Chiar dacă numărul noi de cazuri pare că a mai scăzut ca ritm de creștere, șeful DSU spune că vine o perioadă grea, referindu-se la perioada ianuarie-februarie dar și la perioada Sărbătorilor. Raed Arafat a mai anunțat ce anume au autoritățile în vedere după data de 14 decembrie.
Mai precis, Guvernul va prelungi starea de alertă în 14 decembrie și până atunci va face o nouă analiză dacă se impun sau nu noi restricții. Un lockdonwn total, la nivel național, este însă exclus. Va fi preferată în continuare carantinarea zonală, a explicat, vineri seara, la Digi24, Raed Arafat.
„Când vedem localitățile care au fost carantinate, toate au arătat, chiar dacă au avut carantina prelungită cu încă 7 zile sau la unele chiar cu 14 zile, că s-a reușit controlul situației. (…) La Timișoara, care n-a fost carantinată, au fost carantinate localitățile din jur și asta a avut un impact și asupra Timișoarei și s-a văzut că la Timișoara este o scădere. Sibiul, la fel. La Alba, a trebuit să prelugim”, a spus Raed Arafat.
„Inclusiv OMS și toată lumea vorbește de măsuri locale, zonale, nu măsuri generale, naționale, adică nu lockdown național, ci mai degrabă măsuri care să se concentreze pe zonele care sunt mai afectate, până se rezolvă problema acolo și bănuiesc că aceasta va fi și abordarea noastră mai departe. Eu n-am auzit pe cineva care dorește să se întoarcă la un lockdonw generalizat, fără diferențiere”, a declarat Raed Arafat.
Șeful DSU a mai precizat că „depinde foarte mult de noi toți, pentru că vin perioade grele, vin perioadele sărbătorilor de iarnă, oamenii vor să se plimbe, vor să socializeze. Aici, din nou, depinde dacă acceptăm în perioada asta să reducem mobilitatea, să reducem contactele, să rămânem în interiorul familiei foarte apropiate, cu care trăim în casă. Atunci e posibil să evităm o situație mult mai serioasă, care să revină, chiar dacă acum scădem ca și cifră, dar să ne trezim că începe să crească după sărbători, în ianuarie-februarie”.
Raed Arafat a precizat că deocamdată nu s-a discutat nimic despre eventuale noi restricții introduse pentru perioada sărbătorilor. „E clar că măsurile pe care le avem acum probabil că vor continua, adică purtarea măștii și anumite măsuri care sunt implementate acum, măsurile sanitare vor rămâne, dar din nou, noi avem data de 14 (decembrie), momentul în care vom prelungi starea de alertă și probabil că acest lucru se va întâmpla în data de 14 pentru următoarea lună. Vom avea o analiză cu INSP-ul și cu toată lumea asupra situației epidemiologice. Depinde dacă continuăm să scădem sau creștem, dar la acest moment pot să spun că nu s-a discutat și nu există intenții de noi restricții” – a declarat Raed Arafat.