Vin furtunile peste România! ANM, alertă de Cod Roșu de ploi torențiale. Ce județe sunt afectate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a lansat mai multe avertismente pentru următoarele zone din țară. Potrivit meteorologilor, mai multe județe se vor afla sub avertizare „Cod roşu de averse torenţiale şi abundente”.

Așadar, informațiile publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) arată că judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin şi zona de munte a judeţelor Gorj şi Hunedoara se vor afla sub avertizare Cod roşu de averse torenţiale şi abundente, în următoarele 24 de ore.

Cantităţile de apă vor fi de 50-70 l/mp în aceste zone

Astfel, în intervalul 16 iunie, ora 12:00 – 17 iunie, ora 12:00, în aceste zone, în intervale scurte de timp şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 50-70 l/mp şi izolat vor depăşi 80 l/mp.

De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri și o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi însemnate de apă, valabilă până sâmbătă la ora 12:00 în jumătatea de vest a Olteniei, sudul Banatului, zona Carpaţilor Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali.

ANM a emis și o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică

În zonele vizate de avertizarea meteorologilor vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30-40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp.

Judeţele marcate cu Cod portocaliu sunt: Dolj (integral), Gorj, Vâlcea, Timiş, Hunedoara, Alba, Arad, Bihor, Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava şi Neamţ (parţial).

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi şi în restul teritoriului

Simultan, până sâmbătă la prânz este Cod galben de instabilitate atmosferică în Crişana, nordul Banatului, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei şi estul Olteniei.

Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20-25 l/mp şi izolat de peste 30-40 l/mp.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a explicat și că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pentru scurte intervale de timp şi în restul teritoriului iar vremea va fi în general instabilă şi în zilele următoare.

În zona municipiului Bucureşti, până sâmbătă la prânz, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară şi în cursul nopţii când vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă de 15-17 grade.