Vin pensiile după 65 de ani! Se modifică totul în România

Pensii

SURSA FOTO: Dreamstime

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, îndeamnă statul să decidă majorează pensiile acelor categorii profesionale considerate speciale. Se anunță schimbări importante în România privind acest sistem de pensii.

Președintele UDMR Kelemen Hunor afirmă că statul trebuie să decidă dacă va acorda bani în plus la pensie acelor categorii profesionale considerate speciale, deoarece acestea au interdicția de a desfășura și alte activități. Hunor a adăugat însă că pensiile de serviciu ar trebui acordate odată cu împlinirea vârstei de pensionare valabile pentru toate categoriile de salariați, și nu mai devreme.

Este de părere că legea favorizează anumite categorii profesionale

Kelemen Hunor, spune că fără pensiile speciale, sistemul public de pensii din România s-ar încadra în limita de 9,4% din PIB asumată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Acesta este de părere că legile care reglementează acordarea acestor pensii sunt ”speciale şi incorecte”, arătând că e nevoie de a se găsi soluţii pentru acest sector.

Astfel, liderul UDMR este de părere că statul trebuie să decidă dacă acele categorii profesionale cărora le este interzis să desfășoare şi alte activităţi cât timp sunt în activitate pot primi în plus faţă de contributivitate, dar că pensia de serviciu nu trebui acordată înaintea vârstei legale de pensionare.

”Nu ai voie să dai această pensie înainte de vârsta de pensionare. Ok, vrei să ieşi la pensie la 50 de ani, după 25 de ani, du-te, dar pensia de serviciu o primeşti la 65 de ani. Nu poţi să iei şi pensia de serviciu după 50 de ani şi după aceea să lucrezi în continuare marea majoritate a lor, la stat”, a declarat Kelemen Hunor pentru TVR Info, marţi seară.

Acesta menționează că celelalte categorii profesionale primesc penalizări dacă ies la pensie înaintea vârstei minime. El mai spune că un alt principiu care ar trebui să reglementeze acordarea pensiilor de serviciu este acela conform căruia pensia nu poate fi mai mare decât salariul primit în perioada de activitate, situaţie în care se găsesc mai ales unii dintre magistraţi, şi nu militarii sau foştii parlamentari.

Dorește o nouă lege

Liderul UDMR consideră că este necesar să se adopte o singură lege care să reglementeze pensiile de serviciu, act normativ care să includă capitole, având în vedere profesiile şi interdicţiile diferite.

”Să facem o nouă lege cap-coadă, o nouă lege foarte simplă, pe acest principiu: stai în serviciul public, ai interdicţii,  pe bază de contributivitate mergi spre pensie, dar primeşti în plus câteva puncte pentru acei ani petrecuţi în serviciul public. Nu am inventat apa minerală, aşa fac toate statele care au astfel de sisteme pentru pensiile de serviciu”, explică Kelemen Hunor.