Viktor Orbán face noi declarații surprinzătoare: Deceniul din faţa noastră va fi al epidemiilor şi al migraţiei în masă, iar statele membre NATO trebuie pregătite pentru a putea răspunde acestor provocări – a declarat premierul ungar Viktor Orbán luni, la Bruxelles, în momentul sosirii la summit-ul de o zi al statelor membre ale NATO.

Dacă summit-ul va reprezenta sau nu un punct de cotitură se va decide abia la sfârşitul consfătuirii, însă prin adoptarea unui nou plan strategic, valabil până în 2030, aliaţii încearcă să facă să fie astfel, a subliniat Viktor Orbán.

Viktor Orbán face noi declarații surprinzătoare. ”Consolidarea capacităţilor naţionale de rezilienţă”

Ungaria este de acord cu conţinutul acestuia, a spus premierul Ungariei. Punctul principal al strategiei este acela de a consolida capacităţile naţionale de rezilienţă.

Ungaria este activă în acest sens, indiferent că vorbim despre lupta împotriva pandemiei sau de atitudinea faţă de migraţie, a spus şeful guvernului de la Budapesta.

„Avem ce spune şi putem să aducem o contribuție”, a subliniat Orbán. „Vom sta bine dacă ne vom îndeplini angajamentele”, a declarat Viktor Orbán, întrebat de presă despre angajamentul care trebuie realizat până în 2024, potrivit căruia 2% din produsul intern brut (PIB) al statelor membre ale NATO trebuie cheltuite pentru apărare.

În opinia sa, „ar fi mai bine” dacă Ungaria ar putea deja acum să cheltuie anual 2% din PIB pentru propria siguranţă. Potrivit premierului, Ungaria va reuşi acest lucru până în 2022-2023, dar a amintit, în acelaşi timp, că există state membre ale NATO care stau mai prost în privinţa acestui aspect.

”Nu există siguranţă fără armată”

În ceea ce priveşte angajamentul potrivit căruia din suma destinată apărării, statele membre vor cheltui 20% pentru dezvoltare, Viktor Orbán a subliniat că Ungaria face deja acest lucru.

Ungaria a îndeplinit deja unul dintre angajamente, iar până în 2023-2024 va îndeplini şi celălalt angajament, ceea ce înseamnă că va ajunge în top, a punctat prim-ministrul.

„Noi ne aflăm într-o parte a lumii în care nu poţi trăi fără armată, unde nu există siguranţă fără armată”, a explicat Viktor Orbán, potrivit MAGYAR HÍRLAP.

Pentru familiile maghiare şi naţiunea maghiară, capacităţile militare, forţele armate vor fi întotdeauna necesare. Construirea acestui lucru se face într-un ritm bun, a mai spus Orbán.

„Am neglijat asta timp de 20-30 de ani, dar acum simt că Ungaria şi-a revenit şi în această privinţă”, a adăugat Viktor Orbán.

Provocările legate de China

Întrebat despre provocările pe care le înseamnă China, şeful guvernului de la Budapesta a spus: Ungaria se opune tuturor tipurilor de război rece, iar el personal şi-a petrecut 26 de ani din viaţă în condiţii de Război Rece.

„Credeţi-mă că acesta este un lucru rău. Să nu facem aşa ceva”, a adăugat Viktor Orbán.

Alături de liderii statelor membre, la summit-ul de o zi al Alianţei Nord-Atlantice participă şi preşedintele american Joe Biden. Subiectele dezbătute includ Rusia, China, atacurile cibernetice şi schimbările climatice.

Scopul summit-ului NATO este acela de a defini obiectivele şi sarcinile care trebuie atinse şi realizate până în 2030, care vor contribui la pregătirea Alianţei pentru provocările viitoare.

Summit-ul oferă posibilitatea consolidării relaţiilor transatlantice, respectiv al întăririi securităţii colective.

Sursă foto: Dreamstime.