La fabrica din Berceni l-am găsit pe Tal Lazar, care din 2018 ocupă funcția de director al fabricii. El este cel mai în măsură să gestioneze un asemenea fenomen, nu doar pentru experiența sa în domeniu ci pentru că, la rândul său, a ales să emigreze din Israel, locul său de baștină, în urmă cu 22 de ani. De atunci, Tal face naveta între Israel și România pentru a-și vedea familia.

O fabrică diversificată

Chiar de la intrarea în hală zgomotul mașinilor îmi atrage imediat atenția, în special pentru că zecile de muncitori își fac treaba în ritmul dictat de aceste echipamente. Cea mai mare parte o ocupă secțiunea de depozitare, însă locul unde se face împachetarea diverselor produse cosmetice și mai ales vopseluri de păr, este întins pe aceeași suprafață.

Tal ne invită în birou său pentru discuții dar până să ajungem acolo traversăm fabrica pe diagonală și dăm ochi în ochi atât cu angajații locului cât și cu cei din Nepal care nu își ridică privirea nici măcar o clipă din cutiile pe care trebuie să le manipuleze.

Deschidem discuția despre unul dintre cele mai sensibile subiecte, și anume, cum sunt întâmpinați noii muncitori străini de către românii din fabrică. Tal ne recunoaște că nu a fost foarte ușor la început. ”Ei întâi s-au speriat pentru că au crezut că îi înlocuiesc. Eu i-am adunat pe toți și le-am explicat, «voi rămâneți aici, dar pentru faptul că nu am găsit atunci 8 oameni, a trebuit să aduc din afară, nu trebuie să fiți speriați». Ei într-adevăr au opus rezistență la început, acum când au văzut că nu e cine știe ce, încep să se acomodeze.”

Câte ceva despre angajări

La începutul acestui an, Guvernul a aprobat 100.000 de locuri pentru muncitorii străini care urmează să fie integrați pe piața forței de muncă din România. Această hotărâre vine pe fondul emigrării în masă a forței de muncă din România în ultimele trei decenii și în urma unei creșteri economice care a majorat numărul de locuri de muncă de pe piața internă.

Italia, spre exemplu, găzduiește peste un milion de emigranți români, o treime din totalitatea cetățenilor care au ales să plece pentru o viață mai bună. În Spania sunt plecați 573.000 de muncitori iar către Germania au ales să plece 680.000 de români pentru a-și câștiga existența.

”Pentru mine cel mai important este să fie muncitori. Cine vine aici trebuie să vrea să muncească, dacă vine să stea aici afară, la țigară, la bârfă, la nu știu ce, nu e cazul. Am nevoie de oameni serioși care vin să muncească cu atitudine sau cu mentalitate de muncă. În al doilea rând, trebuie să cunoască limba engleză cel puțin la nivel minim. Nu trebuie neapărat să vorbească fluent dar să înțeleagă ce zicem noi și să fie deschis să învețe și română. Cei din Nepal chiar au acoperit aceste cerințe, sunt niște muncitori foarte buni și într-un fel vorbesc și limba engleză. Eu nu sunt blocat cu Nepalul însă dacă deja sunt 16 din Nepal care muncesc aici, o să fie mai ușor dacă aduc alți nepalezi decât senegalezi sau indieni”, a mai completat Tal.

Majoritatea asiaticilor care muncesc la noi vin prin intermediul agențiilor care se ocupă de recrutarea forței de muncă. Există anumite condiții și criterii după care sunt selectați acești muncitori străini. Agențiile de recrutare din România colaborează cu cele care se ocupă propriu-zis de recrutare, în Nepal. Tal Lazar a adus deja 16 muncitori din Nepal prin intermediul agenției de recrutare International Work Finder și se gândește să suplimenteze numărul angajaților din Asia anul acesta. Printre ei se numără și Sisir.

Sisir, un băiat muncitor

Sisir a fost foarte deschis încă din primul moment să ne arate atribuțiile lui din fabrică și lucrurile noi pe care le-a învățat, ba mai mult de atât, ne-a arătat chiar și locul unde locuiește alături de compatrioții lui.

Înainte de a face cunoștință cu el, am stat de vorbă și cu unul dintre muncitorii români pentru a înțelege mai bine cum sunt primiți aceștia pe câmpul muncii. Antonela ne-a mărturisit că ei ”sunt niște colegi foarte muncitori, încă de la început ne-am înțeles foarte bine cu ei, au prins și stilul nostru de a munci și cel de a vorbi, de a comunica. S-au uitat la noi să vadă ce avem de făcut, ne-au imitat și așa și-au intrat foarte bine în rolul lor de muncitori.”

Sisir lucrează la bandă de ambalare, muncă ce nu îl solicită prea mult fizic însă, mișcările repetate pe care trebuie să le facă la fiecare câteva secunde când așază în cutii pachetele de vopsea, trebuie să fie destul de solicitante. Îmi mărturisește că e de loc din Chitawan, un oraș din regiunea de Sud a Nepalului aflată chiar la poalele munților Himalya.

Sisir are 25 ani, e mereu cu zâmbetul pe buze și ne oferă constant cu bunăvoie orice informație pe care o solicităm despre viața lui din România. Ne mărturisește că încearcă să aibă o viață cât mai normală și apropiată de a noastră. Merge la muncă, la cumpărături și uneori iese cu prietenii la o plimbare. După ce își termină programul ne invită cu el în drumul său spre casă. Nu am putut determina precis cât îl costă chiria pentru că această sumă, ne mărturisește el, este plătită de angajator.

Rezidența angajaților nepalezi

Mergem, așadar către Komitat, locul unde sunt cazați cei mai mulți muncitori străini din Capitală, tot în cartierul Berceni. Totuși, căminul este destul de aproape de fabrică. Sisir merge zilnic câte 5 stații cu autobuzul până la muncă iar vara alege să meargă pe jos.

La intrarea în bloc suntem primiți, paradoxal, în cel mai românesc mod posibil. Muzica răsună ca la un chef autohton de zile mari. Se pare că printre locuitorii străini avem și de-ai noștri.

Intrăm, în sfârșit, în cămin, aici dăm peste o sumedenie de imigranți nepalezi, srilankezi și indieni. Pe palierul de la etajul 4 se găsesc aliniate la uși același modele de bocanci, semn că toți sunt colegi ai aceleiași fabrici. Sisir ne invită în camera sa unde se găsesc 4 paturi supraetajate și tot atâtea birouri dar și un frigider, exact ca într-un cămin studențesc de zi cu zi. Unul dintre colegii lui pregătește cina. Taie ceapa și celelalte legume înainte de a ajunge în oficiu tocmai pentru a fi cât mai eficient.

Mergem mai departe, în bucătărie unde mai mulți emigranți străini își pregătesc, la rândul lor, masa de seară. Bucatele orientale miros grozav, mai ales când vin din tigăile și wok-urile nepalezilor.

În final, Sisir ne mărturisește că deocamdată e mulțumit cu viața lui de aici. Câștigurile sunt considerabil mai mari decât în locul său natal. Ne recunoaște că în unele luni poate ajunge la câștiguri de 600 euro din care mai mult de trei sferturi merg către apropiații săi, de la 5.000 de kilometri distanță. Pentru el, este o onoare să își ajute familia, chiar dacă asta înseamnă că se sacrifică muncind într-o țară străină, destul de diferită cultural. Cu toate acestea, este singura șansă pe care o are să asigure un trai mai bun pentru el și familia sa.

România primește la schimb un muncitor loial, recunoscător pentru condițiile pe care i le oferă și cu care se poate dezvolta. Potrivit datelor de la ministerul Muncii, în perioada ianuarie – august a anului trecut, 6.518 de firme au solicitat eliberarea de adeverinţe pentru 83.338 de locuri de muncă vacante pentru care nu a existat forță de muncă disponibilă pe piața muncii din România, față de 4.135 firme care au solicitat același lucru pentru 49.200 de locuri de muncă disponibile, în aceeași perioadă a lui 2020.