Provocare pentru antreprenori. Ministrul Economiei, despre Vietnam: Prieteni vechi cu care găsim metode noi

Radu Ştefan Oprea Radu Oprea

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Provocare pentru antreprenorii români. Ministrul Economiei, Radu Ştefan Oprea, a avertizat că „ne aflăm în fața unei provocări pentru antreprenorii români”, chemați să fructifice oportunitățile puse la dispoziția mediului de afaceri.

Firmele românești au o șansă reală de a se extinde pe piețele asiatice

Super veste pentru antreprenorii români! Ministrul Economiei, Radu Ştefan Oprea, a anunțat marți, 23 ianuarie 2024, că vizita de stat a delegației vietnameze, condusă de premierul Vietnamului, Pham Minh Chinh, a deschis un potențial economic enorm pentru România.

Pe scurt, firmele românești au o șansă reală de a se extinde pe piețele asiatice.

Memorandumul de Înțelegere semnat între București și Hanoi va ajuta la dezvoltarea economiilor României și Vietnamului, va încuraja capacitățile de export ale întreprinderilor mici și mijlocii din cele două state și va încuraja comerțul electronic și investițiile în energii regenerabile.

Provocare pentru antreprenorii români! În ultimii cinci ani, Guvernul de la Hanoi a creat 28 de milioane de noi locuri de muncă în Vietnam și-a încheiat un acord cu Uniunea Europeană (UE) privind comerțul liber.

„Ne aflăm, așadar, în fața unei provocări pentru antreprenorii români, chemați să fructifice aceste oportunități pe care guvernele român și vietnamez le pun la dispoziția mediului de afaceri. Economiile noastre sunt complementare, putem astfel lucra împreună și putem crește schimburile comerciale în foarte multe domenii.

La nivel guvernamental am făcut primul pas, evoluția viitoarei colaborări depinde acum și de companiile din cele două state. România are prieteni vechi cu care trebuie să găsească metode noi de a dialoga și de a face comerț în beneficiul comun”, a scris, marți, Radu Ştefan Oprea pe contul său de Facebook.

Memorandum pentru colaborare în domeniile muncii și securității sociale

Cu o zi în urmă, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Simona Bucura-Oprescu a semnat un Memorandum de Înțelegere cu ministrul Muncii, Invalizilor și Afacerilor Sociale din Vietnam privind cooperarea în domeniile muncii și securității sociale.

Simona Bucura Oprescu și Lê Văn Thanh au semnat documentul în prezența premierului României, Marcel Ciolacu, și a premierului Vietnamului, Pham Minh Chinh, la Palatul Victoria. Cooperarea dintre București și Hanoi se axează pe migrația forței de muncă, politici de ocupare a forței de muncă pentru grupurile dezavantajate, protecția socială și asistență socială pentru grupurile vulnerabile.

„Domnul prim-ministru Pham Minh Chinh cunoaște bine România, a studiat la Institutul de Construcții București. M-am bucurat să întâlnesc astăzi un prieten al României. Atât România, cât și Republica Vietnam înregistrează creștere economică.

Putem colabora și putem învăța unii de la alții, astfel încât creșterea economică să fie sustenabilă iar relațiile dintre cele două țări să fie de lungă durată și cu rezultate concrete.

Acest nou Memorandum pune accent pe corelarea reglementărilor legale ale celor două state în domeniile ocupării forței de muncă. De asemenea, avem în vedere și aspecte privind protecția și asistența socială, incluziunea persoanelor cu dizabilități și migrația, cu beneficii concrete pentru cetățenii ambelor state”, a declarat, atunci, Simona Bucura-Oprescu.