Compania lui Elon Musk, Tesla, a prezentat joi primul său vehicul electric de tip pickup - Cybertruck. Design-ul futurist este caracterizat print-un aspect de mașină blindată iar culoare gri amintește de cea a armamentului. Compania din California a luat ca target direct sursa de profitabilitate a producătorilor auto din Detroit, transmite Reuters.
Elon Musk, directorul general al Tesla, a afirmat la evenimentul de lansare organizat la Los Angeles că Cybertruck va avea un preţ de pornire de 39.900 de dolari, iar producţia ar urma să înceapă spre sfârşitul anului 2021.
Mașina viitorului a lui Musk urmează să aiba mai multe versiune, o a doua versiune în valoare de 49.900 de dolari și o a treia în valoare de 69.900 de dolari. Cea mai scumpă din acestea urmează să aibă o autonomie impresionantă de peste 805 kilometri.
Primul model va atinge suta în 6.5 secunde, cu o viteză maximă de 177 km/h, al doilea va atinge suta în 4.5 secunde și va avea o viteză maximă de 193 km/h iar cel mai scump model va atinge suta în numai 2.9 secunde și va avea o impresionantă viteză maximă de 210 km/h.
„Avem nevoie de energie sustenabilă. Dacă nu avem o camionetă pickup nu putem rezolva acest lucru. Cele mai bine vândute vehicule din America sunt camionete pickup. Pentru a rezolva problema energiei durabile, trebuie să avem o camionetă pickup”, a declarat vizionarul Elon Musk.
Musk a relatat anterior pe Twitter că designul a fost influenţat parţial de maşina sport Lotus Esprit, folosită ca submarin în filmul anilor ‘70 „The Spy Who Loved Me”.
Reacţiile de pe Twitter au variat între dragoste şi ură pentru vehiculul cu unghiuri ascuţite.Reacţiile de pe Twitter au variat între dragoste şi ură pentru vehiculul cu unghiuri ascuţite.Reacţiile de pe Twitter au variat între dragoste şi ură pentru vehiculul cu unghiuri ascuţite.Reacţiile de pe Twitter au variat între dragoste şi ură pentru vehiculul cu unghiuri ascuţite.
Reacţiile de pe platforma de socializare menționată anterior au variat între dragoste şi ură pentru vehiculul futurist cu unghiuri ascuţite. „Tocmai am urmărit lansarea de către Tesla a Cybertruck şi sincer? Simt că viaţa mea este completă”, a scris @aidan_tenud pe Twitter, în timp ce@nateallensnyde a scris în mod ironic că ”Este plăcut să vezi că Elon Musk a făcut o maşină din carton pe care a desenat-o la grădiniţă”. Asemenea reacții erau de așteptat iar Musk, fiind un internaut profesionist obișnuit cu asemenea comentarii, se amuză pe seama lor.
Această camionetă reprezintă prima incursiune a Tesla, al cărei autoturism Model 3 este cel mai bine vândut automobil integral electric din lume, pe piaţa camionetelor pickup, o piaţă dominată de modelul F-150 al Ford Motor, alături de modele ale General Motors şi Fiat Chrysler Automobiles.
Ford şi General Motors vor concura Tesla într-o manieră mai directă, cu noi oferte, cum este SUV-ul electric Mustang Mach E, precum şi cu pickp-uri electrice.
SUV-urile şi pickup-urile electrice ar putea ajuta Ford şi General Motors să realizeze vânzări semnificative de vehicule electrice, de care au nevoie pentru a respecta standardele mai stricte pentru emisii din California şi alte state.
Administraţia Trump intenționează ca standardele respective să fie retrase, însă camionetele electrice vor fi necesare în cazul în care statul California va avea câştig de cauză în conflictul cu administrația Trump.
Firma de analiză a pieţei IHS Markit estimează că segmentul de piaţă al camionetelor electrice, pentru modelele complete şi de dimensiuni medii, va ajunge la vânzări de circa 75.000 de unităţi în 2026, comparativ cu volumul total de 3 milioane de camionete uşoare însă camioneta Tesla nu a fost inclusă în această estimare.