Multe vorbe pentru nimic. După toate discuțiile privind gradul infim de absorbție a fondurilor structurale, după toate nemulțumirile legate de banii (prea puțini, după unii) ce ni s-au alocat pentru următorii șapte ani, nu ne dezicem: cu doar câteva luni înainte de demararea noului cadru financiar multianual 2014-2020, autoritățile nu au stabilit încă obiectivele către care ar trebui să se ducă cele aproape 40 de miliarde de euro
Să începem cu contextul. În septembrie 2012, Unitatea pentru România din cadrul REGIO atenționa Bucureștiul că procesul de elaborare a poziției României față de viitoarea perioadă de programare nu este derulat corespunzător, criticându-i „lipsa de viziune și strategie“. În paralel, documentul „Pregătirea procesului de programare a fondurilor europene 2014-2020“, realizat de Ministerul Fondurilor Europene în numele Guvernului, presupunea ca, până în luna octombrie a anului trecut, să fie definite „nevoile de dezvoltare și prioritățile strategice“ ale României.
Cinci luni mai târziu, lucurile arată cam așa: contractul de consultanță pentru identificarea acestor nevoi a fost atribuit abia în decembrie 2012 unei companii italiene, care, în doar o lună, a întocmit un document ce abundă în teorii și statistici, însă este lipsit de orice utilitate. Societatea civilă a reacționat prompt. Cinci ONG-uri, în frunte cu Institutul pentru Politici Publice, au afirmat într-o scrisoare deschisă că „regretăm să constatăm faptul că Guvernul (…) își poate asuma public un asemenea document care, în pofida a ceea ce pretinde, nu conține elemente vizionare autentice, nu pleacă de la punctele slabe deja constatate în implementarea actualelor Programe Operaționale, nu oferă idei de posibile soluții. În condițiile de față, superficialitatea documentului va avea efecte mai grave decât cele pe care le constatăm astăzi în urma slabei pregătiri și necoordonării între cei care au stabilit prioritățile de finanțare din actualul exercițiu financiar“.
În ultimă instanță, ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, a anunțat acum două săptămâni că proiectul documentului strategic naţional prin care se stabilesc priorităţile de utilizare a banilor alocaţi de UE va fi finalizat până la sfârşitul lunii mai 2013. Așadar, deși mai avem doar nouă luni până la demararea următorului ciclu financiar multianual, nu cunoaștem încă spre ce se vor duce acești bani. Nici noi, nici Guvernul și, spre disperarea Comisiei Europene, nici Bruxellesul. Am încercat, alături de câțiva experți în fonduri structurale, să aflăm ce lecții ar fi trebuit să învețe guvernanții din exercițiul financiar actual (despre care putem spune, fără a exagera, că a eșuat) și care ar trebui să fie prioritățile pentru următorii șapte ani.
Raluca Pop, expert, Societatea Academică Română
Există foarte puţină viziune şi coordonare reală a procesului de programare. Practic, fiecare minister vine la pachet cu ceea ce a gândit şi fiecare îşi face propria analiză, deşi este clar că există multe nevoi care necesită expertiza şi implicarea mai multor specialişti.
Experienţele cu fondurile structurale şi de coeziune ale statelor membre cu vechime arată că impactul cel mai puternic, inclusiv în termeni de valoare adăugată, nu l-au avut investiţiile în infrastructură de drum (priorităţi tentante, pentru că sunt investiţii, de cele mai multe ori mari, cu contracte ce asigură o mult dorită absorbţie relativ facilă şi vizibilitate mare pentru populaţie) ci cele în oameni: măsuri de incluziune socială, formare profesională, burse pentru cercetare şi inovaţii. În ce priveşte formarea continuă, investiţiile în profesionalizarea personalului din administraţia şi instituţiile publice mi se par esenţiale, alături de creşterea capacităţii instituţionale pentru a oferi servicii publice de calitate, pentru a legifera în favoarea cetăţenilor şi pentru a putea dezvolta comportamente proprii bunei guvernări. De asemenea, cred că mediul rural merită mult mai multă atenţie şi sprijin financiar decât a primit în actualul cadru, inclusiv printr-o mai clară şi hotărâtă implicare a sa în programele şi măsurile destinate dezvoltării regionale.
Ce va urma? Cred că administraţia publică din România consideră că principala problemă a gestionării fondurilor europene este absorbţia scăzută. Din acest motiv, se va merge către priorităţi relativ facil de gestionat, care se pretează la proiecte cu valoare mare. Mă aştept să văd din nou finanţări pentru poli de creştere, poli de dezvoltare urbană, lucrări de infrstrastructură, dar şi finanţări pentru IMM-uri şi, probabil, într-o formă sau alta, centre de inovaţie şi cercetare – legată în primul rând de dezvoltarea tehnologică.
Dragoș Jaliu, partner, fonduri-structurale.ro
Utilitatea unor priorităţi cuprinse în programele operaţionale e strâns legată de impactul proiectelor finanţate. Şi această utilitate poate fi corect apreciată la ceva timp după încheierea perioadei financiare curente, în era „evaluării ex-post, după 2015“, atunci când, de exemplu, mergând cu maşina pe o rută reabilitată prin fonduri europene constatăm că suntem singurii participanţi la trafic. Sau, mai grav, atunci când întrebând lumea de ce stă la coadă la agenţia de ocupare a forţei de muncă, primim răspunsuri de genul „Dom’le, aici se dă ajutor de şomaj pentru cei calificaţi prin proiectele POSDRU din perioada financiară trecută“. Este o imagine apocaliptică a impactului fondurilor europene, una pe care criticii politicii de coeziune o consideră nu departe de realitate. Nu ne-am dezvăţat de croit proiecte pe principiul „îţi trebuie, nu îţi trebuie, scrii un proiect“. Am fi în stare să scoatem bordurile proaspăt rânduite ca să le înlocuim cu altele la fel de noi, care au elemente de identitate vizuală frumos așezate conform cerinţelor.
VALENTIN DIMON, președinte, Corpul Experților fsce
Prioritatea „zero“ în următoarea alocare financiară ar trebui să fie susținerea productivității la nivelul IMM-urilor. Apoi, intervenția în agricultură prin măsuri de sprijin simplificate, în contextul previziunilor legate de o eventuală criză alimentară, este vitală. La fel de importante sunt investițiile în infrastructură. Nerezolvarea acestei probleme va crea în mod automat riscuri în economie.
Unde s-a greșit în exercițiul anterior? Având în vedere stadiul dezvoltării statului român, nu cred că obiectivele au fost neapărat problema, cât punerea lor în aplicare. La acea vreme, ne-am propus să urcăm pe munte în papuci și tricou. Abia pe drum am văzut că avem nevoie și de provizii, echipament etc. Prioritățile s-au stabilit din birouri, ca abia pe urmă să se realizeze și strategii, iar unica variantă a fost să se preia prioritățile stabilite în Planul Național de Dezvoltare. În momentul de față, cu toate că există grupuri consultative la nivelul fiecărei autorități de management, acestea au rol de spectatori, majoritatea propunerilor fiind făcute de Ministerul Fondurilor sau de secretariatele tehnice.
ALINA BăRGĂOANU, rector, Școala Națională de Studii Politice și Administrative
Orice companie care se respectă își definește viziunea, valorile și misiunea, iar toate obiectivele, inițiativele și proiectele sale trebuie să contribuie la materializarea acestora. Când ne referim la România, logica dezvoltării se diluează – sau, cel puțin, așa s-a întâmplat în documentele programatice care au stat la baza exercițiului multianual anterior.
Din păcate, prim-planul dezbaterii noastre publice este ocupat de bani (deci de mijloace), și nu de scopuri (strategii de dezvoltare, mecanisme de evoluție). Absorbția fondurilor europene a ajuns să preocupe așa de mult, încât ea a împins în plan secund problema rostului acestor bani. Toată lumea vorbește de miliardele de euro pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziția României. Într-o țară marcată de decalaje economice și sociale, de sărăcie, de lipsa resurselor financiare, aceste sume „care stau la dispoziția României“ au aprins imaginația publică, proces întreținut de discursul multor politicieni. Cum au mai spus și alți analiști, mai avem puțin și vorbim despre „mântuirea neamului prin absorbția fondurilor europene“, aceasta ar fi percepția. Stabilirea unor domenii prioritare pentru perioada 2014-2020 presupune existența unei strategii pe termen lung. Cum dorim să arate România peste 7 ani? Vrem să fie o Românie inovatoare? Vrem să fie o Românie cu performanțe culturale? Vrem să fie o Românie turistică? Vrem să fie o Românie „eco“? Pașii firești sunt de la viziune către prioritățile strategice, și nu invers.
Ramona Moldovan – Trainer Extreme Training, expert în politici publice și management de proiect
În pregătirea priorităților pentru exercițiul financiar 2007-2013, nu s-a pornit de la analizarea unor nevoi sistemice care să stabilească problemele fundamentale și prioritizarea rezolvării acestora. Apoi, nu au avut loc consultări cu potențialii beneficiari ai finanțărilor pentru a stabili dacă prioritatea definită răspunde în mod corect nevoii pe care o resimt aceștia. Din cauza lipsei de viziune pentru fiecare domeniu prioritar, au existat lacune în stabilirea modului de atingere a priorităților (cum ajung la ținta stabilită) și nu a existat o corelare clară între intervențiile definite pe fiecare program operațional. Iar din lipsa analizelor reale de nevoi, nu s-a ținut cont de contextul macro și micro economic, social și politic în care se manifesta o anumită problemă. Din aceste cauze au fost definite priorități sau intervenții care răspund eventual unor efecte și nu intervin asupra cauzelor problemelor sau nu își găsesc corespondent real în piață.
Prioritățile României pentru următorul exercițiu financiar ar trebui să fie:
* Dezvoltarea infrastructurii de transporturi;
* Dezvoltarea politicilor de eficiență energetică și utilizarea/gestionarea resurselor naturale;
* Dezvoltarea politicii agricole prin susținerea producției interne și a competitivității;
* Asigurarea incluziunii sociale;
* Dezvoltarea capacității administrației publice românești.