Potrivit Kremlinului, dialogul dintre Vladimir Putin și Viktor Orban s-a axat pe schimburi de opinii privind conflictul din Ucraina și eforturile pentru identificarea unor soluții diplomatice.

Dialogul dintre Vladimir Putin și Viktor Orban s-a axat pe schimburi de opinii

Viktor Orban și-a exprimat dorința de a contribui la identificarea unor soluții politice pentru încheierea crizei din Ucraina. El a menționat că se bazează pe contactele sale cu lideri occidentali pentru a sprijini aceste demersuri, conform EFE.

„A avut loc un schimb substanţial de opinii cu privire la conflictul din Ucraina. Viktor Orban şi-a exprimat interesul de a sprijini căutarea comună a unor soluţii politico-diplomatice la criză, ţinând cont de contactele sale cu o serie de lideri occidentali”, a informat preşedinţia rusă.

De cealaltă parte, președintele Putin a prezentat punctul de vedere al Rusiei, criticând ceea ce el a numit „politica distructivă” a Kievului. Liderul de la Kremlin a reiterat că Rusia este pregătită pentru negocieri, dar a subliniat că refuzul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a purta discuții reprezintă un obstacol major în calea unei soluții pașnice.

Viktor Orban
SURSA FOTO: hungarytoday

Premierul maghiar s-a întâlnit și cu Donald Trump

Premierul ungar a declarat anterior că războiul din Ucraina este pierdut și a exprimat regretul că majoritatea liderilor europeni refuză să accepte această realitate. Orban și-a exprimat speranța că președintele ales al SUA, Donald Trump, va avea un rol decisiv în impulsionarea inițiativelor diplomatice care să ducă la sfârșitul conflictului. În acest sens, Orban s-a întâlnit recent cu Trump la proprietatea acestuia din Mar-a-Lago, în Florida.

Pe lângă conflictul din Ucraina, cei doi lideri au discutat și despre evenimentele recente din Siria, unde regimul președintelui Bashar al-Assad, un aliat al Moscovei, a fost răsturnat.

Situația tensionată din Orientul Mijlociu a fost un alt punct central

Situația tensionată din Orientul Mijlociu a fost un alt punct central al discuției. În ceea ce privește relațiile bilaterale, Putin și Orban au evidențiat progresele înregistrate în comerț și cooperarea economică, chiar și în contextul sancțiunilor impuse de Occident.

Un accent deosebit a fost pus pe proiectele energetice de interes comun, pe care ambele părți le consideră reciproc avantajoase.