Vin banii! Mai mulți români vor primi o sumă importantă în fiecare lună. Decizie oficială. Ce trebuie făcut

Veste imensă pentru o importantă categorie profesională. Vin banii. Mii de români vor primi o sumă importantă de bani în fiecare lună. Decizia este oficială. Guvernul a dat drumul banilor cu câteva zile înaintea alegerilor europarlamentare și a referendumului pe justiție convocat de președintele Klaus Iohannis.

Guvernul urmează să aprobe joi, în şedinţă, un act normativ prin care se oferă ajutor financiar fermierilor care creează locuri de muncă şi angajează tineri, a declarat premierul Viorica Dăncilă. „Agricultura rămâne un alt domeniu strategic pentru Guvern, atât datorită contribuţiei economice, cât şi urmare a importanţei sociale. După reducerea TVA pentru produsele bio şi produsele tradiţionale, măsură foarte apreciată de toţi producătorii pe care i-am întâlnit în deplasările în ţară, astăzi venim cu noi decizii care să încurajeze angajarea tinerilor în agricultură. Aprobăm un act normativ prin care sprijinim fermierii care creează locuri de muncă şi angajează tineri, acoperind o parte importantă din cheltuielile cu forţa de muncă. Astfel, cei care angajează cel puţin doi tineri cu studii superioare de specialitate vor primi pentru fiecare angajat 1.000 de lei lunar. Sprijinul este de 750 de lei pentru fiecare angajat cu studii medii de specialitate sau absolvenţi ai unor cursuri de formare profesională, iar pentru persoanele fără studii ajutorul din partea statului este de 500 de lei pentru fiecare persoană. Sumele necesare pentru acest ajutor aşteptat de tinerii fermieri sunt deja asigurate în buget, prin urmare această măsură va produce efecte în scurt timp”, a spus premierul la începutul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.

Viorica Dăncilă a adăugat că aproximativ 107 milioane de euro au intrat miercuri în conturile României pentru fermieri şi pentru satul românesc.

„Această sumă se adaugă la cea primită în luna februarie, respectiv circa 298 milioane de euro, pentru derularea proiectelor din zonele rurale. În prezent se află în implementare, prin Programul naţional de dezvoltare rurală, 26.500 proiecte de investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală. Valoarea totală a fondurilor europene pe care România le-a primit în 2019 pentru agricultură şi dezvoltare rurală se ridică la peste 2 miliarde euro, plăţi directe şi investiţii”, a menţionat premierul.