Scandal la summitul UE! Pactul european privind migraţia şi azilul înăspreşte regulile privind dreptul de azil

Viktor Orban zguduie Europa din temelii! A fost scandal la summitul UE! Pactul european privind migraţia şi azilul a fost una dintre cele mai importante teme pe agenda summitului european. Pe acesta vor fi bazate negocierile cu Parlamentul European pentru un text final.

În linii mari, prin Pact, UE vrea să înăsprească regulile privind dreptul de azil. Totodată, prevede și stabilirea de cote obligatorii de refugiaţi pentru statele membre. Documentul oferă statelor care refuză refugiații o portiță de scăpare. Ele pot plăti circa 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat.

Polonia și Ungaria s-au opus pactului UE privind migraţia. Acest lucru a făcut ca participanții să nu poată adopta o declarație comună finală în urma summitului. Acest lucru l-a determinat pe preşedintele Consiliului European, Charles Michel, să publice o declarație proprie, separată, pe această temă. Între timp, declarația comună semnată de participanți după summit include doar celelalte teme de discuție.

Polonia și Ungaria contestă nu doar contribuția, pe care o consideră o amendă. Ele nu sunt de acord nici cu faptul că acordul a fost totuși adoptat, în ciuda opoziției unor state membre.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki și-a exprimat punctul de vedere pe platforma X.

„Sunt premierul Republicii Polonia. Sunt responsabil de securitatea Poloniei şi a cetăţenilor ei. Prin urmare, ca politician responsabil, resping oficial tot paragraful cu concluziile summitului despre migraţie”, a precizat el.

Nici premierul Ungariei nu s-a lăsat mai prejos. El a folosit o analogie puternică pentru a descrie modul în care se iau deciziile, comparându-l cu un „viol”. El a argumentat că atunci când ești obligat să accepti ceva împotriva voinței tale, compromisul devine imposibil.

„Dacă eşti violat legal, forţat să accepţi ceva ce nu vrei, cum să fie posibil un compromis? Este imposibil”, a explicat Viktor Orban.

Polonia a anunțat că va organiza în această lună un referendum pentru a întreba populația în legătură cu „primirea a mii de migranţi ilegali din Orientul Mijlociu şi Africa, în conformitate cu mecanismul de relocare forţată impus de birocraţia europeană”.

Ursula von der Leyen a pledat pentru acorduri cu ţările de tranzit şi de origine

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a făcut declarații pe acest subiect într-o conferință de presă. Ea a spus că „europenii vor decide cine vine în Europa, nu traficanţii”.

Ea a vorbit și despre acordurile cu ţările de tranzit şi de origine cu privire la reglementarea imigraţiei ilegale. E a dat ca exemplu în acest context acordul încheiat între Bruxelles şi Tunisia pentru limitarea imigraţiei ilegale.

„Cu cât stăm mai bine în ceea ce priveşte canalele legale şi coridoarele umanitare, putem şi va trebui să fim mai stricţi în materie de returnare a celor care nu sunt eligibili ca solicitanţi de azil”, a declarat Von der Leyen.

Von der Leyen a calificat acordul la care s-a ajuns miercuri drept un succes, în pofida respingerilor, și a abținerilor din partea Austriei, Cehiei şi Slovaciei.