Am fost întrebat recent de ce, într-un clasament al primelor 300 de companii din Europa Centrală şi de Est, nu exista niciuna românească, fie privată, fie de stat. Iniţial, am dat explicaţiile obişnuite: pieţe de capital nedezvoltate, lipsă de voinţă şi de viziune politică etc. Însă, întrebarea mi-a rămas în minte. Ştiam că pierd ceva din vedere. Acel ceva a devenit limpede de curånd, după o prezentare în faţa unuia dintre cei mai puternici oameni din Romånia.
În cei 12 ani pe cale să se împlinească de la întoarcerea mea în Romånia, m-am întålnit şi am discutat cu aproape toţi „oligarhii“ locali. Aceşti oameni trăiesc în måndrie şi paranoia – o combinaţie adesea fatală. În mod instinctiv, îşi arată neîncrederea faţă de majoritatea celorlalte persoane – şi faţă de romåni în special (subsemnatul nefiind o excepţie!). De la bun început, se plasează pe o poziţie defensivă, uneori chiar ostilă. Le place să-ţi arate că te înşeli şi că ei, de fapt, ştiu mai bine, indiferent de subiect. Cånd nu înţeleg ceva, nu te lasă niciodată să intervii, de teamă să nu se facă de rås.
E posibil ca pentru aceste tipuri de comportament să existe explicaţii raţionale. Mulţi dintre aceşti oameni au un trecut tulbure, legat de fostul Partid Comunist sau de serviciile de informaţii. Inevitabil, s-au obişnuit cu o anume înţelegere a valorilor necesare pentru a avea succes în cercurile respective. Abilităţile de care aveau nevoie pentru a-şi construi imperiile se sprijineau adesea doar tangenţial pe un bun simţ al afacerilor. Era mult mai important pe cine cunoşti şi cum foloseşti relaţiile respective. Era vorba de bici şi de zăhărel – manipulare prin orice mijloace. În cele din urmă, toate acestea s-au transformat în obsesia de a păstra ceea ce au obţinut, de teamă că orice întålnire, orice propunere, e într-un fel sau altul o încercare de a li se fura avutul.
Nu avem companii de clasă mondială pentru că nu promovăm valorile de care e nevoie pentru ca ele să existe. Ne lipseşte tăria de caracter pentru a rezista fie presiunilor, fie în faţa unui „stimulent“ apetisant. Nu avem puterea de a lupta în sprijinul unei viziuni. Nu credem în noi înşine. Avem un enorm complex de inferioritate. Trăim cu teama în suflet. Nu poţi să trăieşti în teamă şi să ai succes. Nu pe termen lung şi, cu siguranţă, nu ca naţiune.
Am întålnit, de asemenea, destui miliardari şi manageri de top străini. De ce ne lipseşte într-o asemenea măsură deschiderea lor intelectuală? Viziunea lor? Buna lor cuviinţă? Desigur, am întålnit şi romåni deschişi la minte, cu un bun simţ al afacerilor şi care au, cel mai important, modestia de a fi conştienţi de ceea ce nu ştiu. Aceşti oameni sunt o specie rară; însă cu siguranţă le vor supravieţui celorlalţi. Valorile pe care le insuflă afacerilor şi familiilor lor vor dăinui, alcătuind moştenirea pe care o vor lăsa în urmă. Ceilalţi vor fi repede uitaţi, aşa cum li se cuvine.
Matei Păun este managing partner al BAC Investment Bank
