Viitorul Europei este în pericol. Acuze foarte grave la adresa lui Boris Johnson

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a adus marți acuze extrem de grave la adresa premierului britanic, Boris Johnson, pe care îl acuză că dă vina pe alții pentru posibilul eșec al negocierilor privind BREXIT. Iar consecințele unui astfel de comportament se pot dovedi extrem de grave.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, l-a acuzat marţi pe premierul britanic Boris Johnson că, dând vina pe alţii pentru un posibil eşec al negocierilor privind Brexit-ul, se joacă cu viitorul Europei.

”@Boris Johnson, miza nu este să câştigi un joc de-a datul vinii pe ceilalţi. Sunt în joc viitorul Europei şi al Regatului Unit, precum şi securitatea şi interesele popoarelor noastre. Nu doriţi un acord, nu doriţi o prelungire, nu doriţi să revocaţi, quo vadis? (în latină: încotro mergeţi? – n.red.), a scris Tusk pe contul său de Twitter, anunță presa europeană.

Mesajul lui Tusk a fost publicat după ce Johnson şi-a prezentat poziţia printr-o convorbire telefonică cu cancelarul german Angela Merkel.

Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Mina Andreeva, a subliniat că punctul de vedere european nu s-a schimbat. ”Dorim o înţelegere. Lucrăm pentru un acord cu Regatul Unit”, a spus ea, adăugând că discuţiile pe teme tehnice continuă.