ANAF: Persoanele fizice nu au obligația de a descărca facturi prin e-Factura din 2025

ANAF a transmis luni un comunicat în care asigură că persoanele fizice nu vor fi afectate direct de implementarea sistemului național de facturare electronică, RO e-Factura, începând cu 1 ianuarie 2025.

Reacția vine ca răspuns la avertismentul emis de FACIAS, conform căruia milioane de români ar risca deconectarea de la utilități din cauza implementării sistemului.

Conform legislației actuale, furnizorii de energie electrică, gaze naturale și alți operatori economici vor fi obligați, de la 1 ianuarie 2025, să emită facturile exclusiv prin sistemul național de facturare electronică RO e-Factura. Totuși, ANAF subliniază că această obligație are un rol strict de raportare fiscală și nu schimbă modalitatea prin care clienții persoane fizice primesc facturile.

În relația business-to-consumer (B2C), furnizorii vor continua să transmită facturile direct clienților, fie în format fizic (pe hârtie), fie electronic, conform prevederilor actuale din Codul fiscal. Sistemul e-Factura este utilizat doar pentru raportarea fiscală către stat, fără a influența procesul de livrare a facturilor către consumatori.

ANAF a subliniat că persoanele fizice nu vor avea nicio obligație de a accesa Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru a descărca facturile, această responsabilitate fiind exclusiv a operatorilor economici care emit facturile. Comunicatul precizează că prevederile din Ordonanța de Urgență nr. 120/2021 și Codul fiscal garantează menținerea actualului sistem de transmitere a facturilor către destinatari.

Astfel, facturile vor continua să fie livrate direct consumatorilor, fără nicio modificare semnificativă. Elementul de noutate introdus de RO e-Factura constă în obligația furnizorilor de a raporta facturile și în sistemul electronic național.

Doar 1,6 milioane de persoane fizice sunt înregistrate în SPV

FACIAS a atras atenția asupra riscului ca milioane de români să fie afectați de implementarea „pripită” a sistemului RO e-Factura, subliniind că doar 1,6 milioane de persoane fizice sunt înregistrate în Spațiul Privat Virtual dintr-un total de peste 18 milioane de cetățeni.

Potrivit fundației, acest decalaj ar putea duce la confuzie și, implicit, la întreruperi ale furnizării de energie și gaze naturale pentru clienții care nu sunt familiarizați cu noile cerințe.

ANAF a respins aceste temeri, explicând că sistemul nu obligă persoanele fizice să acceseze SPV sau să descarce facturile prin intermediul platformei electronice. În plus, autoritatea fiscală a reiterat că responsabilitatea emiterii și transmiterii facturilor rămâne exclusiv a operatorilor economici.