Potrivit acestuia, din cele 26.247 de companii active cu venituri de peste un milion de euro, 15.709 înregistrează cel puţin un deceniu de activitate, respectiv 9.934 sunt înfiinţate înainte de anul 2000, în timp ce 5.775 sunt înfiinţate între 2000 – 2005.
Din cele 15.709 companii, 10.431 sunt deţinute de acţionari persoane fizice cu domiciliul în România, aceştia fiind antreprenori români sau persoane din străinătate care au devenit rezidenţi (din punct de vedere fiscal) în România.
De asemenea, dintre cele 10.431 de companii dezvoltate de antreprenori români, 5.102 sunt deţinute de un singur acţionar, în timp ce 3.620 sunt deţinute de doi acţionari (majoritatea fiind soţ şi soţie), însumând astfel 8.722 de firme. Din totalul celor 8.722 de companii, 1.425 sunt deţinute de unul sau doi acţionari care au vârsta minimă de peste 60 ani, aceştia înregistrând o vârstă medie de 65 de ani.
„Astfel, am identificat 1.425 de companii înfiinţate înainte de anul 2005, care au înregistrat venituri de peste un milion de euro pe parcursul anului 2016, cu maxim doi acţionari care astăzi au vârsta peste 60 de ani. Aceste companii înregistrează venituri totale de 32 miliarde de lei, un nivel consolidat al EBITDA (eng. Earnings Before Interest and Tax = EBIT + Amortizare) de 10,5% şi valorează aproximativ 21,1 miliarde de lei, aproape cât nivelul tuturor investiţiilor străine direct în România în anul 2016”, arată Guda.
În ceea ce priveşte profilul celor 1.425 de companii, preşedintele AAFBR susţine că distribuţia regională este dispersată echilibrat în funcţie de zona geografică unde este înregistrat sediul social, cu o uşoară concentrare în Bucureşti, unde 20% dintre aceste companii au sediul social. Un număr de 1.131 dintre aceste companii înregistrează venituri între 1-5 milioane de euro pe parcursul anului 2016, în timp ce doar 13 au venituri de peste 50 de milioane de euro. 1.328 dintre acestea înregistrează un profit net pozitiv, pentru majoritatea (985) profitul fiind sub 10%. Primele zece sectoare de activitate concentrează 1.195 dintre aceste companii, jumătate dintre acestea fiind active în comerţul cu amănuntul, distribuţie sau construcţii (conform CAEN principal declarat).
„Acţionarii celor 1.425 de companii au acum peste 60 de ani şi o vârstă medie de 65 de ani, aceştia fiind crescuţi şi educaţi într-un alt secol, obişnuit cu un mod diferit de a face afaceri. Pentru majoritatea dintre aceştia este foarte greu să facă trecerea de la un anumit model de business la unul nou, ceea ce creează probleme proprietarilor care nu ştiu să se replieze. Generaţiile viitoare nu există sau copii nu vor să preia afacerea părinţilor pentru a fi clona acestora, existând deseori certuri şi probleme în familie. Problema forţei de muncă devine din ce în ce mai acută, iar acţionarii acestor companii ar trebui să se gândească foarte serios la vânzarea afacerii în condiţiile în care perioada aceasta (2018 – 2019) poate fi ultima ocazie, în condiţiile în care viitorul business-ului devine mult mai incert din cauza apropierii cu paşi repezi a unui nou moment de recesiune!”, susţine el.
Acesta arată că, dacă ar fi preluate, aceste companii valorează 21,1 miliarde de lei, respectiv 4,5 miliarde de euro, aproape cât nivelul ISD (Investiţiilor Străine Directe) în România pe parcursul anului 2017. Aceste 21,1 miliarde de lei se pot duce în economie (consum, investiţii pentru retehnologizarea acestor companii, creşterea competitivităţii şi a locurilor de muncă, dezvoltarea afacerilor prin creşterea veniturilor şi a profiturilor, implicit taxe mai mari plătite către stat). Bani care, ulterior, se pot multiplica în economie şi contribui la creşterea nivelului de trai al populaţiei (salarii majorate în linie cu avansul productivităţii, nu pe credit şi împovărarea generaţiilor viitoare), subliniază Guda.
„Companiile româneşti, marile firme multinaţionale, fondurile de investiţii sinergetice sau financiare şi diverşi antreprenori ar trebuie să fie interesaţi de aceste companii. Motivul este simplu: extinderea afacerilor existente prin preluarea companiilor concurente duce la economii de scală (preţuri mai bune obţinute de la furnizori) sau diferite sinergii (complementaritatea produselor şi echipamentelor de producţie, dedublicarea costurilor fixe şi administrative, extinderea portofoliului de clienţi către care se poate vinde o gamă extinsă de produse complementare). Finanţarea acestor achiziţii s-ar putea realiza cu sprijinul lichidităţilor disponibile sau finanţărilor acordate de bănci!”, adaugă Iancu Guda.
În ceea ce priveşte cauzele care îngreunează vânzarea acestor companii, Guda declară că provocările care blochează preluarea acestora se referă atât la actualii antreprenori, posibilii investitori, cât şi la contextul economic general din România.
„Antreprenorii actuali au o vârstă înaintată, cu o mentalitate foarte bine formată şi greu de schimbat, deseori rezistenţi la schimbare şi nu percep viteza de schimbare a lucrurilor (progresul tehnologic, viteza de circulaţie a informaţiei, agresivitatea concurenţei). De asemenea, cele două decenii petrecute în dezvoltarea afacerii, au format un bias emoţional foarte periculos de ataşament emoţional (deseori am auzit aceşti antreprenori vorbind despre afacerea lor ca despre propriul lor copil). Ataşamentul emoţional alimentează o percepţie greşită de supraevaluare a afacerii respective de către acţionarii afectaţi de acest bias, aşteptările antreprenorilor respectivi fiind mult peste valoarea fundamentală”, arată iancu Guda.
Potrivit preşedintelui AAFBR, faptul că aceste persoane au reuşit să conducă afacerea prin perioade foarte tulburi – precum tranziţia din anii ’90, criza financiară din 2008 – 2009, austeritatea din 2010 – 2011 şi revoluţia fiscală din ultimii ani – alimentează un efect de supraîncredere foarte periculos.
„Aceşti antreprenori au ajuns acum la o vârstă înaintată şi, din păcate pentru ei şi pentru orice om, timpul trece implacabil şi nu mai are răbdare cu noi. Dacă nu încearcă să vândă afacerea în următorii doi ani la un preţ corect, s-ar putea să vadă cum ‘le moare în braţe’ (intrarea în insolvenţă) ‘propriul copil’ (compania lor mult iubită), reticenţa investitorilor de a plăti foarte mult pentru o companie activă într-o ţară precum România, unde nu au autostrăzi, forţă de muncă este mai scumpă şi mai greu de găsit (deşi, paradoxal, aceasta este mai puţin educată!), predictibilitatea fiscală şi juridică este foarte redusă, birocraţia, corupţia şi economia subterană sunt la un nivel foarte ridicat, piaţa financiară nu este dezvoltată şi intermedierea financiară este modestă şi, nu în ultimul rând, amplitudinea ciclurilor economice este foarte mare (trecerea abruptă de la perioada de expansiune la cea de recesiune). Nu avem nevoie decât de stabilitate fiscală şi reforme structurale în educaţie, sănătate, infrastructură şi debirocratizarea structurilor fiscale şi autorităţilor statului! Miza este foarte mare: dublarea investiţiile străine directe în România şi creşterea semnificativă a nivelul de trăi pentru noi şi generaţiile viitoare!”, se mai spune în analiză.
