VIDEO: Primul TEST DRIVE cu Dacia Lodgy: ESTE IMBATABILĂ!

Așa cum era firesc, francezii au fost primii care au testat ultimul model Dacia. Cei de la caradisiac.com au publicat în această dimineață rezultatele primului test-drive cu Dacia Lodgy. Concluzia: "Este imbatabilă".

Pe șosea este confortabilă și se menține bine, iar echipamentul este simplu, eficient și ieftin, scriu francezii care au fost în Maroc "să se dea" cu cea mai nouă vedetă de la Dacia.

Noul model de la Dacia are un consum cuprins, cel puțin pe hârtie, între 3,8 litri la suta de km în extra-urban și 5,3 litri la suta de km în cicu urban pe diesel, iar pe motorizările pe benzină, cel mai mare consum este de 9,4 litri la suta de km, conform datelor tehnice publicate pe site-ul companiei.
Designul noului Lodgy este mult mai îndrăzneţ decât ceea ce a prezentat Dacia până acum. Partea frontală se remarcă prin noul calandru şi flancurile înalte, care accentuează pasajele roţilor. Dimensiunile exterioare (4,5 m lungime şi 1,75 m lăţime) reflectă generozitatea spaţiului interior, care este suficient de încăpător pentru a găzdui în condiţii de confort deplin până la şapte pasageri. Lodgy este „best in class” în termeni de spaţiu disponibil pentru ocupanţii rândului al treilea de scaune. Astfel, spaţiul disponibil la nivelul genunchilor este de 144 mm iar la nivelul capului de 866 mm.
Modularitatea este un atribut important al modelului Lodgy. În configuraţia cu şapte locuri, în funcţie de nevoi, bancheta din cel de-al treilea rând poate fi înlăturată sau rabatată către primul rând. Astfel, conform oficialilor Dacia, Lodgy dispune de unul din cele mai încăpătoare portbagaje din segmentul său. Volumul acestuia ajunge la 2.617 litri în configuraţia cu două locuri, la 827 litri în configuraţia cu cinci locuri şi la 207 litri în configuraţia cu şapte locuri. De asemenea, Lodgy oferă numeroase spaţii de depozitare la interior care însumează un volum de 30 de litri. Merită remarcat spaţiul de depozitare foarte practic amplasat în partea superioară a planşei de bord, care oferă o capacitate de până la 3 litri.
<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/bKL1qR3XeZQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>