Viktor Orban a lansat un mesaj ferm împotriva lui George Soros! Premierul maghiar spune că imperiul controversatului om de afaceri vrea să desființeze suveranitatea economică, culturală și politică a țării sale.
Viktor Orban a lansat mesajul respectiv în cadrul unei reuniuni cu uşile închise a grupului Fidesz-KDNP. În cadrul acesteia, premierul maghiar a subliniat că miza alegerilor europarlamentare şi locale din anul 2024 este păstrarea suveranităţii Ungariei.
„Anul acesta are o miză uriaşă, deoarece imperiul Soros, întărit de democraţii americani aflaţi la putere, lansează, ca un Goliat, un atac împotriva presei de dreapta şi a partidelor entuziaste naţionale din majoritatea ţărilor europene care fac adesea politică fără bani. Se poate observa că acolo unde miza este mare, în America, se doreşte ca Trump să fie trimis direct la închisoare, pentru a nu pune în pericol puterea lui Soros şi a democraţilor. Globaliştii au nevoie de Comisia Europeană şi de preşedintele SUA, iar Ungaria este ghimpele în calea acestui obiectiv”, a declarat Viktor Orban, conform cotidianului Magyar Nemzet.
Viktor Orban spune că Ungaria este cea mai liberă ţară din Europa
De asemenea, premierul maghiar a susținut că Ungaria este în momentul de față „cea mai liberă ţară din Europa”. Din acest motiv, susține el, adversarii țării vor să-i sfărâme. Totodată, Viktor Orban a subliniat că adversarii țării sale sunt „imperiul Soros, birocraţia de la Bruxelles şi aliaţii lor”.
„Astăzi, noi, ungurii, suntem liberi să ne decidem propriul destin, fără influenţe. De aceea, vor să ne reducă la tăcere, iar anul acesta încearcă chiar să ne sfărâme. Noi însă nu vom lăsa să se întâmple acest lucru. (…) Ei sunt cei care ne vor ataca suveranitatea economică, vor să ne desfiinţeze suveranitatea culturală şi vor să ne ia suveranitatea politică. Ne atacă suveranitatea economică atunci când vor să desfiinţeze reducerea cheltuielilor cu utilităţile, când protejează companiile multinaţionale pentru ca acestea să poată creşte libere preţurile şi să facă bani pe seama oamenilor.
Ei vor să ne smulgă din mână instrumentele de reglementare pe care le folosim pentru a proteja familiile. Şi dacă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, vor să permită introducerea pe piaţa ungară a cerealelor modificate genetic şi vor, de asemenea, să ne spună de unde şi la ce preţ putem cumpăra energie.
Vor să ne distrugă suveranitatea culturală atunci când vor să introducă cu forţa imigranţi în Ungaria şi chiar să creeze cele mai mari ghetouri de imigranţi din Europa. Vor să ne impună ideologia lor de gen şi chiar vor să ne spună cum să funcţionăm şi ce să predăm în universităţile noastre, excluzând chiar şi studenţii noştri din programele comune de burse europene pentru a-şi atinge obiectivele”, a completat Viktor Orban.
Lupta pentru libertate nu se va decide doar la Bruxelles sau în America
Acesta a declarat apoi că „susţinătorii elitei globale nu se află doar în rândurile elitei de la Bruxelles sau ale democraţilor americani”. Potrivit premierului maghiar, există „pseudo civili şi mass-media locale care pretind că sunt independente” și „al căror scop este să stârnească tensiuni”.
„Lupta pentru libertatea Ungariei nu se va decide doar la Bruxelles sau în America, ci aici, în Ungaria, în propriile noastre comunităţi, a declarat premierul. Susţinătorii elitei globale nu se află doar în rândurile elitei de la Bruxelles sau ale democraţilor americani, ci şi într-o serie de localităţi din Ungaria, de exemplu, în Budapesta scăpată de sub control, unde domnesc ambuteiajele, mizeria şi haosul. Sau există pseudo civili şi mass-media locale care pretind că sunt independente, care au apărut de nicăieri şi al căror scop este să stârnească tensiuni şi să sperie autorităţile locale cu sentimente naţionale. Cu toţii sunt finanţaţi de la Bruxelles sau prin reţeaua Soros, care creează garnizoane acolo unde forţele naţionale sunt la putere”, a conchis Orban.