Anunțul momentului în România. Se aplică noi reguli în ceea ce privește îngrijirea medicală la domiciliu. Românii vor avea parte de o serie de servicii direct la ei acasă. Ministerul Sănătății a aprobat o serie de schimbări, care apărute vizează inclusiv lista serviciilor de îngrijiri de care pot beneficia pacienții la domiciliu.
Conform unui ordin al Ministerului Sănătății, se introduc noi norme de funcționare și autorizare a serviciilor de îngrijiri la domiciliu. Este vorba despre orice activitate de îngrijire medicală sau conexă actului medical prestată de personal specializat, la domiciliul pacientului, care contribuie la îmbunătățirea stării de bine a acestuia din punct de vedere fizic și psihic.
Apoi, îngrijirea medicală și conexă actului medical la domiciliu se efectuează numai la indicația medicului. În ceea ce privește beneficiarii îngrijirilor la domiciliu, aceștia sunt persoane cu afecțiuni acute și/ sau cronice, care prezintă un anumit nivel de dependență și o capacitate limitată de a se deplasa la o unitate sanitară în vederea asigurării îngrijirilor ambulatorii recomandate de medic.
Toți românii trebuie să știe noile modificări în ceea ce privește îngrijirea la domiciliu
Ministerul Sănătății a introdus mai multe modificări în ceea ce privește serviciile de îngrijiri la domiciliu. De toate acestea pot beneficia pacienții, inclusiv reducerea perioadei la care se face evaluarea de etapă pentru cazurile acute (de la trei luni la o lună) sau introducerea unor servicii legate de sondele vezicale.
Serviciile pot fi asigurate de persoane juridice și fizice, autorizate de direcțiile de sănătate publică. Se pot autoriza ca persoane juridice și fizice pentru prestarea serviciilor de îngrijiri la domiciliu medicii, asistenții medicali, fizioterapeuții, psihologii și logopezii care au autorizație pentru exercitarea profesiei.
Vin direct la tine acasă să presteze servicii de îngrijire
Serviciile de îngrijiri ce pot fi acordate la domiciliul pacienților de-acum sunt următoarele:
1. evaluarea inițială: preluarea pacientului în maximum 48 de ore de la solicitare, stabilirea planului detaliat de îngrijiri la domiciliu, împreună cu medicul care le-a recomandat, consilierea și instruirea pacientului și a familiei;
2. evaluarea de etapă, la o lună pentru cazurile acute, la șase luni pentru cazurile cronice și ori de câte ori este necesar, dacă planul de îngrijiri la domiciliu cuprinde precizări în acest sens;
3. monitorizarea parametrilor fiziologici: temperatură, respirație, puls, tensiune arterială, diureză, scaun;
4. toaleta pacientului cu probleme medicale și/sau imobilizat: toaletă parțială; toaletă totală, la pat;
toaletă totală, la baie, cu ajutorul dispozitivelor de susținere;
5. manevre terapeutice: administrarea medicamentelor; măsurarea glicemiei; recoltarea produselor biologice; clismă cu scop evacuator; clismă cu scop terapeutic; alimentarea artificială pe sondă gastrică sau nazogastrică și pe gastrostomă; alimentarea pasivă a bolnavilor cu tulburări de deglutiție; spălătură vaginală; masajul limfedemului; efectuarea de mobilizare, masaj, aplicații medicamentoase, utilizarea colacilor de cauciuc și a rulourilor pentru evitarea escarelor de decubit (se aplică bolnavilor imobilizați la pat și implică și instruirea pacientului sau a familiei); schimbarea poziției, tapotaj, gimnastică respiratorie pentru evitarea complicațiilor pulmonare (se aplică bolnavilor imobilizați la pat și implică și instruirea pacientului sau a familiei); montarea/schimbarea sondei vezicale; efectuarea de mobilizare, masaj, bandaj compresiv, aplicații medicamentoase pentru evitarea complicațiilor vasculare la membrele inferioare (se aplică bolnavilor imobilizați la pat și implică și instruirea pacientului sau a familiei);
6. tehnici de îngrijire chirurgicală: îngrijirea plăgilor simple și suprainfectate; îngrijirea escarelor multiple;
îngrijirea tubului de dren; îngrijirea canulei traheale; suprimarea firelor; îngrijirea stomelor și fistulelor;
evaluarea manuală a fecaloamelor; sondajul vezical cu sondă permanentă și cu scop evacuator; aplicarea condomului urinar;
7. monitorizarea dializei peritoneale;
8. fizioterapia (doar procedurile care se pot efectua la domiciliu);
9. logopedia individuală;
10. examinare și evaluare psihologică;
11. alte servicii recomandate de medicul specialist sau de medicul de familie, aflate în competența furnizorului de îngrijiri la domiciliu.