Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici, ale cărui relaţii cu Uniunea Europeană sunt tensionate, a dat asigurări că ţara sa va adera la blocul comunitar 'în circa zece ani', evocând pentru prima dată un termen pentru acest obiectiv într-un articol publicat vineri.
"În circa zece ani, Ucraina va face parte din Uniunea Europeană (…), sunt sigur", a precizat el într-un articol destinat influentei publicaţii online Dzerkalo Tijnia care a făcut publice vineri câteva extrase.
Este pentru prima dată când Ianukovici, considerat mai degrabă prorus, vorbeşte despre un termen exact privind ambiţia ţării sale de a deveni membră a UE.
"Suntem cu certitudine hotărâţi în ceea ce priveşte viitorul nostru. Opţiunea noastră europeană a devenit baza politicii externe ucrainene’, a dat el asigurări. ‘Vrem să participăm (…) la construcţia unei Europe unite bazându-ne pe valori comune ca libertate, democraţie şi drept", a adăugat el.
Ucraina, fostă republică sovietică situată între UE şi Rusia, aspiră de ani de zile la aderarea la blocul comunitar, însă această idee este departe de a întruni unanimitate în rândul Celor 27, care refuză chiar să menţioneze posibilitatea unei aderări în acordurile de cooperare cu această ţară.
Relaţiile dintre Ianukovici şi Bruxellesul s-au tensionat după aretarea liderei de opoziţie Iulia Timoşenko, fost premier jduecat pentru abuz de putere. Închiderea sa la începutul lunii august a fost puternic criticată de Occident.
Vineri, UE a lăsat de înţeles că afacerea Timoşenko va îngreuna negocierile privind un acord de asociere cu Ucraina, care ar fi trebuit în mod normal să fie încheiate până la sfârşitul anului.
"Vrem să continuăm negocierile cu Ucraina", a declarat Michael Mann, purtătorul de cuvânt al şefei diplomaţiei europene, Catherine Ashton. ‘Însă evoluţiile de la faţa locului nu sunt extrem de poziive’, a adăugat el.
SURSA: Agerpres