Viktor Orban, mesaj special pentru maghiarii din România și alte state
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a adresat o scrisoare maghiarilor de dincolo de granițele țării, care urma să fie citită în Bazinul Carpatic și în întreaga lume, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită anual pe data de 15 martie.
Ungaria are trei sărbători naționale. Ziua Națională este 20 august, sărbătoarea Sfântului Rege Ștefan I, întemeietorul Regatului Ungariei. Pe 15 martie se serbează Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, iar pe 23 octombrie se comemorează Revoluția din 1956.
Șeful Biroului de Presă al premierului Ungariei, Bertalan Havasi, a evidenţiat un pasaj din mesajul său: „Nu putem ceda nici cât un fir de păr din independența noastră națională pentru prietenia sau la amenințarea nimănui.”
Ungaria nu va ceda din independența națională la amenințarea cuiva
Oficialul maghiar a reamintit tuturor că, în anul 1848, națiunea maghiară devenise purtătoarea steagului libertății.
În ziua de 15 martie a anului 1848, tinerii maghiari nu au cerut doar un guvern responsabil, desființarea cenzurii și egalitatea în fața legii, ci și-au exprimat dorința de a trăi într-o Europă ale cărei națiuni doresc să se ridice împreună, una lângă alta, ci nu una peste ruinele celeilalte.
Ei credeau că libertatea nu este pentru ea însăși și nu este absolută în sensul celui mai puternic față de cel mai slab sau al majorității față de minoritate, ci, mai presus de toate, libertatea servește la crearea păcii și prosperității.
Au lăsat o moștenire spirituală. Potrivit spuselor sale, cetățenii maghiari nu pot ceda nici cât un fir de păr din independența națională pentru prietenie sau la amenințarea cuiva.
„În 1848, națiunea maghiară a devenit purtătorul steagului libertății. Pe 15 martie, tinerii nu au cerut doar un guvern responsabil, desființarea cenzurii și egalitatea în fața legii, dar și-au dorit, în sfârșit, să poată trăi într-o Europă ale cărei națiuni vor să se ridice împreună, una lângă alta, și nu peste ruinele celuilalt.
Ei credeau: libertatea nu este pentru ea însăşi și nu este absolut libertatea celui mai puternic față de cel mai slab, a majorității față de minoritate, ci, mai presus de toate, servește la crearea păcii, securității și prosperității pentru toţi.
Ne-au lăsat ca o moștenire spirituală, pecetluită cu sacrificiul lor personal de sânge, că nu putem ceda nici cât un fir de păr din independența noastră națională pentru prietenia sau la amenințarea nimănui.
Ea anunță că noi, maghiarii, cerem, revendicăm o Europă liberă, demnă și puternică, care a fost capabilă să mențină pacea pe propriul pământ și s-a opus cu fermitate tuturor încercărilor deschise sau ascunse de a eradica limba și cultura minorităților sale autohtone. Să fie pace, libertate și înţelegere!”, este mesajul premierului Ungariei.