Echipa tehnică a companiei chineze s-a aflat, recent, la Rovinari pentru a strânge date tehnice, urmând ca la finalizarea acestui proces să fie constituită compania de proiect care va realiza efectiv grupul energetic.
Această investiţie va contribui în mod direct la crearea, într-una dintre cele mai defavorizate zone ale ţării, a peste 500 de noi locuri de muncă, la care se adaugă un număr mare de locuri de muncă rezultate din dezvoltarea activităţilor economice indirecte, conexe şi din industria pe orizontală.
China Huadian Engineering Co. este una din primele cinci companii de stat din China din domeniul energetic, atât pe componenta de producţie, cât şi pe cea de construcţie. Până în prezent, a realizat 212 centrale electrice în China, Indonezia, Malaezia, Cambodgia, având lucrări în desfăşurare şi în Turcia.
Vin CHINEZII: Prima investiție MAJORĂ în energia românească! UN MILIARD de DOLARI!
25 iulie 2012, 12:45
Ultima modificare în 25 iulie 2012, 15:45
Compania chineză China Huadian Engineering Co., câştigătoarea licitaţiei pentru construirea noului grup energetic de minimum 500 MW de la Rovinari, va investi peste un miliard de dolari pentru realizarea acestei lucrări, potrivit Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Despăgubirile pentru secetă se vor acorda la iarnă, doar cu aprobarea Comisiei Europene
- 12 oraşe care au un PIB mai mare decât al multor ţări
- Jean-Claude Juncker îşi reafirmă angajamentul pentru asigurarea stabilităţii zonei euro
- Bank Leumi va finanţa achiziţionarea Migdal Insurance de la asiguratorul Generali
- Maria Fekter: Nu discutăm acum ieşirea Greciei din zona euro
- Mega Image deschide un nou magazin Shop&Go
- FAN Courier lansează serviciul Collect Point
- Generali se extinde în Europa Centrală şi de Est prin achiziţionarea Proama
- Măsuri ÎMPOTRIVA FMI: TVA de 9% pentru alimentele de bază
- Zece oraşe mari din Italia riscă falimentul