Comisia de negociere pentru Proiectul „Realizare grup energetic nou de 500 de megawaţi la Termocentrala Rovinari“ a selectat oferta depusă de compania chineză China Huadian Engineering Co Ltd., scrie gds.ro.
Oferta companiei chineze a întrunit cel mai mare număr de puncte, respectiv un total de 100, faţă de 78,75 puncte obţinute de compania Marubeni Corporation.
Rezultatele evaluării ofertelor au fost transmise conducerii Complexului Energetic de la Rovinari pentru aprobarea în Consiliul de Administraţie, în vederea desemnării investitorului selectat pentru participarea la procedura de constituire a societăţii mixte de tip IPP, respectiv China Huadian Engineering Co. Ltd, mai scrie publicația Gazeta de Sud.
Etape de parcurs
Conducerea Complexului Energetic de la Rovinari a precizat că până la începerea lucrărilor propriu-zise trebuie parcurse mai multe etape. Grupul energetic, a cărei investiție se ridică la aproximativ un miliard de euro, conform unor informații ale publicației Bursa. ar trebui să fie finalizat în anul 2015: „Urmează ca etape: negocierea şi semnarea Memorandumului de Înţelegere între Societate şi Investitorul Selectat, estimate a se finaliza la sfârşitul lunii iunie 2012; Întocmirea noului studiu de fezabilitate şi realizarea evaluării raporturilor în natură, cu termen de finalizare în luna septembrie 2012; Înregistrarea societăţii mixte de tip IPP, obţinerea autorizaţiilor, avizelor şi certificatelor necesare pentru începerea efectivă a construcţiei noii centrale, cu termen de finalizare în luna martie 2013. Punerea în funcţiune a noului grup energetic de minimum 500 MW este estimată la sfârşitul anului 2015.
Reamintim că SC COMPLEXUL ENERGETIC ROVINARI SA intenţionează să construiască un grup energetic nou de 500 de megawaţi cu cazan cu ardere pulverizată cu parametri supracritici, utilizând drept combustibil de bază lignitul, care se va amplasa pe locul a două grupuri de câte 200 de megawaţi existente la Termocentrala Rovinari, respectiv blocurile energetice numerele 1 şi 2, puse în funcţiune în perioada 1972-1973, în prezent dezafectate“, a declarat Diana Milea, purtătorul de cuvânt al Complexului Energetic de la Rovinari.
SURSA: gds.ro