Presa britanică se întrece în detalii, mai mult sau mai puțin reale, despre înlocuitorul actualului Ford Mondeo. Conform jurnaliștilor auto din insulă, viitorul model va avea un design mult mai sportiv decât cel actual și, în același timp, va beneficia de propulsoare mai eficiente și de o tehnologie de ultimă oră. În privința designului, influențele conceptului Evos prezentat publicului la recentul salon de la Frankfurt, sunt evidente și par a se înscrie bine în „peisaj”, în ciuda dimensiunilor mari ale mașinii. Grila trapezoidală, deja existentă pe modelele Fiesta, Focus și C-Max, susține ideea că întreaga familie de vehicule Ford se pregătește să adopte apreciatul limbaj de design „Kinetic 2”.
În privința propulsiei, viitorul model de clasă D al Ford va fi dotat cu motoare EcoBoost alimentate cu benzină de 1.6 litri și 2.0 litri dar și cu dieseluri TDCi de 1.6 și 2.0 litri. Ulterior este posibilă și amplasarea unui sistem hibrid care va putea parcurge 100% electric circa 80 de kilometri și va avea o autonomie totală de peste 800 km.
Multe dintre echipamentele de comandă și control recent anunțate de Ford vor echipa și viitorul Mondeo. Cu siguranță, cel mai apreciat va fi sistemul SYNC care permite atât redarea audio cât și citirea de mesaje text, sau primirea de comenzi vocale. De asemenea, printre echipamente se vor număra asistența la păstrarea benzii de mers, monitorizarea unghiului mort sau asistența la parcare.
Conform jurnaliștilor britanici, modelul va intra pe piața europeană în vara anului viitor și va concura cu Volkswagen Passat, Opel Insignia, Toyota Avensis, Honda Accord, Peugeot 508, Skoda Superb și Renault Laguna.
Viitorul Ford Mondeo, mai economic, mai tehnologizat și mult mai sportiv
28 septembrie 2011, 09:49
Ultima modificare în 28 septembrie 2011, 12:49
Indiciile despre viitorul Mondeo, date de oficialii Ford la Frankfurt Motor Show, încep să prindă contur. Multe dintre elementele stilistice prezente pe impresionantul concept Evos intră în componența vehiculului de serie care va debuta, în primăvară, la Geneva.
Etichete: ford,
ford mondeo,
imagini,
prezentare
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook