Protocolul de acord, semnat miercuri de directorul general de la VietJet, Luu Duc Khanh, cu ocazia vizitei la Paris a premierului vietnamez Nguyen Tan Dung, prevede achiziţia a 14 aparate A320, la care se adaugă 42 de exemplare din noua versiune A320 Neo şi şase aparate de tipul A321. De asemenea, compania vietnameză a luat o opţiune pentru 30 de aparate suplimentare.
Separat, Airbus a anunţat că un număr de trei companii chineze au comandat un număr total de 68 de avioane A320 cu o valoare de catalog de 6,75 miliarde de dolari. Constructorul aeronautic european a precizat că firma de leasign aerian BOC Aviation a comandat 25 de avioane, în timp ce compania aeriană Qingdao Airlines a comandat 23 de avioane iar Zhejiang Loong Airlines a comandat 20 de avioane.
‘Aceste comenzi reprezintă un vot de încredere în viitorul aparatelor noastre din familia A 320’, a declarat directorul comercial de la Airbus, John Leahy.
Transportul aerian este în creştere constantă în Asia şi alte pieţe emergente, numărul pasagerilor transportaţi în China ajungând la 320 de milioane în 2012, în creştere cu 9% în ritm anual. Airbus are o uzină de asamblare în China care produce avioane din familia A 320.
În ultimele sale prognoze privind evoluţia industriei aeronautice pentru următorii 20 de ani, Airbus estimează că până în 2032 Asia-Pacific va devansa Europa şi America de Nord în termeni de trafic aerian. Constructorul european estimează că lumea va avea nevoie de 29.000 de noi avioane comerciale în următoarele două decenii.
Sursa: Agerpres
Vietnamezii cumpără 92 de avioane Airbus
25 septembrie 2013, 16:28
Ultima modificare în 25 septembrie 2013, 19:28
Compania aeriană low cost VietJet din Vietnam şi constructorul aeronautic european Airbus au semnat miercuri un acord privind achiziţia a 92 de avioane din familia A320, a căror valoare de catalog se ridică la 8,6 miliarde de dolari, transmit Reuters şi AFP.
Etichete:
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Tranzacție de 1,8 mld. dolari între italienii de la Enel și rușii de la Rosneft
- Investiții de capital de 50 milioane dolari de la Mercuria pentru producătorul independent de gaze Amromco
- Mediul de afaceri din Romania – studiu de caz pentru experienta internationala a studentilor americani inscrisi in programul Arcadia MBA
- (P) Fabrica de Magiun Topoloveni intră în al 100-lea an de existență
- Oferta-șoc a rușilor de la GAZPROM pentru combinatul Oltchim
- Mutare surpriză a companiei RCS&RDS
- Samsung investeşte încă 30 de milioane de dolari în Ungaria şi va crea 100 de locuri de muncă
- Cum ne promovăm produsele românești
- Poșta Română, în Consiliul de Administrație al PostEurop
- Prețul cuprului, în continuă scădere