Vești bune de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)! Autoritățile confirmă că următoarele persoane vor beneficia de un ajutor important până la sfârșitul acestei săptămâni.
Banii vor ajunge în curând! Se întâmplă până la sfârșitul săptămânii. Sunt vizate următoarele persoane
Mai precis, MIPE transmite că a fost finalizată emiterea cardurilor pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, care se acordă o dată la două luni, până în luna decembrie, prin programul „Sprijin pentru România”.
În acest context, autoritățile estimează Poșta Română va finaliza procesul de distribuire până la sfârșitul săptămânii curente.
„Până astăzi, 27 iulie, au fost emise toate cele 2,5 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde. Până la sfârşitul acestei săptămâni, preconizăm că Poşta Română va finaliza procesul de distribuire”, a transmis Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Trebuie menționat că o posibilă excepție în procesul de distribuire poate surveni în cazul persoanelor care nu sunt găsite la domiciliu sau care nu au răspuns avizării reprezentanților Poștei Române. Din fericire, nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească sprijinul.
Explicația oferită de Marcel Boloș
De asemenea, ministrul Marcel Boloș a subliniat că toate părțile implicate au dat dovadă de „o mobilizare exemplară”, iar autoritățile au trecut peste „cea mai grea parte a acestui proces”.
„Este un moment de referinţă pentru acest program. Printr-o mobilizare exemplară din partea tuturor părţilor implicate, reuşim să trecem peste cea mai grea parte a acestui proces, mai exact emiterea şi distribuirea celor 2,5 milioane de carduri.
Sunt bucuros că am depăşit toate dificultăţile, pentru a operaţionaliza această măsură prin care acordăm 1.000 de lei în patru tranşe pentru alimente şi mese calde. Cel mai important aspect este următorul: Toţi beneficarii eligibili vor primi cardurile, personal mă asigur că se efectuează toate verificările în acest sens.
În final, salut buna colaborare cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Poşta Română şi emitenţii de carduri, fiecare având un rol vital pentru sprijinirea românilor aflaţi în nevoie”, a transmis Marcel Boloş.
Mecanismul de distribuire a cardurilor
Amintim că mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:
- producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului);
- împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română;
- încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.