Vin la tine acasă! Se întâmplă de la 1 iunie. Vestea dimineţii pentru milioane de români

oameni

Sursă: Dreamstime

Se dau sute de lei pentru milioane de români timp de jumătate de an. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis că voucherele de 50 de euro, ce vor fi date persoanelor aflate în nevoie din România începând cu 1 iunie până în decembrie, vor fi livrate prin Poșta Română. 

Guvernul se pregătește să aprobe în curând legea privind voucherele pentru alimente în valoare de 50 de euro ce urmează să fie oferite românilor aflați în dificultate începând cu 1 iunie.

Executivul ar putea aproba în aceste zile ordonanța prin care sunt acordate voucherele pentru mâncare celor cu venituri mici, la mai bine de jumătate de an de când a început criza scumpirilor în România, atât la energie, cât și la alimente.

Conform unui document obținut de Antena 3, bugetul alocat este de peste 3,1 miliarde de lei, iar jumătate din sumă din fonduri europene.

Cine va beneficia de aceste vouchere?

Voucherele pentru alimente vor fi împărţite pensionarilor cu venituri lunare mai mici de 1.500 de lei, persoanelor cu dizabilităţi, familiilor în care venitul mediu de persoană este de 600 de lei şi persoanelor fără adăpost.

De asemenea, vizați de aceste vouchere sunt și elevii care primesc burse sociale ar urma să primească vouchere de 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis recent că distribuirea voucherelor sociale în valoare de 50 de euro, pentru persoanele vulnerabile, se va face prin Poşta Română, începând cu luna iunie.

Voucherele pentru alimente vor ajunge la pensionari prin intermediul a două instituţii, a anunţat ministrul Muncii la Antena 3.

„Cred că vom fi în situaţia în care prima tură de vouchere se va finanţa de la bugetul de stat şi vom recupera ulterior banii. (…). Pensionarii vor primi aceste sume aşa cum primesc şi pensiile, prin Poşta Română”, a declarat ministrul Marius Budăi.

Două milioane de pensionari primesc acest ajutor

Peste 2,3 milioane de pensionari vor beneficia de vouchere de 50 de euro la două luni, având pensii sub 1.500 lei pe lună.

„Dacă vorbim de pensionari, le vom achiziționa și le vom da prin Poștă sau prin Casa de pensii”, a transmis ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena 3.

De asemenea, Marius Budăi a mai spus ce vor îşi vor putea cumpăra românii cu voucherele care vor ajunge la cei cu venituri reduse.

La fel ca şi în cazul tichetelor de masă, la vouchere nu se va acorda rest. Totuși, suma totală, de persoană, va ajunge la valoarea de 4.1 lei pe zi, fiind practic insuficientă.

Boloș spune că listele de beneficiari sunt deja transmise către MFE

„Listele de beneficiari (pensionari, cei de la plăţi sociale) sunt transmise la Ministerul fondurilor europene, apoi se încarcă cardurile. O să înceapă şi procesul de distribuire a cardurilor de la 1 iunie: trei milioane de carduri”, a transmis, vineri, Marcel Boloş.

Lista cu beneficiarii acestor vouchere va fi trimisă către Agenţia judeţeană de plăţi sociale din fiecare județ, ca apoi să fie transmise către Autoritatea naţională de plăţi sociale şi de acolo ajung către MFE. În prima etapă, se distribuie cardurile, apoi se încarcă.

„Cardurile vor putea fi folosite doar în magazine alimentare, în magazinele care au contracte/ acorduri încheiate cu emitenţii de carduri care vor câştiga licitaţiile”, a mai precizat ministrul Fondurilor Europene despre voucherele pentru alimente.