Scandal la granița României! Viktor Orban vrea să schimbe Constituția Ungariei pentru a mări pedepsele împotriva pedofililor. A luat această decizie după ce șeful unei casei de copii din Ungaria a fost condamnat la închisoare pentru abuz sexual asupra minorilor.
Viktor Orban vrea să schimbe Constituția Ungariei
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, le-a reamintit cetățenilor maghiari că „nu va exista indulgență pentru cei care comit crime împotriva copiilor”. Oficialul maghiar intenționează să modifice Constituția Ungariei pentru a proteja minorii de persoanele pedofile.
Decizia sa a fost luată după ce președintele Ungariei, Katalin Novák, l-a grațiat pe directorul adjunct al unei case de copii din Bicske, condamnat pentru tentativă de constrângere. De altfel, directorul instituției a fost condamnat pentru abuz sexual asupra minorilor.
„Am depus un amendament constituțional care face imposibilă grațierea autorului unei infracțiuni împotriva unui copil minor. Nu există milă pentru autorii de acte de pedofilie, aceasta este convingerea mea personală.
A apărut o dezbatere cu privire la puterea clemenței prezidențiale, dar aici nu trebuie să ne certăm, ci să creăm o situație clară cu o decizie clară, lipsită de ambiguitate.
Am cinci copii și șase nepoți și dacă cineva s-ar atinge de ei, primul meu gând ar fi să îl tai în bucăți”, a anunțat premierul Ungariei prin intermediul contului său de Facebook.
S-a cerut demisia lui Katalin Novak
Se pare că directorul adjunct al acelei case de copii din Bicske era conștient de faptele comise de șeful său, însă a dat o declarație falsă autorităților maghiare în numele unuia dintre acei copii, susținând că acuzațiile aduse la adresa șefului său erau inventate. A încercat, ulterior, să-l determine pe acel copil să semneze declarația mincinoasă, în încercarea de a-i retrage declarația incriminatoare anterioară.
Scandalul a generat un val de indignare în rândul oamenilor din Ungaria. Opoziția politică a cerut demisia Katalinei Novák din funcția de lider al statului.
Katalin Novák a ocupat mai multe funcții în cadrul administrației publice din Ungaria. În perioada anilor 2014-2020, a fost secretar de stat pentru Familie și Tineret în cadrul Ministerului Resurselor Umane.
Anterior, în perioada anilor 2012-2014, a îndeplinit funcția de șef al cabinetului ministerial la același minister. În plus, între anii 2010-2012, a fost consilier ministerial la Ministerul Afacerilor Externe.
De asemenea, a petrecut mai mulți ani în activități de voluntariat și a fost implicată în diverse organizații, inclusiv în calitate de președinte fondator al Clubului Femeilor din Ungaria și fondator al Mișcării Femeilor pentru Națiunea Maghiară.
Din anul 2020, a deținut funcția de co-președinte al Cabinetului Strategic și pentru Familie. Are studii în domeniul relațiilor internaționale și o cunoaștere avansată a mai multor limbi străine, printre care franceza, engleza, germana și spaniola.