Video-urile vechi sunt preferate celor noi

Anii de glorie a video-urilor au apus, fara indoiala, dar aceste produse sunt cautate in continuare. Daca inainte de caderea comunismului televiziunea bulgara si video-urile erau singurele justificari pentru a folosi televizorul, acum, un video este folosit mai mult ocazional. Cu toate ca oferta de programe a televiziunilor lasa de dorit de cele mai multe ori, este mult mai comod si mai ieftin sa apasam pe un buton si sa vedem un film sau o emisiune - chiar daca nu este exact ceea ce am vrea noi

Anii de glorie a video-urilor au apus, fara indoiala, dar aceste produse sunt cautate in continuare. Daca inainte de caderea comunismului televiziunea bulgara si video-urile erau singurele justificari pentru a folosi televizorul, acum, un video este folosit mai mult ocazional. Cu toate ca oferta de programe a televiziunilor lasa de dorit de cele mai multe ori, este mult mai comod si mai ieftin sa apasam pe un buton si sa vedem un film sau o emisiune – chiar daca nu este exact ceea ce am vrea noi sa vedem – decat sa mergem pana la centrul de inchirieri.
Video-ul devine util doar in situatii exceptionale: cand vrem sa vedem sau sa revedem un film bun, sa inregistram o emisiune tv, sa ne uitam la o nunta, la un botez sau la alte filmari personale. Nu este un aparat indispensabil, dar mai devreme sau mai tarziu constatam ca am avea nevoie de un video.
Doua variante de alegere a aparatului
Daca vreti sa luati un video, aveti doua posibilitati. Puteti alege unul de firma, chiar daca este mai scump comparativ cu cele „marca” Bilips sau Pavasonic, si atunci va veti putea mandri cu functii care mai de care mai sofisticate, mai performante, mai utile sau inutile, dar si cu o functionare perfecta. Noile video-uri de la Sony sunt dotate cu tehnologia „Smart Engine”, care permite un acces rapid la filme si la programe, deci o prelucrare mult mai buna a informatiilor, o calitate a imaginii superioara si un sunet de inalta calitate. „Smart Search +” face posibila stocarea informatiilor necesare pentru identificarea a maximum cinci video casete (data, inceputul si sfarsitul inregistrarii etc.), iar cu „Smart Dial Timer” puteti programa mult mai usor si mai repede video-ul pentru inregistrari si chiar cu o luna inainte. Panasonic si-a dotat aparatele, printre altele, cu „Super Long Play”, aceasta tehnologie facand posibile inregistrari de pana la 12 ore cu o caseta de patru ore si cu un sistem de cautare rapida („35x Jet Search”), care permite derularea inainte si inapoi in timp foarte scurt si cat se poate de clara – o ora se poate viziona in 100 de secunde (doar daca inregistrarea a fost facuta in modul Super Long Play). Video-urile JVC ofera o stabilitate imbunatatita la copiere prin sincronizarea cadrelor, astfel incat tremuraturile sau zgomotele de fundal sunt intr-o oarecare masura indepartate, iar prin sistemul de imagine B.E.S.T. se realizeaza o evaluare automata a capului video-ului si o calibrare a calitatii benzii, obtinand cea mai buna performanta posibila.
Cea de a doua posibilitate este sa cumparati un video la mana a doua. Este mai ieftin, in jur de 2.000.000 lei pentru un aparat bun, si s-ar putea sa fie chiar mai fiabil decat unul nou cumparat din magazin. De obicei, aceste video-uri se pot cumpara din service-urile de produse electronice, dar se mai gasesc si prin targuri, cu toate ca acestea nu sunt locuri recomandate pentru achizitionarea unui astfel de produs.
Cea mai mare problema este insa alegerea depanatorului pentru ca „la noi nu exista mentalitatea necesara pentru a face un lucru cu rigoare, este de parere Marian Tudor, depanator video. Noi suntem latini. Punem si doua suruburi in loc de trei, daca merge. Specialistii nu se formeaza doar prin aprofundarea meseriei, ci si prin constiinta lucrului bine facut.”    

Sfaturi pentru Intretinerea Aparatului

· Daca observati ca aparatul nu mai functioneaza sau s-a blocat caseta in video, apelati la un service specializat (orice interventie personala poate cauza pagube costisitoare);
· In cazul in care observati ca imaginea devine neclara sau chiar dispare, nu incercati sa curatati capul video-ului cu vata (poate distruge capul – paguba de aproximativ 500-700.000 lei). Este de preferat sa-l duceti la un depanator (acest serviciu costa maximum 50.000 lei) iar in caz de forta majora, incercati sa-l curatati cu piele de caprioara. Nici casetele de sters nu sunt indicate,
existand riscul distrugerii sau deteriorarii capului video;
· Daca ati adus video-ul dintr-un mediu rece intr-unul cald, trebuie sa nu-l folositi cel putin o ora (pentru a se aclimatiza). Aceeasi situatie este valabila si pentru casetele video: trebuie lasate o ora inainte de a fi utilizate in video;
· Nu lasati pe oricine sa umble in aparatul dumneavoastra. Chiar daca intentiile prietenului sunt bune, rezultatele ar putea fi dezastruoase;
· Trebuie ca o data la doi, trei ani sa mergeti cu video-ul dumneavoastra la service pentru un control de rutina, pentru curatat de praf si uns piesele (aproximativ 150-200.000 lei);
· Cand apelati la un service specializat, trebuie sa fiti foarte atent. Mergeti doar acolo unde exista recomandari sau, daca acestea nu exista, cereti pe cat posibil garantii sau cel putin chitante.

PreTurile aparatelor video
Firma    Produs    Caracteristici    Pret*
Ana Electronic    Samsung, SV 420G    video recorder, 4 capete de redare    7.000.000 lei
    Samsung, SV 625X    video recorder, 4 capete de redare, audio dubbing     12.000.000 lei
    Philips, VR 210    video recorder, 2 capete de redare    5.200.000 lei
Panasonic    FJ 627EE    video recorder, 4 capete de redare, Super Long Play, 35 X Jet Search    10.000.000 lei
    SJ 207EE    video recorder, 2 capete de redare, Super Long Play    6.700.000 lei
    SJ 5EU    video player, derulare banda in 60 sec    5.700.000 lei
Alltrom    JVC, P 185EE    video player, 2 capete de redare    6.000.000 lei
    JVC, J 278EE    video recorder, 2 capete de redare, sistem B.E.S.T.    7.000.000 lei
    JVC, J 580EU    video recorder stereo, 4 capete de redare, sistem B.E.S.T.
    JVC, J 587EU    video recorder, 4 capete de redare, sistem B.E.S.T., Super VHS    10.000.000 lei
www.emania.ro    LG, 141W    video recorder, 2 capete de redare, curatarea automata a capului    5.540.000 lei
    Sony, SE 100    video recorder, 2 capete de redare, Smart Search    5.650.000 lei
    Sony, SE 410    video recorder, 4 capete de redare, Smart Search    7.300.000 lei
    Sony, SE 610    video recorder, 4 capete de redare, Smart Engine, Smart Search +    9.110.000 lei
    JVC, J 587    video recorder, 6 capete de redare, sistem B.E.S.T., Super VHS    9.900.000 lei
*Preturile sunt aproximative si pot varia in functie de distribuitor sau de fluctuatiile valutare. TVA este inclus in pret.

Nu tot ce este nou si scump, este de calitate

Tudor Marian, electronist Radio Progres
Specialistii au constatat ca video-urile vechi sunt mai rezistente comparativ cu cele noi. „Sunt aparate care vin din Germania, facute prin ‘86 – ‘90, carora efectiv le schimbi curelele si merg inca pe atat”, ne-a declarat Marian Tudor, electronist, depanator video, SCA Radio Progres, unitatea 71.
Cele noi sunt mai performante, permitand o multime de procedee electronice (mai mult sau mai putin folositoare), dar nu pentru mult timp. „Aparatele noi tin in medie cam trei, cinci ani, este de parere Marian Tudor. Sunt aparate care au componente puse special sa cedeze dupa un an sau doi. Parca sunt pe post de bomba cu ceas. Si asta am observat constatand de mai multe ori acelasi defect la aceeasi marca.” r
„Dupa mine, considera Marian Tudor, una dintre putinele firme care tin cat de cat sa faca ceva mai bun ar fi Sony. Mult mai putine aparate Sony au aparut pe aici, prin service. Europenii sunt la pamant in ceea ce priveste aparatele video. Singurele aparate europene bune sunt cele facute dupa patent japonez.r
Este foarte important sa cumparati direct de la reprezentanta. Multi se orienteaza spre supermarketuri, pentru ca au preturi mai mici, dar riscati sa cumparati un aparat care nu este ceea ce scrie pe el.”r