Misiune dificila pentru presedintele Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca. O data pentru ca trebuie sa recunoastem, romanii iubesc banii, dar nu si munca. Apoi pentru ca angajamentele asumate prin in 2002 Planul National de Actiune pentru Ocuparea Fortei de Munca depind de ritmul de crestere economica. Or, fara munca nici economia nu creste. „Estimam ca daca ritmul actual de crestere economica se mentine si in urmatorii ani, conform prognozelor de dezvoltare economica a Romaniei, exista sansele, ca in 2010, rata de ocupare sa ajunga la media pe care si-o propune Uniunea Europeana. si aceasta, cu atat mai mult cu cat in alte state membre sau candidate, care vor adera in primul val, rata de ocupare este mai scazuta. In anul 2002, in Grecia gradul de ocupare era de 56,9%, in Italia 55,4%, in Spania 58,9%, in Ungaria 56,5%, in Polonia 51,7%.” Asteptarile optimiste ale presedintelui ANOFM, Ioan Cindrea, s-ar putea adeveri, daca ne uitam cu atentie la ce se intampla in ograda UE. In Raportul European Economic Outlook al PricewaterhouseCoopers din primavara acestui an se anunta vremuri grele pentru Germania, Franta si Italia. Consultantii estimeaza ca in aceste state mult asteptata crestere economica va ramane sub tendinte in acest an, „desi ar fi posibil sa se evite o recesiune totala, cu conditia ca politicile monetare si fiscale sa nu fie prea stranse.” Estimarile de crestere pentru restul deceniului sunt si ele rezervate, deoarece proiectiile strategice de dezvoltare trebuie abordate din perspectiva imbatranirii populatiei. In Raport se apreciaza ca o crestere puternica a ocuparii fortei de munca nu va fi acompaniata de cresterea productivitatii, care se va mentine la un nivel relativ slab. Ceea ce inseamna ca tot raul (altora) este spre binele nostru. In contextul problemelor grave cu care se confrunta chiar statele membre ale Uniunii, eforturile de integrare ale Romaniei ar putea fi mai relaxate. Timp mai este, resurse de la buget au inceput sa se aloce, asa incat strategia adoptata de ANOFM ar putea chiar sa inceapa sa dea roade pana in 2010. Prioritatile stabilite prin modificarile ce vor fi aduse Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, vizeaza stimularea ocuparii persoanelor cu acces mai greu pe piata muncii: · Tinerii absolventi. · Persoanele care mai au trei ani pana la varsta de pensionare. Din bugetul asigurarilor pentru somaj va fi acordata o suma egala cu un salariu minim brut pe tara, pe perioada incadrarii, pana la indeplinirea conditiilor de pensionare.· somerii din localitati si zone puternic afectate de somaj ca urmare a proceselor de restructurare economica.· Persoanele care au avut raporturile de munca suspendate pentru efectuarea concediului pentru cresterea copilului si satisfacerea stagiului militar, precum si a persoanelor care au revenit in activitate dupa pensionarea pentru invaliditate. Pentru aceste categorii de persoane se prevede subventionarea din bugetul asigurarilor pentru somaj a cheltuielilor efectuate in vederea formarii profesionale, astfel incat, la reluarea activitatii, sa-si poata indeplini atributiile sau sa se poata integra mai usor pe piata muncii. Tinand cont ca 45% din populatia ocupata traieste in mediul rural, din care 28% lucreaza in agricultura, conform ultimului recensamant, modificarile ce vor fi aduse Legii nr. 76 creeaza cadrul juridic pentru subventionarea din fondul bugetului asigurarilor pentru somaj a cheltuielilor pentru formarea profesionala a persoanelor cu domiciliul in mediul rural si care realizeaza venituri lunare mai mici decat indemnizatia de somaj. Obiectivul este calificarea si perfectionarea acestora in meserii agricole, dar si in meserii din domeniul prelucrarii produselor agroalimentare si servicii, de exemplu agroturism. Un pas important in demersurile de dezvoltare a pietei muncii il reprezinta si cresterea nivelului de pregatire a angajatilor. Prin intrarea in vigoare a Ordonantei Guvernului nr. 129/2000, „furnizorii de formare profesionala autorizati sunt scutiti de plata TVA pentru operatiunile de formare profesionala”. De asemenea, cheltuielile cu pregatirea profesionala a salariatilor sunt considerate cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, respectiv al venitului impozabil. Acest cadru legislativ va avea ca efect cresterea competentelor resurselor umane si adaptarea programelor de formare profesionala la nevoile reale de pe piata muncii.
Stimularea ocuparii fortei de munca
Pentru anul 2004 s-a prevazut suma de 5.013,3 miliarde de lei pentru finantarea masurilor active de stimulare a ocuparii fortei de munca:
· 687,7 miliarde de lei pentru stimularea incadrarii in munca a absolventilor; · 648,5 miliarde de lei pentru stimularea incadrarii persoanelor peste 45 de ani;· 802,7 miliarde de lei pentru finantarea masurilor de ocupare temporara a fortei de munca; · 1.500 miliarde de lei pentru acordarea de credite, din care circa o treime va fi destinata acordarii de credite nerambursabile in localitati confruntate cu fenomene de saracie si excluziune sociala din cauza nivelului ridicat al somajului.
Incadrarea absolventilor
Viitoarele masuri de stimulare a incadrarii in munca a tinerilor constau in acordarea unor subventii in cuantum de 1 – 1,5 salarii minime brute pe economie, timp de 12 luni, angajatorilor care incadreaza absolventi ai institutiilor de invatamant si ii mentin in activitate cel putin trei ani.
· Un salariu de baza minim brut pe tara, in vigoare la data incadrarii in munca, pentru absolventii ciclului inferior ale liceului sau ale scolilor de arte si meserii; · 1,2 salarii de baza minime brute pe tara, in vigoare la data incadrarii in munca, pentru absolventii de invatamant secundar superior sau invatamant postliceal; · 1,5 salarii de baza minime brute pe tara, in vigoare la data incadrarii in munca, pentru absolventii de invatamant superior.
In prezent, angajatorii primesc pentru toate categoriile de absolventi un salariu de baza minim brut pe tara.
Contracte de solidaritate
ANOFM are obligatia – potrivit Legii nr. 116/2002 – de a realiza un acompaniament social personalizat pentru tinerii cu varste intre 16 si 25 de ani, aflati in dificultate, pentru ocuparea unui loc de munca. Aceste persoane au dreptul la consiliere profesionala si mediere din partea personalului specializat al Agentiei, prin intocmirea unui plan individual de mediere. In scopul integrarii sau reintegrarii in munca, tinerii confruntati cu riscul marginalizarii sociale pot beneficia de plasare in munca la un angajator avizat de ANOFM, in baza unui contract de solidaritate. Contractul poate fi incheiat intre tanarul beneficiar si Agentie pe o durata de pana la doi ani, dar nu mai putin de un an. Angajatorii de insertie, respectiv angajatorii care incadreaza tineri in conditiile unui contract de solidaritate, vor incheia conventii cu ANOFM, prin care aceasta se angajeaza sa ramburseze lunar salariul de baza stabilit la data angajarii tinerilor, dar nu mai mult de 75% din castigul salarial mediu net pe economie, comunicat de Institutul National de Statistica. In baza contractului de solidaritate, angajatorul de insertie va incheia cu tanarul un contract individual de munca pe durata determinata, egala cu cea a contractului de solidaritate. Daca la data incetarii contractului de solidaritate angajatorii de insertie angajeaza tinerii respectivi cu contract individual de munca pe durata nedeterminata, acestia beneficiaza, in baza aceleasi conventii, de rambursarea lunara a unei sume, in cuantum de 50% din indemnizatia de somaj pe care tanarul beneficiar ar fi primit-o daca ar fi fost disponibilizat la acea data. Suma aceasta se acorda angajatorului pe o perioada de maximum doi ani, pana la implinirea de catre angajat a varstei de 25 de ani. rANOFM poate incheia contracte de solidaritate cu urmatoarele categorii de tineri:rn tineri proveniti din centrele de plasament si centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate si ale organismelor private autorizate in domeniul protectiei copiilor;rn tineri singuri cu copii in intretinere;rn tineri familisti cu copii in intretinere;rn tineri familisti fara copii in intretinere;rn tineri familisti care au executat pedepse privative de libertate;rn alte categorii de tineri aflati in dificultate.rn
rnCredite pentru studentii Intreprinzatorirn
rnTinerii in varsta de pana la 30 de ani pot beneficia de credite cu dobanda subventionata cu 25% din dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei pentru inceperea unei afaceri. rnSolicitantii trebuie sa aiba statut de student pentru prima data si sa urmeze studiile la cursuri de zi la o institutie de invatamant superior de stat sau particular, autorizata sau acreditata. rnCreditele se acorda studentilor care infiinteaza si dezvolta, individual sau impreuna cu alti studenti, intreprinderi mici si mijlocii, unitati cooperatiste, asociatii familiale sau care desfasoara in mod independent o activitate economica in calitate de persoane fizice autorizate.rnCreditele se raporteaza la locurile de munca nou create: 100.000.000 de lei pentru fiecare nou loc de munca. Suma maxima ce se poate primi este de rn25 de miliarde de lei. rnStudentii vor primi gratuit servicii de consultanta pentru inceperea unei activitati independente sau pentru initierea unei afaceri. Consultanta vizeaza domeniile juridice, de marketing, financiare, management sau alte servicii de care tinerii au nevoie pentru initierea afacerii. rn
rnCredite pentru crearea de locuri de muncarn
rnIn proiectul bugetului pentru anul viitor, care se afla in Parlament pentru a fi aprobat, sunt prevazute pentru credite 1.500 de miliarde de lei. Din aceasta suma se prevede ca 500 de miliarde de lei sa fie alocate pentru credite nerambursabile.rnrnPrin modificarea Legii nr. 76/2002*, incepand cu anul 2004 se vor acorda trei tipuri de credite in conditii avantajoase pentru crearea de noi locuri de munca: rn credite rambursabile cu o dobanda de 50% din dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei;rn credite rambursabile cu o dobanda de 25% din dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei in judetele cu rata inalta a somajului, precum si pentru persoanele in varsta de pana la 30 de ani, care au statutul de student si urmeaza studiile la cursuri de zi;rn credite nerambursabile pentru somerii sau persoanele care doresc inceperea unei activitati independente sau pentru initierea sau dezvoltarea unei afaceri in localitatile confruntate cu fenomene de saracie si excluziune sociala din cauza nivelului ridicat al somajului.rnrnCreditele nerambursabile se vor acorda numai in localitatile care se confrunta cu fenomene de saracie si excluziune sociala din cauza nivelului ridicat al somajului. Aceste credite se acorda pentru infiintarea si dezvoltarea de intreprinderi mici si mijlocii, unitati cooperatiste, asociatii familiale si persoane fizice autorizate. Conditia de acordare este ca pe toate locurile de munca nou create sa fie incadrati in munca numai someri, pe perioada nedeterminata, iar locurile de munca nou create trebuie mentinute pe o perioada de cel putin patru ani.rnPentru fiecare loc de munca nou creat se acorda o suma de 100 de milioane de lei. Suma maxima cu care poate fi creditata o societate este de cel mult zece miliarde de lei.rnrn*)Acordarea de credite nerambursabile este prevazuta in proiectul de modificare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, aflat in faza de avizare.rn