Cătălina Hopârteanu, unul dintre inițiatorii protestului din partea Declic a declarat că, în ritmul acesta, facturile vor ajunge în următorii 10 ani la prețuri de 50% mai mari decât în momentul de față. Manifestanții și-au adus cu toții facturile cu ei și le-au rupt în semn de protest în fața tuturor ca mai apoi să le pună pe masa ministrului.
Aproape 50.000 de semnatari
I-am găsit cu greu în această dimineață pe cei adunați la mitingul împotriva majorării prețului la energie în marea de mașini din curtea Ministerului de Interne, unde în urmă cu mai bine de 30 ani, liderul comunist își pierdea vocea în fața mulțimii învolburate. Astăzi, cei câțiva protestatari ecologiști erau înghesuiți pe singurul petec de verdeață din fața Ministerului Energiei, loc pus la dispoziție de autorități, special pentru acest eveniment.
Petiția propusă de membrii Declic care privește soluționarea majorării prețurilor prin adoptarea de soluții ecologice a strâns peste 46.000 de semnături. Deși recent UE a demarat o serie de reglementări care urmăresc să condiționeze distribuitorii și producătorii de energie să recurgă la variante nepoluante prin cumpărarea unor certificate de emisii de carbon, cei care susțin această cauză sunt de părere că nu este o soluție eficientă.
”Ar trebui sa fie schimbată legislația în așa fel încât firmele sa înceapă să investească în energie verde în România, avem potențial, în loc să investim în km de rețele de gaz, așa cum vor cei de la Ministerul Energiei să facă în zonele greu accesibile, ar putea să facă investiții în surse de energie solară sau eoliană, pentru că oamenii aceia (consumatorii – n.r.) vor avea degeaba acele sute de km de gaz dacă nu vor avea cu ce să plătească facturile”, a mai declarat susținătoarea acestei inițiative din partea Declic.
”Nu se mai poate plafona nimic în momentul ăsta”
Printre participanții protestului l-am găsit și pe fostul comisar general al Gărzii de Mediu, Popa Octavian Marius totodată, fost parlamentar din partea PNL timp de 8 ani și vicepreședinte în comisia de supraveghere a SRI. El a declarat pentru Capital.ro că ”E o păcăleală pe care actualii guvernanți o fac cu cinism către populație. Nu se mai poate plafona nimic în momentul ăsta întrucât producțiile au fost deja vândute și la gaz și la energie electrică și cei care cunosc știu că am perfectă dreptate. Guvernul își permite să difuzeze aceste lucruri prin mass-media plecând de la faptul că sunt foarte puțini cetățeni informați cu ceea ce se întâmplă în sistemul energetic.”
Există mai mulți factori pentru care factura la curent a ajuns în prezent subiectul de discuție de pe buzele tuturor. Printre aceștia, principalul aspect este dat de lipsa de resurse la nivel European.
Producția de cărbune, spre exemplu, a scăzut cu 80% în ultimii 30 de ani în spațiul European. Dacă în 1990 existau 13 țări care produceau această resursă la nivel industrial, în prezent toată producția se rezumă la exploatarea minieră din Polonia. Așadar, conform unui raport pus la dispoziție de Eurostat, dacă la începutul anilor 90 se produceau un total de 277 de megatone de cărbune, în momentul de față producția acestui combustibil fosil a ajung la 56,7 megatone în UE.
România trebuie să ajungă la 30,7% din mixul energetic
”Facturi mari nu încălzesc, doar ne sărăcesc” au scandat astăzi susținătorii Greenpeace, cei care cer guvernaților urgentarea măsurilor de ecologizare, astfel încât până în 2030 România să poată ajunge la un procent de 30.7% de producție de energe verde, ținând cont de faptul că în țară se produce astăzi un total de 23% din mixul energetic.
Totodată, Olanda, cel mai mare producător de gaz la nivel european s-a văzut obligat să diminueze producția datorită amenințării unor cutremure puternice generate de extracția abuzivă a gazelor din Marea Nordului. Așadar în urmă cu un an, Țările de Jos au ajuns la cel mai scăzut nivel de exploatare a gazelor din anii ’80 și până astăzi, lucru care de altfel a contribuit inevitabil la majorarea prețurilor la energie.
”Noi nu cerem tăierea gazului de azi pe mâine ci cerem să nu se mai facă investiții în gaz, să se încerce investiții în energie verde pentru că în acest moment există bani pe care România ar putea să îi investească în aceste energii verzi însă din cauza lipsei unor măsuri clare pe care Ministerul Energiei nu le-a luat până acuma, nu există nici un proiect mare de energie solară în România”, a mai adăugat Cătălina Hopârteanu despre viziunea organizației în care activează.
Cu toate acestea ar mai trebui luat în considerare și faptul că Rusia aduce Europei o treime din gazul pe care îl consumă anual. Punerea în funcțiunea a Nord Stream 2 de la mijlocul anului trecut a influențat de asemenea în mod negativ piața energiei, așadar, așa cum se vede în alt raport Eurostat, consumul de gaz la nivel european scăzuse cu 10,4% la sfârșitul lunii septembrie față de 2020. Cu alte cuvinte, dacă la sfârșitul lui 2020 erau consumul în Europa a fost de aproape 80 bcm, la sfârșitul lui 2021 au mai fost consumate doar 64,4 de miliarde de metri cubi de gaz natural.