CAS vor scădea de la 1 ianuarie 2015. Încasările au fost slabe în primele luni şi au revenit pe un trend mulţumitor abia în aprilie. Atâta timp cât fiecare procent tăiat înseamnă un miliard mai puţin la buget, reducerea de la 1 iulie are şanse aproape zero
Contribuţiile de asigurări vor fi reduse de la 1 ianuarie anul viitor, şi nu de la 1 iulie, aşa cum s-a angajat public Guvernul. Potrivit unor surse din Ministerul Finanţelor, decizia este ca şi luată, de vreme ce încasările la buget din primele luni au fost sub program. De altfel, datele din primul trimestru publicate de Finanţe confirmă neîndeplinirea programului. Veniturile au fost de 94,6%, cu 5,4% sub ţinta propusă. Atât în cazul impozitului pe venit, cât şi al TVA, sumele au fost cu 8% sub prognoză, iar pentru CAS, cu 3%. Din aprilie, bugetul s-a înviorat, iar estimările arată că, dacă tendinţa se va meţine, fiind nevoie şi de controale mai severe pentru strângerea banilor, abia vor fi compensate golurile create în prima parte a anului. O analiză finală asupra încasărilor şi decizia privind scăderea CAS vor fi luate în guvern la sfârşitul acestei luni, însă şansele ca reducerea să fie operată începând cu 1 iulie sunt aproape zero.
Încasările s-au prăbuşit
Fiecare procent tăiat de la CAS înseamnă un miliard în minus pentru buget. Prin urmare, Finanţele ar trebui să depisteze circa 2,5 miliarde în plus numai în acest an, ceea ce, în contextul nerealizării veniturilor din primele luni, pare o misiune imposibilă.
„Reducerea CAS este la nivel de intenţie. Pentru a fi pusă în practică ar trebui găsite resurse suplimentare. Nu este vorba de mărunţis, ci de miliarde. În condiţiile în care, în primul trimestru, veniturile au fost cu circa 1,5 miliarde lei sub prognoză, este greu de crezut că vor fi suplimentate atât de mult. Cât priveşte a doua parte a anului, dacă îşi revine colectarea, va fi acoperit minusul din primele luni. Altfel, ţinta de deficit nu va fi atinsă şi vom avea probleme grave“, declară Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.
În ultimele luni, guvernanţii, la presiunea mediului de afaceri, au promis că vor scădea CAS în a doua jumătate a lui 2014. „Singura cerință a mediului de afaceri, pentru a continua să investească, să creeze locuri de muncă, este reducerea taxării pe forța de muncă. Dacă mergem în ritmul actual în toată Europa, doamnei Petrescu (ministrul de finanțe, n.r.), domnului Voinea (ministrul pentru buget, n.r.) și mie nu va mai avea cine să ne plătească pensiile peste 20 și ceva de ani“, a afirmat premierul Victor Ponta la un post de televiziune.
Impozitarea sufocantă a muncii, raportul inversat dintre pensionari şi salariaţi, cheltuielile bugetare imense cu pensiile descriu un cerc vicios, din care guvernanţii nu ştiu cum să iasă. Cauzele sunt, în principal, demografice, şi nu sunt o particularitate a României. Toată Europa se confruntă cu îmbătrânirea populaţiei. Studiile Băncii Mondiale sunt de-a dreptul înfricoşătoare. În orizontul anului 2060, România ar putea ajunge la o populaţie de numai 16 milioane, în care ponderea celor de peste 60 de ani să fie copleşitoare. În acest scenariu, cheltuielile cu pensiile ar ajunge la 12% în PIB de la circa 8%, în prezent, ceea ce s-ar traduce într-un dezastru financiar. Contribuţiile nu ar mai acoperi nici pe departe cheltuielile cu pensiile – de altfel, bugetul de pensii este în deficit deja de câţiva ani – iar împrumuturile ar trebui să fie uriaşe. Acum, bugetul de pensii are un deficit de peste 12 miliarde lei anual. Tensiunile generate de raportul inversat dintre angajaţi şi pensionari se răsfrâng asupra stabilităţii financiare.
Acum, pentru 5,2 milioane de pensionari, cotizează 4,3 milioane de salariaţi. Încă un milion de persoane contribuie, nefiind salariaţi, ci având venituri din activităţi independente, profesii liberale, contracte civile, remuneraţii de administratori etc. Pensia medie este jumătate din salariul mediu net, adică 845 lei comparativ cu 1.700 lei.
Statisticile exprimă toate dezechilibrele cronice create, în ani de zile, prin pensionări mascate, odată cu închiderea fabricilor în anii ‘90, migraţia forţei de muncă în străinătate, îmbătrânirea populaţiei, slaba dezvoltare a economiei care creează prea puţine locuri de muncă şi prea prost plătite, administrarea dezastruoasă a sistemului şi a bugetului de pensii.
În consecinţă, salariaţii stau sub o presiune enormă, fiind nevoiţi să achite contribuţii sociale foarte mari, care au tot crescut, dublându-se din 1990 până în 2013. În ciuda contribuţiilor de pensii de 31,3% din salariu, plătite de angajat împreună cu angajatorul, pensiile aflate în plată abia asigură subzistenţa, iar beneficiile pe care ar trebui să le asigure viitorilor pensionari sunt de-a dreptul iluzorii.
Riscul de sărăcie la bătrâneţe, după o viaţă de muncă, nu va dispărea în România atâta timp cât reformele întârzie. Într-un raport recent, Banca Mondială arăta că „în cazul în care nu vor fi realizate reforme esențiale ale sistemelor de pensii, tinerii și persoanele în etate sărace vor avea de suferit cel mai mult“ şi că „incapacitatea de a acționa generează probleme de echitate pentru generația următoare“.
Dezechilibre cronice
În ultimii ani, s-au făcut câţiva paşi pentru reformarea sistemului de pensii din România, cu asistenţa Băncii Mondiale, cum ar fi creşterea vârstei de pensionare, indexarea pensiilor cu inflaţia sau limitarea pensionărilor anticipate. Măsurile au remediat unele excese şi au pus vârsta de pensionare în acord cu creşterea speranţei de viaţă, însă adevăratele reforme trebuie să se îndrepte spre piaţa muncii.
Banca Mondială arată că una dintre soluţiile pe termen lung este creşterea numărului de contributori, care este frânată de tendinţa unor ţări, printre care şi România, de a impozita împovărător munca. La fiecare leu plătit unui angajat, statul ia mai mult de jumătate.
Povara taxării
Taxele totale asupra salariului sunt de circa 60 % (16% impozit pe venit, 31,3% pentru pensii, 10,7% sănătate, 1% şomaj, la care se adaugă alte contribuţii: de accidente, boli profesionale, concedii medicale, creanţe salariale), fiind în topul Europei. Însă procentajul real colectat este de două treimi din potenţial. Neplata impozitelor şi munca la negru sunt fenomene care cresc direct proporţional cu majorarea taxelor.
Reducerea CAS ar fi o gură de oxigen pentru piaţa muncii şi este o măsură aprobată pe toate vocile. Însă, de la vorbe la fapte mai trebuie făcuţi nişte paşi care ţin de administrarea veniturilor bugetare, pe de o parte, şi de voinţa politică, pe de cealaltă. Premierul Victor Ponta a insistat, în cele mai recente declaraţii publice pe tema reducerii CAS, asupra rezultatelor colectării.
Astfel, a eliminat orice altă variantă, cum ar fi majorarea altor taxe sau tăierea cheltuielilor, care ar putea regla deficitul bugetar. Decizia politică ia în calcul, prin urmare, reducerea CAS doar în condiţii de „neutralitate bugetară“, adică fără asumarea unor riscuri prin modificarea actualei construcţii bugetare. În concluzie, scăderea fiscalităţii pe muncă depinde doar de miracolul unei colectări-record.
Reducerea contribuţiilor sociale nu e o decizie politică uşor de luat, dar percepţia mea este că va avea efecte benefice. Nu le spun eu ce să facă, spun ce trebuie.
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR
Peste 20 de ani, dacă nu reușim să creăm locuri de muncă pentru noile generații, care să plătească contribuții la pensii, la un moment dat, ne vom sufoca.
Victor Ponta, prim-ministru