Viktor Orban a spus duminică, 3 aprilie, că președintele ucrainean Volodimir Zelenski se numără printre adversarii săi. Declarația premierului ungar a fost făcută în discursul de victorie de după alegerile parlamentare.
Viktor Orban îl consideră pe Volodimir Zelenski un inamic? A spus-o în discursul de victorie de după alegerile parlamentare
Totodată, premierul Ungariei a spus și că „birocrații de la Bruxelles” şi media internațională se află printre adversarii săi, potrivit informațiilor transmise de cnn.com
„Ne vom aminti această victorie până la sfârşitul vieţii, pentru că a trebuit să luptăm cu un număr imens de adversari: aripa stângă locală, aripa stângă internaţională, birocraţi de la Bruxelles, toţi banii şii instituţiile imperiului Soros, media internaţională şi preşedintele Ucrainei. Nu am avut niciodată atât de mulţi adversari în acelaşi timp”, a declarat Viktor Orban.
Viktor Orbán le-a mulțumit tuturor pentru efortul depus în vederea obținerii victoriei
În urma victoriei sale, Orban a spus în faţa complexului de evenimente „Bálna”, care a fost iluminat în culorile naţionale ale Ungariei, că este recunoscător tuturor susținătorilor săi.
„Am înregistrat o victorie uriaşă, atât de mare încât se vede chiar şi de pe Lună, iar de la Bruxelles cu siguranţă. Arătăm bine de tot, arătăm din ce în ce mai bine, poate că nu am arătat niciodată atât de bine ca în seara aceasta. A fost distractiv, a fost o treabă grea, a fost plăcută lupta alături de voi”, a spus premierul.
Acesta a salutat separat și „maghiarii de peste graniţele Ungariei” care acordă atenţie partidelor de guvernare.
„Vă mulţumim pentru ajutor, căci astfel am dobândit şi noi şansa de a vă putea ajuta (…) Ştim că modestia este cea mai importantă şi că este nevoie de o modestie proporţională cu măreţia unei victorii. Să recunoaştem: în seara asta avem pentru ce să fim modeşti”, a adăugat politicianul.
Premierul ungar a mulţumit și celor 100.000 de voluntari ai partidelor de guvernare.
„Nu sunt roboţi, nu sunt mercenari, ci voluntari care îşi iubesc patria, motiv pentru care au fost dispuşi să îşi asume riscul şi să muncească din greu. (…) Aceasta nu este o seară în care să facem pe deştepţii, ci o seară a fericirii”, a mai menţionat Orbán.
Orban spune că Fidesz a înregistrat toate victoriile posibile
Despre victoria alianţei sale de partide a spus că împotriva lor au fost puse în mişcare şi nişte centre internaţionale de putere şi organizaţii uriaşe.
„Stânga maghiară a fost cea mai proastă investiţie din viaţa lui nea Gyuri. Nu face decât să consume banii de doisprezece ani încoace”, a declarat preşedintele Fidesz, referindu-se la George Soros.
Conform informațiilor transmise de premier în timpul declarației respective, Fidesz-KDNP a înregistrat toate victoriile posibile.
„Am câştigat, deja, în toate felurile. (…) Victoria de acum a Ungariei este victoria inimii. (…) Nu am lăsat să se întoarcă trecutul plin de eşecuri, am apărat independenţa şi libertatea Ungariei, am apărat pacea şi securitatea Ungariei”, a spus Viktor Orbán.
Premierul a adăugat că, deşi rezultatele referendumului cu privire la legea protecţiei copilului nu sunt cunoscute încă, speră că au reuşit să apere şi copiii, respectiv familiile maghiare.