Premierul ungar Viktor Orban, un critic vocal al Uniunii Europene și promotor al unei agende liberale, pare să-și extindă influența dincolo de granițele Ungariei, atingând acum și scena electorală din România.

Prin intermediul organizației Mathias Corvinus Collegium (MCC), un centru educațional puternic finanțat de guvernul de la Budapesta, Orban intră indirect în conflict cu instituțiile europene, contestând modul în care Comisia Europeană gestionează aplicarea legislației digitale în contextul alegerilor românești.

Viktor Orban cere transparență în aplicarea DSA

Organizația educațională ungară Mathias Corvinus Collegium (MCC), cunoscută pentru legăturile strânse cu guvernul condus de Viktor Orban, a inițiat prin biroul său din Bruxelles o acțiune oficială împotriva Comisiei Europene.

Motivul? Refuzul instituției de a face publice documente relevante despre implementarea Legii serviciilor digitale (DSA) în contextul alegerilor prezidențiale din România.

Potrivit MCC, este vorba despre informații care ar putea dezvălui potențiale abuzuri sau intervenții nejustificate în procesul democratic românesc.

Organizația afirmă că, deși Comisia Europeană a admis existența a două proceduri în desfășurare în baza DSA, a invocat o scutire de transparență motivată de caracterul „în curs” al investigațiilor.

MCC
SURSA FOTO: MCC

MCC susține însă că această justificare nu se aplică atunci când este vorba despre un interes public major. Mai ales în condițiile în care alegerile prezidențiale din România sunt iminente.

„Plângerea vine în urma mai multor solicitări fără răspuns din partea MCC Bruxelles de acces la informații despre modul în care Comisia aplică DSA în contextul electoral al României – o chestiune de interes public urgent, în timp ce țara se pregătește pentru următorul tur de scrutin din 4 mai 2025”, arată organizația.

MCC: instrument academic sau braț politic

Mathias Corvinus Collegium este o instituție fondată în anii ’90, cu o evoluție spectaculoasă în ultimul deceniu.

Potrivit relatărilor din presa internațională, inclusiv The Guardian, MCC a primit sprijin financiar masiv – estimat la peste 1,3 miliarde de lire sterline – din partea guvernului Fidesz, condus de Viktor Orban.

Aceste sume au fost folosite pentru dezvoltarea instituției, dar și, susțin criticii, pentru promovarea unei agende politice iliberale în Europa Centrală.

Deși MCC se prezintă drept o platformă educațională și de cercetare care formează tineri maghiari din întreg Bazinul Carpatic, acțiunile sale internaționale – cum este și cea de la Bruxelles – ridică semne de întrebare.

Cât de academică este, în realitate, o instituție care atacă în justiție Comisia Europeană într-o chestiune de politică electorală internă a unui alt stat membru?

Acuzații de opacitate: „Poporul român merită să știe”

Frank Furedi, director executiv al MCC Bruxelles, a avut o poziție tranșantă:

„Nu există o dezvăluire adevărată în vocabularul Comisiei. Ei cer transparență de la alții, în timp ce își protejează propriile activități de control.

Utilizarea oportunistă a DSA în România – în spatele ușilor închise – este inacceptabilă. Încercarea Comisiei de a crea o zonă fără transparență pentru ea însăși trebuie contestată”, a declarat Frank Furedi, director executiv al MCC Bruxelles.

Potrivit MCC, instituție susținută de Viktor Orban, documentele ascunse ar putea conține dovezi privind o presupusă implicare rusă în primul tur al alegerilor prezidențiale, care a fost între timp anulat.

În aceste condiții, lipsa de reacție a Comisiei este cu atât mai gravă, cu cât termenul legal pentru un răspuns la solicitarea anterioară a MCC a fost deja depășit.

„MCC Bruxelles avertizează că documentele nedezvăluite ar putea conține informații relevante pentru presupusa ingerință a Rusiei în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, acum anulat, ceea ce face ca lipsa dezvăluirii să fie și mai gravă.

O plângere anterioară depusă direct la Comisia Europeană rămâne fără răspuns, în ciuda faptului că termenul legal pentru un răspuns a trecut”, mai transmite organizația.

O plângere care pune presiune pe Uniunea Europeană

Organizația subliniază că așteaptă nu doar răspunsuri din partea Ombudsmanului European, ci și acțiuni concrete din partea instituțiilor democratice. MCC solicită ca Uniunea Europeană să demonstreze că își respectă propriile standarde privind transparența, mai ales într-un an electoral crucial pentru întregul continent.

„Obiceiul Comisiei de a ignora întrebările incomode dincolo de termenele legale este bine documentat.

În acest caz, momentul este deosebit de suspect, cu următoarea rundă de alegeri la doar câteva zile distanță. Poporul român merită să știe ce rol joacă UE în procesul său democratic. Deși salutăm investigația Ombudsmanului, acesta trebuie să fie doar începutul. Oficialii aleși, presa și publicul trebuie să continue să ceară responsabilitate”, a adăugat el.

MCC: din inima Budapestei, în centrul politicii europene

Pe pagina oficială, MCC se prezintă ca o instituție de elită, care oferă educație gratuită pentru tinerii maghiari din Europa Centrală. Totodată, promovează cercetarea, conferințele și dezbaterile publice.

Însă acțiunile sale în plan internațional – în special în contextul electoral românesc – alimentează controverse și ridică întrebări despre granița tot mai neclară dintre educație, ideologie și influență geopolitică.