După șapte ani petrecuți prin instanțe, Ana Maria Pătru a întors o nouă pagină în carieră și, în loc să se răzbune pe România, a decis să militeze pentru drepturile femeilor și să le sprijine pe românce. Este un viitor promițător pentru Ana Maria Pătru.
Fosta șefă AEP își dedică acum timpul ONG-ului ,,Women for a Better Society”, locul unde femeile sunt încurajate să aibă o voce, să se implice în politică, să fie egale în luarea deciziilor și să conștientizeze cât de puternice sunt.
Lupta Anei Maria Pătru a început în 2016, atunci când a fost acuzată pe nedrept de trafic de influență, de către patroana firmei Siveco, Irina Socol. Tot atunci a fost obligată și să demisioneze din fruntea AEP. Ana Maria Pătru a fost achitată definitiv pe 7 octombrie 2020, atunci când Curtea de Apel București a decis irevocabil că fapta pe care procurorii i-o puneau ȋn cârcă nu poate fi dovedită.
Lucrurile nu s-au terminat aici. DNA a acuzat-o, din nou, în instanță, în 2017, că a făcut trafic de influență pentru a rezolva problemele firmei Siveco la Consiliul Concurenței. Și de această dată, singurul martor și denunțător, ca și în primul dosar care se soldase cu achitare, era aceeași Irina Socol, ,,regina softurilor din România”. Pe 25 mai 2023, judecătorul de fond, de la Tribunalul București, a decis că acuzata este nevinovată și că i s-au aplicat rele tratamente degradante, fiind de fapt o victimă a sistemului din acea perioadă.
Dosarul Ana Maria Pătru – ,,fapta nu există”
,,Raportat la împrejurarea în ce privește infracțiunile de trafic de influență, tribunalul conform dispozițiilor art.16 alin.(1) lit. a) din codul de procedură penală acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu există. În prezenta cauză, din probele administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, nu a rezultat existența împrejurărilor esențiale”, se arată în motivarea hotărârii Tribunalului București.
Mai mult, după o cercetare minuțioasă a instanței de fond, Tribunalul constată că fosta șefă a AEP a fost supusă tratamentelor degradante, invocând chiar că standardul de probațiune impus de art.3 din Convenție, raportat la circumstanțele cauzei, a fost atins pentru a se reține încălcarea art.101 alin.(1) din cod procedură penală cu referire la art.3 din Convenție, privind interzicerea tratamentelor degradante cu privire la denunțul ce a stat la baza constituirii dosarului.
Ana Maria Pătru, demisie forțată
Faptul că în tot acest timp a fost nevoită să își crească copilul minor fără absolut niciun venit, ȋn urma demisiei forțate, a făcut-o pe Ana Maria Pătru să demonstreze că este o femeie puternică și luptătoare. O femeie care a rămas demnă și care a avut puterea să lupte, în instanță, în pofida linșajului mediatic. Experiențele nefaste prin care a trecut i-au deschis noi orizonturi. Fosta șefă AEP a decis să și să ȋși folosească propria experiență drept exemplu pentru alte femei. Astfel, la începutul anului 2023, a dat naștere unui proiect de suflet, bazat pe experiența sa de viață de până acum.
,,Women for a Better Society” a fost creat drept locul în care, prin solidaritate, femeile reușesc să dezvolte potențialul extraordinar pe care îl dețin. De la inaugurarea ONG-ului și până acum, Ana Maria Pătru a strâns în jurul ei alte femei puternice, cu experiență de viață și dorința de a ajuta. Iar numărul membrilor crește de la o lună la alta.
Deși Ana Maria Pătru a avut o ofertă impresionantă de a deveni de a deveni Senior Adviser, de la liderii organizației mondiale A-WEB, cu sediul la Seoul, la care aceasta deținuse un mandat de vicepreședinte, ea nu a părăsit România. S-a prezentat la fiecare termen în instanță pentru a își dovedi nevinovăția, ca mai apoi să încerce să ajute comunitatea de femei să lupte pentru drepturile și libertățile acestora.
Pe de altă parte, lupta continuă. Conform ultimelor știri, Ana Maria Pătru a dat în judecată statul român, având câștig de cauză, pentru recuperarea drepturilor salariale, în calitate de consilier parlamentar ȋn cadrul AEP, în perioada mai 2020 – octombrie 2020. După un lung proces în instanță, pe care l-a câștigat, Autoritatea Electorală Permanentă nu i-a plătit ȋncă suma de 110 mii de euro drept despăgubiri, Ana Maria Pătru fiind obligată să ȋnceapă procedura de executare silită.
Mai mult, aceasta a dat din nou în judecată statul român. Ana Maria Pătru a cerut în instanță drepturile bănești ce i se cuvin în calitate de președintă a Autorității pentru perioada noiembrie 2016 – mai 2020. Fosta șefă spune că va continua să lupte pentru banii datorați, după ce ani de zile a fost nevoită să apeleze la ajutorul financiar al familiei sale, pentru a-și putea crește copilul minor. Ȋn tot acest timp, însă, îi rămâne speranța că acum stă în puterea ei să le ajute pe alte femei să nu treacă prin nedreptăți sau să le ajute să le depășească, prin luptă și dedicare.