Continuă discuțiile legate de bugetul Uniunii Europene. Premierul ungar Victor Orban refuză orice compromis legat de votul asupra bugetului. Care este motivul invocat de acesta?
Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri că poziţia Ungariei în legătură cu veto-ul opus bugetului multianual al UE şi fondului de redresare este de neclintit, reiterând că nu va face compromisuri în acest sens, relatează Reuters şi MTI, citate de agerpres.
Totodată, Orban a insistat în interviul săptămânal radiodifuzat că Uniunea Europeană consideră că doar statele membre pro-migraţie respectă statul de drept, adică acele state care „îşi transformă patriile în ţări de imigraţie”.
Ungaria va „rezista şi nu vom accepta repercusiuni financiare”, a asigurat Orban.
„Poziţia noastră este solidă ca stânca, a lor este doar o ambiţie politică. A lor se poate schimba, a noastră nu. Nu vreau compromis”, a subliniat premierul ungar.
Ce au stabilit reprezentații statelor UE
De menționat este faptul că, în cadrul unui vot preliminar la reuniunea de săptămâna trecută a reprezentanţilor permanenţi ai statelor UE, Polonia şi Ungaria şi-au pus în aplicare ameninţarea că vor bloca prin veto bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 (de 1.074 de miliarde de euro) şi planul de redresare ‘Next Generation’ (de 750 de miliarde de euro), dacă va fi adoptat acordul convenit la începutul lunii între Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE privind introducerea criteriului condiţionalităţii.
În ceea ce privește prevederile, acest acord arată că, la propunerea Comisiei Europene şi cu aprobarea unei majorităţi calificate a statelor membre, vor putea fi suspendate fondurile europene în cazul statelor membre acuzate că încalcă statul de drept (independenţa justiţiei, libertatea presei, drepturile fundamentale etc), mecanism considerat de guvernele polonez şi ungar un instrument arbitrar bazat pe criterii politice şi ideologice.