Tehnologia IT&C se bazează tot mai mult pe interconectare, cerută de utilizatori indiferent de brandul folosit. Pe viitor, companiile vor fi astfel forțate să colaboreze tot mai strâns.
Gigantul IT&C Intel a deschis oficial centrul de cercetare și dezvoltare software de la București. Proiectul, anunțat în noiembrie 2010, s-a concretizat printr-un spațiu de 3.700 de metri pătrați, în care vor lucra, în final, 180 de persoane, numărul de angajați fiind, acum, de 75. Prezența Intel în România continuă oricum să crească, colaboratorii din cele trei centre de dezvoltare (Wind River din Galați, Telmap și noul centru din Capitală) urmând să ajungă la un total de 350 de angajați.
Intel Romania Software Development Center (IRSDC) este unul dintre cele 26 de Intel Labs din lume, mai exact 12 țări cu un total de peste 1.500 de colaboratori. Centrul de la noi va cuprinde trei divizii, respectiv Open Source Technology Center, care se va concentra asupra cercetării în domeniul platformelor și soluțiilor mobile (Android și Tizen), Platform Technology and Analisys Center, (prin care este analizată activitatea de la servere până la echipamente mobile) și Developer Platform Division.
Dezvoltare în zona open source
Un element interesant este concentrarea asupra zonei de software a corporației, recunoscute pe plan mondial ca lider în producția de hardware. „De fapt, nu este o preocupare nouă a Intel – dezvoltăm software de 20 de ani, diferența este doar că acum activitatea este mult mai vizibilă“, spune Doug Fisher, corporate vice president şi general manager al Software and Services Group.
Invizibilitatea la care face referire reprezentantul Intel este un „core software“, programele care nu se văd în sistemul de operare al unui produs cu capacitate de procesare, dar fără de care integrarea hardware nu este posibilă. „Zona de convergență dintre software și hardware este tot mai mare și va continua să se dezvolte“, spune Doug Fisher.
O zonă în care Intel intră cu sistem de operare propriu este cea a produselor portabile. Proiectul a pornit, inițial, cu Nokia și cu sistemul utilizat de producătorul finlandez de telefone, respectiv MeeGo. Între timp, însă, Nokia, care întâmpină dificultăți financiare majore, a renunțat la MeeGo în favoarea unei colaborări cu Microsoft, prin care să lanseze telefoane inteligente cu sisteme de operare Windows, iar Intel a decis să continue proiectul, având alături producători precum Samsung și Panasonic.
De altfel, Intel a strâns laolaltă un întreg consorțiu de companii cu profil IT&C în jurul proiectului Tizen, bazat pe open source și susținut de Linux Foundation (al cărei președinte este Doug Fisher). Iar Tizen va deveni o platformă deschisă dezvoltatorilor, după modelul Linux.
Dacă va reuși sau nu să lupte cu principalii jucători de pe piața sistemelor de operare pentru telefoane mobile și tablete rămâne de văzut, fiind cunoscută poziția extrem de puternică a Apple și Google în această zonă. Și în care se anunță noi competitori importanți, respectiv produsele rezultate din colaborarea Microsoft și Nokia.
Nevoia de putere de procesare crește
Toate aceste proiecte nu opresc Intel să lucreze îndeaproape cu toți producătorii din piață. „Relația cu Microsoft, spre exemplu, este foarte bună, iar lansarea Windows 8 este benefică pentru noi“, arată Doug Fisher. „Dar la fel de bine colaborăm și cu Google sau Apple.“ Intel rămâne lider în industria producătorilor de microprocesoare, poziție din care investește anual miliarde de euro în cercetare.
Un alt trend important din IT este migrarea către cloud computing, care poate însemna și că utilizatorii nu mai au nevoie de produse puternice în ceea ce privește performanțele, ci doar suficiente pentru a accesa aplicațiile și informațiile din cloud. „La fiecare aproximativ 600 de produse care se conectează la cloud este necesar un nou server, ceea ce pe noi nu poate decât să ne ajute“, explică Doug Fisher. Puterea de procesare este necesară și în condițiile creșterii transferului zilnic de date prin internet, date care trebuie analizate.
„Cuvântul de ordine în cloud computing este servicii“, spune reprezentantul Intel. Servicii care trebuie găzduite undeva și care trebuie susținute hardware, astfel încât utilizatorii să se poată conecta fără probleme.
Vestea cea mai bună pentru noi e că România este parte integrantă a viitorului tehnologiei. Conform premierului Mihai Ungureanu, prezent la evenimentul de deschidere a centrului Intel, sectorul IT din țara noastră însumează 116.000 de angajați, care contribuie cu o cotă de 5% din PIB. O valoare a producției care poate crește dacă industria va reuși să treacă de la statutul de „fabrică de software“ la cel de „zonă de crecetare și dezvoltare“, după cum remarca ministrul comunicațiilor, Răzvan Mustea-Șerban.
10,1 miliarde dolari este bugetul departamentelor de cercetare și dezvoltare din Intel, 15% din veniturile anuale ale companiei
Doug Fisher, vicepreședinte Intel
Capital: De ce ați ales România pentru un nou centru de cercetare al Intel?
Doug Fisher: România are un sector puternic de programare în open source, zonă în care lucrează și Intel. La aceasta se adaugă și existența unor centre importante de educație superioară în domeniul IT.
Capital: Se spune că cloud computing este viitorul. Este acesta un lucru pozitiv pentru Intel?
Doug Fisher: Absolut. Pe lângă livrarea de produse deja pregătite pentru accesarea tehnologiei, utilizatorii au nevoie și de capacități de procesare pentru a susține și analiza traficul de date în creștere.
Capital: Windows 8 tocmai s-a lansat într-o versiune de „avanpremieră“. Va avea succes noul sistem de operare?
Doug Fisher: Da, eu cred în succesul Windows 8. Programul oferă o tranziție foarte bună între sistemele de operare ale diferitelor produse, o compatibilitate între, de exemplu, tablete și ultrabookuri. Va fi bine primit de public.