Simona Halep este pe punctul de a bifa o nouă reușităde senzație. S-ar putea întâmpla pe final de an. Marele anunț a venit de la WTA.
Simona este nominalizată cu două reuşite în ancheta pentru lovitura anului, efectuată de asociaţia jucătoarelor profesioniste informează news.ro.
Halep a fost nominalizată pentru o lovitură din meciul cu Agnieszka Radwanska, din turul al treilea al Miami Open. La începutul setului decisiv cu Radwanska, Halep a condus cu 1-0, după o „contrascurtă” de efect, ea trimiţând mingea în terenul adversarei sub un unghi foarte deschis din apropierea fileului. Jucătoarea română a pierdut acea partidă, cu 6-3, 2-6, 3-6, disputată în faţa polonezei de pe locul 32 WTA atunci. Reuşita româncei a fost desemnată lovitura lunii martie.
A doua lovitură cu care Halep participă la finala sezonului este cea cu care a câştigat ancheta din mai, un stop la fileu, impecabil, în meciul cu Maria Şarapova, din semifinalele turneului de la Roma. Halep a câştigat atunci meciul cu Şarapova, scor 4-6, 6-1, 6-4.
WTA a împărţit reuşitele anului în două grupe, A (ianuarie – mai) şi B (iunie-octombrie). În grupa Simonei Halep mai sunt nominalizate Maria Şarapova, tot cu două lovituri, una de la Doha, dintr-un meci cu Monica Niculescu, şi Agnieszka Radwanska.
În grupa B sunt lovituri reuşite de Caroline Wozniacki, Magda Linette, Maria Şarapova (care ajunge astfel la trei nominalizări, cele mai multe), Su-Wei Hsieh şi Ons Jabeur.
Într-o primă fază vor fi desemnate, pe baza votului fanilor, pe site-ul WTA, câte două câştigătoare ale grupelor, care vor întra în finala pentru lovitura anului.