Probleme pentru Ungaria din cauza „misiunii de pace” a lui Viktor Orban

Se întrevăd probleme la orizont pentru Ungaria! Banca Națională a Ungariei spera să profite de o întâlnire informală a miniștrilor de Finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale din Uniunea Europeană (UE), care urma să aibă loc la Budapesta între 13 septembrie și 14 septembrie, pentru a organiza un eveniment public ulterior.

Banca Națională a Ungaria planifica să organizeze o gală pe 15 septembrie, destinată guvernatorilor băncilor centrale din Austria, Germania, Croația și Slovenia, urmată a doua zi de o conferință la care președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, ar fi participat online. Evenimentul a fost anulat, însă, a spus purtătorul de cuvânt al instituției bancare pentru Bloomberg, fără să explice de ce.

Cel mai probabil, conferința va fi reprogramată pentru ianuarie 2025, după ce se va încheia președinția maghiară a UE.

Anularea evenimentului vine după ce mulți miniștri de Finanțe și guvernatori ai băncilor centrale din UE au anunțat că nu vor merge la întâlnirea Ecofin din Budapesta ca semn de protest împotriva unor inițiative diplomatice neprevăzute ale premierului Ungariei, Viktor Orban, cum ar fi întâlnirea sa cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Viktor Orban
Viktor Orban (SURSA FOTO: Facebook, Orbán Viktor)

UE nu vede cu ochi buni „misiunea de pace” a lui Viktor Orban

Vă reamintim că premierul Ungariei, Viktor Orban, a discutat personal cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, despre restabilirea păcii în Ucraina pentru a afla dorințele ambelor tabere.

A discutat apoi cu președintele Chinei, Xi Jinping, în speranța că Guvernul de la Beijing ar putea convinge Kremlinul să se așeze la masa negocierilor de pace, în contextul în care China și Rusia sunt aliate.

Ba mai mult, oficialul maghiar l-a vizitat personal pe Donald Trump, candidatul republicanilor la alegerile prezidențiale din SUA, la reședința sa din Florida, SUA, pentru că el a promis că va restabili pacea în Europa de Est într-o singură zi, dacă va câștiga alegerile prezidențiale.

„Nici faptele, nici vara nu au frânt elanul fabricii de minciuni de la Bruxelles, iar eșecurile continue nu par să fi perturbat operațiunile acesteia.

Fabrica de minciuni de la Bruxelles a trecut la ofensivă cu misiunea de pace după călătoriile lui Viktor Orban la Kiev, Moscova, Beijing și Florida, după discuțiile dintre miniștrii apărării din SUA și Rusia, miniștrii de externe din Elveția și Rusia, miniștrii de externe din SUA și China, premierul italian și ministrul de externe ucrainean s-au deplasat la Beijing, iar președintele ucrainean l-a sunat pe președintele Trump”, a acuzat ministrul Afacerilor Externe din Ungaria pe Facebook.