Victor Costache a aprobat suplimentarea cu încă 35.000 a numărului de doze de vaccin gripal pentru campania de vaccinare a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, informează un comunicat transmis de către Ministerul Sănătăţii, preluat de agerpres.
Potrivit sursei citate, până la data de 19 ianuarie, un număr de 1.447.831 de persoane cu risc de îmbolnăvire au fost imunizate antigripal din cele 1.500.000 doze achiziţionate de MS.
De asemenea, a fost organizată o colaborare interdisciplinară cu Institutele de Boli Cardiovasculare din Bucureşti, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Timişoara, dar şi cu Spitalul Polisano din Sibiu pentru asigurarea unei tehnici extracorporale de suport cardiac şi respirator prelungit pentru persoanele cu insuficienţă respiratorie severă – ECMO. Aceasta este o tehnologie modernă folosită ca suport în astfel de situaţii, mai precizează comunicatul Ministerului Sănătăţii.
Peste 1300 de cazuri de gripă clinică
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat, joi, că au fost raportate la nivel naţional 1.389 cazuri de gripă clinică, mai puţine cu 40% comparativ cu cele raportate în aceeaşi săptămână a anului precedent, când s-au înregistrat 2.314 cazuri.
De asemenea, au fost raportate 19 cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SARI), cu 6 mai multe faţă de săptămâna precedentă şi cu 39 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.
INSP mai precizează că a fost comunicat un deces nou confirmat cu virus gripal, iar de la începutul sezonului 2019-2020 au fost înregistrate 3 decese confirmate cu virus gripal, din care 2 tip A, subtip (H1)pdm09 şi 1 tip B.
„În sezonul precedent, în perioada similară, au fost înregistrate 34 decese confirmate cu virus gripal, din care 24 tip A, subtip (H1)pdm09, 6 subtip H3 şi 4 A nesubtipat. De la începutul sezonului au fost confirmate 243 cazuri de gripă: 29 cazuri gripă cu virus AH3, 32 cazuri gripă cu virus AH1, 52 cazuri gripă A nesubtipat, 130 cazuri gripa cu virus”, se mai menţiona în informarea INSP.