100 metri.

Dar să ne întoarcem la întrebarea despre lungime și greutate. Aceasta folosește de exemplu Messina Bridge. Diagrama din mijloc reprezintă capacitatea cablurilor principale – adică ceea ce susține podul – capacitatea cablurilor principale. Și observați că 78% din acea capacitate este folosită pentru a susține podul. Doar 22% din capacitate – mai puțin de un sfert – este pentru încărcătură, ceea ce podul poate suporta: calea ferată, șoseaua și altele. Și de fapt, peste 50% din încărcătură – din încărcătura pasivă – este cablul însuși. Doar cablul, fără punte. Dacă am putea face cablul mai ușor,am putea mări deschiderea. Acum dacă folosim cablu de oțel super puternic, putem mări deschiderea, practic, cam la cinci sau șase kilometri dacă ne forțăm. Dar dacă am putea folosi cabluri din fibră de carbon, am putea depăși 10 kilometri. Asta e chiar spectaculos.

Dar sigur că super-deschiderile nu sunt neapărat adecvate oricăror circumstanțe. Sunt foarte scumpeși apar tot felul de provocări aferente și tindem să construim multi-deschidere când traversăm un estuar larg sau o mare. Dar sigur că dacă traversarea mării ar fi ca traversarea Gibraltarului sau în acest caz a Mării Roşii, am construi într-adevăr multiple deschideri super-lungi și asta ar fi ceva spectaculos, nu-i așa? Nu cred că am să-l văd pe acesta terminat în timpul vieții mele, dar sigur va merita așteptarea pentru câțiva dintre voi.

 

EI bine, vreau să vă spun ceva ce cred că e captivant. Aici e un pod suspendat multi-deschidere peste o apă foarte adâncă din Norvegia, și la asta lucrăm acum. Apa adâncă înseamnă că fundația este prohibitiv de scumpă. Așa că podul plutește. Acesta este un pod plutitor multi-deschidere. Am mai avut poduri plutitoare, dar niciunul ca acesta. Stă pe pontoane plutitoare care sunt legate de fundul mării și ținute jos, deci trase în jos împotriva acestor forțe de plutire, iar pentru a le face stabile,vârfurile turnurilor trebuie să fie legate împreună, altfel toată lucrarea s-ar clătina permanent și nimeni nu ar dori acest lucru. Sunt foarte entuziasmat de asta fiindcă dacă vă gândiți la locuri din jurul lumiiunde apa este așa adâncă încât nimeni nu s-a gândit vreo clipă la posibilitatea unui pod sau alt fel de traversare, acum se deschide această posibilitate. Acesta este făcut de Administrația Drumurilor din Norvegia, sunt chiar entuziasmat să aflu unde ar mai putea tehnologia aceasta să permită dezvoltarea – să creștem împreună, să construim comunități.

Cum rămâne cu cimentul? Cimentul are un renume prost câteodată, dar în mâinile unui om ca Rudy Riccioti, iată ce se poate face cu el. Acesta e beton armat cu fibre de înaltă performanță. Sună un pic pompos. Noi inginerii iubim astfel de cuvinte.

Dar ce faci cu asta – este într-adevăr super-puternic și durabil, se obține această calitate structurală fantastică. Podurile de ciment sunt monotone?

Putem vorbi despre tot felul de tehnologii și lucruri noi care se întâmplă, roboți, imprimare 3D, inteligență artificială, dar vreau să vă reamintesc un lucru la care făceam aluzie mai devreme. Podurile trebuie să fie funcționale. Trebuie să fie sigure – absolut. Trebuie să fie funcționale și durabile. Dar cred cu tărie că trebuie să fie elegante; trebuie să fie frumoase. Podurile noastre sunt pentru viață lungă. Proiectăm pentru peste 100 de ani. Ele vor fi acolo pentru enorm de multă vreme. Nimeni nu-și va aminti costul. Nimeni nu-și va aminti de a fost terminat mai târziu. Dar dacă este urât sau doar monoton, va fi mereu urât sau monoton.

Podurile – frumusețea îmbogățește viața. Nu-i așa? Ne sporește starea de bine. Urâțenia și mediocritatea fac exact opusul. Și dacă o să continuăm să construim medii urâte și mediocre – și cred că devenim indiferenți la asta – dacă vom continua așa, e un fel de vandalism la scară largă, ceea ce e complet inacceptabil.

Acesta este un pod din Lyon, Franța, obținut printr-o competiție de proiectare. Cred că trebuie să începem să vorbim cu oamenii care achiziționează podurile și structurile, fiindcă achiziția este deseori cheia. Competițiile sunt un mod de a obține proiecte bune, dar nu sunt singurul. Au loc foarte multe achiziții, ceea ce e un prejudiciu adus proiectelor bune.

Da, tehnologia se mișcă uneori un pic mai greu în lumea mea. Dar sunt foarte entuziasmat de ceea ce putem face cu ea. Fie că salvăm vieți în Africa rurală sau lărgim granițele tehnologiei de mare deschidere sau doar traversăm drumul vecin, sper că vom continua să construim lucruri elegante și frumoase care salvează vieți și construiesc comunități.