Lucian Bode, convins de câștigarea alegerilor prezidențiale
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat că liberalii vor câștiga alegerile prezidențiale din 2024. PNL va câștiga în ciuda dorinței PSD de a obține victoria în această competiție electorală, a punctat el. Bode a subliniat că PNL are premisele necesare pentru a oferi viitorul președinte al României.
„Partidul Naţional Liberal va da preşedintele ţării şi în 2024. A făcut foarte bine dreapta că a dat preşedintele României timp de 20 de ani. România este pe un parcurs euroatlantic foarte bun, putem să ne dezvoltăm în continuare în acest parteneriat.
Cu siguranţă, PSD îşi doreşte să aibă un candidat care să câştige. Şi-au dorit de 20 de ani acest lucru. Este firesc să fie aşa, dar Partidul Naţional Liberal, cu zestrea pe care o are, cu ceea ce a făcut Partidul Naţional Liberal în ultimii trei ani şi jumătate asumându-şi guvernarea, are toate premisele să dea, nu un candidat, ci viitorul preşedinte al României”, a declarat Lucian Bode, duminică seară, la Digi 24.
Alegerea de la europarlamentare va fi între civilizația euroatlantică și modelul putinist
Referindu-se la alegerile europarlamentare, Bode a afirmat că acestea au, la rândul lor, o miză importantă. Bode a subliniat că este important ca liderii politici liberali să-i convingă românii de la primul rând de alegeri și că cetățenii vor alege rațional.
El a punctat că alegerea va fi între civilizația euroatlantică și modelul putinist.
„Miza alegerilor europarlamentare este şi una civilizaţională, dacă vreţi (…) Va trebui să alegem între civilizaţia euroatlantică şi modelul putinist. Îmi asum ce spun. Modelul putinist înseamnă circar, scandalagii agresivi şi propagandă. Mă refer la extremişti, mă refer la AUR. Românii vor trebui să aleagă între cele două modele”, a mai afirmat Bode.
Lucian Bode, mesaj mobilizare pentru tinerii liberali
De altfel, Lucian Bode le-a transmis tinerilor liberali la Şcoala de Vară a TNL, că de fiecare dintre ei depinde locul eligibil pe care vor candida. El a adăugat că, odată cu finalul şcolii de vară, se va intra în „dispozitiv de campanie” pentru anul 2024.
El i-a îndemnat pe tinerii liberali să se implice activ şi combativ în lunile următoare, în efortul de campanie al partidului, atât în mediul online cât şi în discuţiile directe cu oamenii.
„Vreau să daţi totul în această desfăşurare de forţe care va urma pentru că atingerea ţintelor ne va garanta un lucru extrem de important, continuarea actului de guvernare cu PNL la guvernare 2024-2028. Intraţi, deci, pe deplin, încă de azi, cu determinare şi profesionalism, în acest joc politic cu miză uriaşă”, a spus liberalul.