Conform producătorului, noul BMW Concept Active Tourer combină dimensiunile compacte și designul sportiv cu elementele emblematice pentru BMW. Cu o lungime exterioară de 4.353 milimetri, o lăţime de 1.834 milimetri şi o înălţime totală de 1.560 milimetri, BMW Concept Active Tourer este destinat clienţilor din segmentul premium care apreciază un nivel superior al confortului, o poziţie ridicată a scaunului şi un spaţiu generos. BMW Concept Active Tourer va fi atractiv şi pentru familiile care acordă importanţă atât funcţionalităţii şi versatilităţii, cât şi stilului de viaţă şi unui caracter sportiv.
Ampatamentul lung – 2.670 milimetri -, linia ridicată a acoperişului şi motorul compact, dispus transversal, cu tracţiune pe puntea faţă fac posibilă crearea unui interior cu dimensiuni generoase. Portbagajul spaţios de la BMW Concept Active Tourer dovedeşte că este foarte potrivit pentru utilizare cotidiană din moment ce acumulatorii transmisiei hibrid sunt dispuşi integral sub podeaua compartimentului de bagaje.
BMW Concept Active Tourer păstrează păstreză imaginea frontală caracteristică BMW. Elementul dominant este grila radiatorului, distinctivă şi uşor înclinată în faţă. Farurile duble au lumini LED pentru poziţii şi liniile superioare de accent. Blocurile optice se extind mult spre spate în aripi şi în bara faţă multifaţetată. În plus, cele două prize de aer mari, dispuse la exterior sub faruri, accentuează impresia de lăţime creată de vederea frontală.
Văzut din lateral, BMW Concept Active Tourer are o siluetă dinamică, având mânerele uşilor integrate, praguri laterale contrastante și jante mari, de 20 de ţoli. Consolele scurte faţă şi spate şi ampatamentul lung fac loc unui interior generos ca spaţiu dacă luăm în considerare dimensiunile compacte ale automobilului. Linia ridicată a acoperişului şi uşile largi din faţă şi din spate promit un acces facil la toate locurile.
Pronunţate, liniile orizontale ale caroseriei definesc vederea din spate a acestui BMW compact. Stopurile mari se extind în aripi, ceea ce evidenţiază pasajele largi ale roţilor şi subliniază vizual ţinuta de drum a maşinii. Hayonul mare, cu prag coborât pentru încărcare şi deschidere largă, oferă un acces convenabil spre portbagaj.
La interior, lemnul poros laminat, obţinut dintr-un singur bloc, realizează o conexiune vizuală între suprafeţele de decor, superioare şi inferioare, ale panoului cu instrumente. În partea din faţă a interiorului, acesta creează o impresie generală foarte elegantă şi luminoasă. Panourile de decor ale uşilor şi scaunele sunt acoperite cu piele granulată de culoare deschisă şi cu piele fină. De asemenea, există şi cusături portocalii contrastante, care subliniază caracterul sportiv al automobilului. BMW Concept Active Tourer și oferă un sentiment cu totul nou de spaţiu. Consola centrală dă impresia că pluteşte între scaunele faţă, cu o tranziţie lină spre panoul de bord. Datorită acestui aranjament, conducătorul şi pasagerul din dreapta beneficiază de spaţiu maxim pentru picioare.
Cockpitul, cu orientarea spre conducător – specifică BMW -, oferă accesarea optimă a principalelor butoane de control. Instrumentele rotunde în tehnologie Black Panel se află în câmpul vizual al conducătorului, aşa cum este monitorul de afişare centralizată a informaţiilor. Ca dotare opţională, Head-Up Display integral color apare pe o suprafaţă retractabilă, din sticlă specială, amplasată între volan şi parbriz – o premieră în segmentul compact. Scaunele asigură şi o vizibilitate excelentă de jur-împrejur, completând nivelul optim de comoditate a operării şi de confort.
Acoperişul din sticlă compozită cu tehnologia inovatoare Suspended Particle Device (SPD / sistem de particule în suspensie) înseamnă că nivelul dorit de luminozitate sau efectul temperaturii pot fi reglate prin apăsarea unui buton: Controlat electric, plafonul se întunecă la un nivel asemănător ochelarilor de soare puternici sau se deschide la o transparenţă maximă. Prin impulsuri electrice, structura moleculară a sticlei se poate schimba, de la luminos la întunecat, în funcţie de preferinţe. Jocul de lumini şi umbre astfel creat evidenţiază sentimentul de spaţiu, generând astfel un efect plăcut de lumină ambientală pentru toţi pasagerii.
Şi pasagerii din spate se bucură de locuri confortabile în BMW Concept Active Tourer. Spaţiul generos pentru picioare, creat de ampatamentul lung, şi acoperişul uşor ridicat oferă pasagerilor multă libertate de mişcare. Acestea uşurează mult accesul în automobil. Portbagajul este foarte versatil datorită spătarului variabil al banchetei, care poate fi rabatat în raport 40:20:40. O suprafaţă plată de încărcare poate fi creată prin coborârea completă a întregului spătar.
Pe lângă toate aceste opţiuni de extindere variabilă a portbagajului, BMW Concept Active Tourer oferă pasagerilor din spate detalii inteligente suplimentare ca parte a sistemului Travel & Comfort. O şină metalică verticală este integrată în spătarele scaunelor faţă. Acest sistem-şină clip-on inovator permite fixarea unor măsuţe rabatabile sau a unor sisteme suplimentare , precum cele de stocare. Astfel, pe locurile din spate este deosebit de convenabilă utilizarea oricărui model de tabletă electronică. Tabletele pot fi fixate pe sistemul-şină clip-on în format vertical (portrait) sau orizontal (landscape) şi utilizate pentru căutare pe internet, jocuri sau vizionarea de filme.
Un punct de interes aparte al BMW Concept Active Tourer este afişajul multifuncţional pentru instrumentele de bord. În locul unui panou convenţional de instrumente, cu patru cadrane rotunde, analogice (care furnizează conducătorului informaţii precum viteză, turaţia motorului, nivelul de combustibil sau temperatura uleiului), există un monitor integrat, cu diagonala de 10,25 ţoli (26.04 cm), care oferă o experienţă deosebit de modernă.
Aspectul familiar cu patru instrumente circulare este menţinut, dar utilizarea tehnologiei Black Panel oferă conducătorului un întreg spectru de opţiuni de afişare. Spre exemplu, ecranul prezintă modurile de condus COMFORT, SPORT şi ECO PRO cu diferite indicatoare şi în scheme coloristice distinctive. În consecinţă, panoul de instrumente furnizează conducătorului informaţiile care se potrivesc perfect cu situaţia de pe traseu.
Pe locurile din spate ale BMW Concept Active Tourer, pasagerii pot experimenta cu uşurinţă tehnologia fascinantă prin "Seismic Surf", noua aplicaţie iPad. "Seismic Surf" creează o lume a jocurilor în timp real. Este un joc de curse, atractiv şi ecologic, care se bazează pe datele de acceleraţie, turaţie şi altele care sunt furnizate continuu de BMW Concept Active Tourer. Fiecare situaţie reală de condus este interpretată şi utilizată pentru a genera o varietate infinită de noi provocări.
BMW Concept Active Tourer este echipat cu cea mai recentă generaţie Head-Up Display multicolor. Toate informaţiile importante sunt proiectate, la rezoluţie strălucitoare, direct în câmpul vizual al conducătorului prin intermediul unei suprafeţe retractabile de sticlă. Intensitatea proiecţiei se adaptează automat în funcţie de lumina disponibilă. Designul de zi şi de noapte este identic cu cel al panoului de instrumente. În funcţie de preferinţa conducătorului, nu doar viteza şi limita legală de viteză pot fi afişate, ci şi interdicţiile de depăşire. Pot fi afişate informaţii de navigaţie precum şi o serie extinsă de mesaje de avertizare. Datorită numeroaselor sisteme de asistenţă a conducătorului care sunt disponibile, gama de informaţii care poate fi afişată în Head-Up Display a atins un nivel neegalat în acest segment.
Afişajul de opt inci (20,32 cm) oferă un sistem familiar de meniuri pentru gestionarea sistemului de navigaţie şi a altor funcţii specifice. În plus, este afişată starea actuală de operare a transmisiei hibrid. Conducătorul este astfel informat constant de funcţionarea motorului cu ardere internă şi a electromotorului şi poate urmări fluxul de energie din sistem. Electronica de putere a transmisie hibrid este conectată cu sistemul inteligent de navigaţie Plus astfel încât să furnizeze eficienţa maximă. Pe baza datelor colectate precum profilul traseului, limitele de viteză şi situaţiile din trafic, automobilul este pregătit în avans pentru a utiliza energia disponibilă cât se poate de eficient.
Transmisia conceptului urmează filosofia de pionierat a BMW Group privind mobilitatea durabilă. Tehnologia de transmisie a tuturor modelelor BMW hibrid plug-in şi a modelelor BMW i cu propulsie electrică poartă denumirea BMW eDrive, un termen care include toate componentele transmisiei electrice.
BMW Concept Active Tourer a fost conceput ca un aşa-numit hibrid plug-in – combină ideal beneficiile transmisiei electrice cu cele ale unui motor convenţional cu ardere internă. Hibridul plug-in (PHEV = Plug-in-Hybrid Electric Vehicle / automobil electric hibrid plug-in) va avea un rol deosebit de important în viitor în gama de modele a mărcii. Aceasta se datorează faptului că maşinile hibrid plug-in au, în mod normal, o autonomie de peste 20 de kilometri când rulează în regim electric şi astfel pot fi utilizate eficient deopotrivă pentru călătorii scurte şi lungi, precum şi în regim mixt. În cazul BMW Concept Active Tourer, un motor de ultimă oră – pe benzină, 1,5 litri – din portofoliul BMW Group Efficient Dynamics interacţionează perfect cu un electromotor sincron.
BMW Concept Active Tourer prezintă un concept de transmisie care este nou pentru marca BMW. Puterea motorului pe benzină, de 1,5 litri, nu este transferată către puntea spate – aşa cum a fost cazul tuturor modelelor BMW până în prezent -, ci spre puntea faţă. Electromotorul de la BMW Concept Active Tourer este conceput ca o sursă de putere suficientă pentru a propulsa independent automobilul şi acţionează pe puntea spate.
Cu o putere a sistemului de peste 140 kW/190 CP, combinaţia dintre motorul cu ardere internă şi electromotor face ca BMW Concept Active Tourer să realizeze performanţe deosebit de sportive, în timp ce consumul şi emisiile sunt menţinute la un nivel foarte mic. BMW Concept Active Tourer accelerează de la 0 la 100 km/h în mai puţin de opt secunde, în timp ce viteza maximă atinsă de hibridul plug-in este de aproape 200 km/h. În ciuda acestor performanţe impresionante, consumul mediu mixt este sub 2,5 litri per 100 kilometri, iar nivelul emisiilor CO2 nu depăşeşte 60 g/km.
Motorul cu ardere internă al noului BMW Concept Active Tourer este un propulsor revoluţionar, de 1,5 litri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo. Derivat din motorul cu şase cilindri (cu tehnologie BMW TwinPower Turbo) care a câştigat numeroase premii internaţionale, acesta combină cea mai nouă generaţie a injecţiei directe High Precision Injection cu sistemul de gestiune complet variabilă a supapelor VALVETRONIC şi cu supraalimentarea foarte modernă. În viitor, tehnologia BMW TwinPower Turbo va fi utilizată la toate motoarele din portofoliul Efficient Dynamics al BMW Group – independent de capacitatea propulsorului sau de numărul de cilindri. Noul motor cu trei cilindri de la BMW Concept Active Tourer este unul dintre primii reprezentanţi ai acestei noi generaţii. Compact, reprezintă soluţia optimă pentru performanţele dinamice şi eficienţă.
Noul motor BMW TwinPower Turbo cu trei cilindri oferă beneficii specifice caracterului: funcţionare cursivă, reacţie spontană şi o acustică dinamică şi sportivă, dar şi un nivel deosebit de ridicat al confortului în privinţa zgomotului şi al vibraţiilor.
Electromotorul sincron de la BMW Concept Active Tourer a fost dezvoltat tot de BMW Group. Cu un acumulator complet încărcat, BMW Concept Active Tourer are o autonomie maximă de peste 30 de kilometri când rulează în regim exclusiv electric. Aceasta înseamnă că majoritatea călătoriilor cotidiene se face cu emisii zero. În plus, prin aplicarea funcţiei boost, puterea furnizată de electromotorul sincron este utilizată în diferite situaţii, precum manevre foarte dinamice de accelerare. În ambele cazuri, puterea de propulsie este disponibilă spontan şi fără nici o întârziere. Cuplul maxim de 200 Nm este disponibil din momentul demarajului.
Acumulatorul litiu-ion al BMW Concept Active Tourer poate fi încărcat de la orice sursă casnică de curent (220 V). Electricitatea poate fi obţinută de la ambele punţi ale BMW Concept Active Tourer şi stocată în acumulatorul litiu-ion, astfel încă să îmbunătăţească eficienţa hibridului plug-in. În timp ce electromotorul generează maximum de energie pe puntea spate în timpul decelerării, un generator de înaltă tensiune conectat la motorul cu ardere internă încarcă suplimentar bateria ori de câte ori este nevoie.
Ca parte a strategiei Efficient Dynamics desfăşurată de BMW Group, BMW Concept Active Tourer dispune de un pachet de măsuri adaptate special pentru a creşte eficienţa hibridului plug-in. De exemplu, strategia de operare anticipativă optimizează eficienţa electromotorului şi a acumulatorului. Astfel, sistemul se bazează pe datele furnizate de sistemul de navigaţie, calculează în avans următoarele secţiuni ale traseului şi situaţiile de condus în care să utilizeze transmisia electrică sau să încarce acumulatorul. Această strategie economiseşte până la 10 procente din energie astfel încât să extindă intervalul călătoriei de-a lungul căruia automobilul rulează doar în regim electric.
Firesc, noul BMW Concept Active Tourer include şi numeroase alte dotări ale strategiei BMW EfficientDynamics. În cazul BMW Concept Active Tourer, acestea au ca principal scop maximizarea autonomiei atunci când automobilul rulează exclusiv în regim electric. Aceasta implică optimizarea consumului de energie al componentelor auxiliare. Fiecare kilowatt stocat din energia economisită este disponibil astfel pentru a propulsa electromotorul.
Alte măsuri BMW EfficientDynamics includ un sistem automat de pornire/oprire a motorului adaptat special pentru transmisia hibrid plug-in şi a doua generaţie a controlului flapsurilor de aer pentru răcirea radiatorului.
BMW Concept Active Tourer dispune de modul ECO PRO, care este disponibil şi la actualele modele BMW aflate în producţia de serie. În această formă şi până în prezent, această metodă suplimentară de reducere a consumului rămâne unică la nivel global în industria auto. În situaţiile adecvate, modul ECO PRO reduce puterea aerului condiţionat interior şi a altor funcţii de confort acţionate electric, astfel încât componentele transmisiei operează cu eficienţă maximă în funcţie de situaţia curentă de pe traseu.
Modul ECO PRO furnizează conducătorului şi sfaturi preţioase. În acest scop, acest sistem este conectat cu sistemul de navigaţie. Pe baza datelor traseului calculat şi a stilului personal de condus, modul ECO PRO este capabil să indice – de exemplu – cum se poate ajunge la o destinaţie cu cel mai redus consum. Asistarea în avanpremieră oferă conducătorului sfaturi precum "Remove foot from accelerator" dacă urmează un viraj strâns sau o limită de viteză, pe care conducătorul încă nu le-a văzut. Acest tip de asistare poate lua în calcul particularităţi precum viraje, zone în construcţie, sensuri giratorii, intersecţii T şi ieşiri de pe autostradă. În acelaşi timp, o asistare de transmitere anticipată optimizează sistemul electronic de control al transmisiei pentru situaţii iminente.
Modul ECO PRO poate activa şi aşa-numitul mod de decelerare pe două niveluri între 50 şi 160 km/h. Astfel sistemul dezactivează complet motorul cu ardere internă la viteze de până la 125 km/h. De asemenea, decuplează motorul de la sistemul de propulsie până la o viteză de 160 km/h, ceea ce permite un condus confortabil cu utilizarea integrală a energiei cinetice deja generată.
Viitorul monovolum BMW de clasă B, debut la Paris. IATĂ detaliile noului „bavarez” cu tracțiune față
18 septembrie 2012, 17:39
Ultima modificare în 18 septembrie 2012, 20:39
Cu noul Concept Active Tourer BMW se prezintă în cadrul ediţiei 2012 a Salonului Auto de la Paris. Acesta face parte din segmentul premium compact care, cu o rată de creştere anuală estimată la până la 5% pentru următoarea perioadă, reprezintă unul dintre cele mai importante segmente din piaţă. Din acest motiv BMW Concept Active Tourer este o componentă principală a dezvoltării continue a mărcii şi a portofoliului său de modele.
Etichete: bmw,
concept,
lansare,
paris,
prezentare,
salon auto
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook